Mergi spre compartimentul: Cinematografia
18 august 2016, 10:00 Cinematografia views 7381
Prodan: Cinematografia a evoluat mai puţin decît ţara în anii de independenţă
18 august 2016, 10:00 Cinematografia views 7381

Prodan: Cinematografia a evoluat mai puţin decît ţara în anii de independenţă

Cinematografia a evoluat mai puţin decât ţara în ansamblu în anii de independenţă. Ea nu a reuşit să treacă prin urcuşuri şi coborîşuri, a stat la fund. Prin comparaţie cu statul, care „se avînta în sus, în speranţe şi în viitor" cinematografia rămînea să stea jos, nu a evoluat nicicum. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Uniunii Cineaştilor din Moldova, Sergiu Prodan, într-un articol publicat de IPN.

Potrivit cineastului, cinematografia a fost redusă, practic, la amatorism, în sensul bun al cuvîntului. De cinematografie s-au ocupat doar oamenii care o făceau din dragoste, nu din profesie. Tot ce s-a făcut în aceşti 25 de ani s-a făcut din inerţie. Statul a exclus cinematografia din viaţa socială şi în toţi aceşti ani s-au mimat periodic anumite acţiuni cinematografice sau iniţiative în direcţia cinematografiei, care bineînţeles nu puteau să dea niciun rezultat, este de părere Sergiu Prodan.

El a mai spus că în Moldova nu există un mecanism prin care să fie vîndut produsul cinematografic, iar consumatorul să aibă posibilitatea să plătească pentru a privi un film. Ceea ce există în Moldova e o ramură a sistemului de distribuţie mondial. Moldova nu are un mecanism, de aceea nu poate avea propria producere.

Cît priveşte Legea cinematografiei, Sergiu Prodan susţine că aceasta „a fost redusă la o „formalitate, la o instituţie – Centrul Naţional de Cinematografie". La momentul promovării legii, „această formalitate" a fost acceptată pentru instituirea acelui centru care urma să reprezinte interesele domeniului în Guvern. „Acum există acest centru de jure, dar de facto sunt doar străduinţele directorului Valeriu Jereghi de a încerca să facă ceva neavînd nici instrumentele, nici competenţele legale de care ar trebui să dispună. Nu poţi fi supărat pe aceasta. Poţi fi supărat pe un eşec atunci când ai vrut să faci ceva, cînd ai încercat, cînd ai depus eforturi, când ai avut toată susţinerea şi n-ai reuşit, pentru că e concurenţă, pentru că e competiţie, pentru că trebuie să fii mai bun şi a reuşit altul, a reuşit cel mai bun, dar a reuşit. Atunci eşti enervat, motivat. În cazul nostru – nu, totul este foarte bine, nimeni nu a reuşit. Speranţele sunt intacte, viitorul ne aşteaptă", spune Sergiu Prodan.

Reamintim, că mai multe informații despre Istoria cinematografiei moldoveneştiSpeciile şi genurile cinematografieiFilmul televizatCineaştii moldoveniPersonalităţi ale cinematografiei puteţi găsi la compartimentul Cultura al proiectului moldovenii.md

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

Cinematografie , independenta , regizor

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
17769
Populația:
1237 locuitori

Chetroşica Nouă este un sat şi comună din raionul Edineţ. Chetroşica Nouă este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Chetroşica Nouă este situat la o distanță de 10 km de staţia de cale ferată Brătuşeni, la 25 km de oraşul Edineţ şi la 190 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1237 de oameni. Satul Chetroşica Nouă a fost întemeiat între anii 1776-1859.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.