Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
25 iunie 2021, 11:30 Natura şi turismul views 2242
Tornadă extrem de puternică în Cehia
25 iunie 2021, 11:30 Natura şi turismul views 2242

Tornadă extrem de puternică în Cehia

Aproximativ 150 de persoane au fost rănite în urma unei tornade produse în Cehia. Serviciul de ambulanță a declarat că sînt și persoane decedate, dar numărul lor nu este cunoscut. Sute de case au fost de asemenea avariate în regiunea Moravia de Sud, potrivit presei locale, citează digi24.ro.

Tornada a distrus și mai multe mașini, iar în urma furtunii au izbucnit și incendii, potrivit imaginilor postate pe rețelele sociale.

„Din punctul nostru de vedere, aceasta este o urgență de gradul patru. Sînt disponibile toate mijloacele pe care le avem la dispoziție și am solicitat mai multe, sîntem ajutați de armată, de vecinii din Austria și Slovacia și de serviciile de salvare din regiunile învecinate. În acest moment, estimăm numărul de răniți la o sută la 150, inclusiv copii la vîrstnici. Ne ocupăm în principal de oameni care sînt blocați în clădiri", a spus de Michaela Bothova, purtătorul de cuvînt al Serviciului medical de urgență din regiunea Moraviei de Sud, citată de postul de televiziune CT24.

Agenţia de ştiri cehă CTK l-a citat pe primarul din Hrusky, care a declarat că jumătate din sat a fost distrus de furtună.

Zeci de persoane rănite au fost internate la spitalul din Hodonin după ce tornada a trecut prin zonă şi a răsturnat şi un autobuz.

Premierul ceh, Andrej Babiš, care participă la Consiliul European, a anunțat că nu se poate întoarce de la Bruxelles în Cehia din cauza condițiilor meteo.

Austria a trimis 20 de ambulanțe și două elicoptere de salvare în Moravia, a anunțat ministrul Sănătății, Adam Vojtech.

Sursa: www.publika.md

Cuvinte cheie:

Cehia , tornado

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1480
Populația:
2081 locuitori

Cetireni este un sat şi comună din raionul Ungheni. Cetireni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Ungheni și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2081 de oameni. Satul Cetireni a fost menționat documentar în anul 1480.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.