Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
07 decembrie 2022, 11:15 Natura şi turismul views 1112
Apă pentru viață – cum gestionăm eficient resursa
07 decembrie 2022, 11:15 Natura şi turismul views 1112

Apă pentru viață – cum gestionăm eficient resursa

Apa este folosită peste tot – în consumul personal al oamenilor, nevoile urbane, în producerea energiei, în industrie. Cel mai mare consumator de apă este însă agricultura. Aceasta utilizează în prezent în jur de 70% din resursele globale de apă.

Resursele de apă din Republica Moldova sunt sensibile la schimbările climatice. Problemele care trebuie administrate în domeniul apei sunt din ce în ce mai complexe, iar alocarea optimă a unor resurse de apă limitate între agricultură, nevoile urbane și cele de mediu, impun o abordare integrată a alimentării cu apă și stării ei ecologice.

În acest domeniu țara noastră se conduce de Strategia de alimentare cu apă și sanitație până în 2028. Asigurarea graduală a accesului la apă sigură și sanitație adecvată pentru majoritatea localităților și populației din Republica Moldova este ținta acestui document.

Utilizarea eficientă a apei în agricultură

Moldova depinde foarte mult de apa de suprafață, în special de apa captată din râul Nistru și Prut. Acest lucru face ca balanța resurselor de apă ale Moldovei să depindă în mare măsură de fluxul extern de apă. Odată cu creșterea cererii de apă, multe regiuni, în special cele sudice, întâmpină dificultăți în încercarea de a găsi suficiente rezerve de apă pentru acoperirea nevoilor proprii. Cum putem continua să cultivăm alimente fără să epuizăm resursele de apă curată ale naturii? Utilizarea mai eficientă a apei în agricultură ne-ar ajuta cu siguranță.

Aplicarea unor practici agricole corecte în ceea ce privește irigațiile este esențială atât pentru evitarea risipei de apă cât și pentru scăderea costurilor de administrare a exploatației agricole.

Utilizarea apelor uzate

Principalele surse de poluare a apei de suprafață și subterane sunt sistemele de sanitației individuale ale gospodăriilor populației, deversările de apă uzată municipală insuficient tratată sau netratată.

O practică eficientă pentru reducerea consumului de apă potabilă în agricultură este utilizarea apelor uzate, tratate. Măsura a fost implementată deja în mai multe țări din Europa, cu rezultate foarte bune asupra economiei de apă potabilă. Dacă este utilizată în mod corespunzător, aceasta poate acoperi întregul necesar de apă al culturilor agricole și poate reprezenta o alternativă mai puțin costisitoare pentru irigat.

Eficientizarea consumului de apă

Eficientizarea consumului de apă se poate efectua prin recircularea, reutilizarea, reducerea consumului de apă, optimizarea proceselor, îmbunătățirea funcționării sau modificarea echipamentelor și a atitudinii utilizatorilor de apă. În toate cazurile sunt necesare două activități de bază: măsurarea și monitorizarea calității apei.

Dacă apa reciclată este administrată în mod corespunzător, apa uzată tratată poate reprezenta o alternativă eficientă pentru acoperirea cererii de apă. Utilizarea apei uzate poate fi obținută din mai multe resurse, însemnând un beneficiu ca resurse financiare și energie.

Aplicarea directivelor naționale și europene

Apa este o resursă crucială pentru umanitate, generează și sprijină creșterea economică și prosperitatea. De asemenea, apa este esențială pentru ecosistemele naturale și pentru reglarea climei.

Directivele elaborate de autoritățile europene pot reprezenta un ghid util de bune practici, referitoare la utilizarea eficientă a apei în agricultură. În planurile europene de salvare a resurselor de apă sunt cuprinse posibilitățile de utilizare eficientă a apei în agricultură, dar și pachete de sprijin, prin care să se încurajeze aplicarea normelor. Un exemplu de politică europeană pentru buna gestionare a apei în agricultură este Directiva Cadru a UE privind apa (DCA).

Republica Moldova este parte semnatară a mai multor convenții şi parteneriate relevante pentru sectorul apei, iar obiectivul este recunoașterea accesului la apă ca pe un „drept al omului” și convingerea fermă că o acoperire a țârii cu infrastructură de apă și sanitație este o condiție de bază pentru o dezvoltare socio-economică durabilă.

Sursa: noi.md  

Cuvinte cheie:

apa , viata

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1908
Populația:
1216 locuitori

Doina este un sat şi comună din raionul Cahul. Din componenţa comunei fac parte localităţile Doina Rumeanţev, Iasnaia Poleana. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Cahul și la 165 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1216 oameni. Satul Doina a fost menționat documentar în anul 1908.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.