O, rămâi

"O, rămâi, rămâi la mine -
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri şi cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol

Şi privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând -
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?

Localităţile Moldovei şi diasporei

Caracuşenii Noi

Statut:
Sat
Prima atestare:

Populația:
546 locuitori

Caracuşenii Noi este un sat din cadrul comunei Berlinţi, raionul Briceni. Localitatea este situată la o distanţă de 6 km sud-vest de oraşul Briceni, la 21 km de staţia de cale ferată Lipcani şi la 240 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 546 de oameni.  

Citeşte mai departe