M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire

M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire,
Cu sărutări aprinse şi cu îmbrăţoşări!
Ştiai c-o măiestrie ce nu am cunoscut-o
Ca nervul cel din urmă în mine să-l trezeşti.
Demonic-dureroasă era acea simţire ­
Dureri iar nu plăcere a tale sărutări...
Şi pân-acum îmi pare că tu eşti un băiat
Ce-n haine de femeie şiret s-a îmbrăcat.

Şi Dumnezeu te ştie... Tu ai un sân frumos,
Tu ai o gură plină şi roşă voluptoasă;
Şi părul tău cel negru în unde de-abanos
Ajunge pân- la şale în unde luminoase;
Şi vorba ta e vie şi ochiul lănguros
Şi mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă;
Şi totuşi mi se pare că-n fire-ţi e-o greşală
De împli al meu suflet c-o boare de răceală.

Şi ştii, nefericito, că ochiul tău m-atrage
Ca un magnet ­ şi totuşi în taină îl respinge.
Credeam întâia dată că te iubesc ­şi-n urmă totuşi simt
Că sângele meu este duşman la al tău sânge.
Ah! cine m-a pus oare să-ţi spun într-un ceas rău
Că te iubesc... Iubirea de suflet nu te stinge
Cum stinge-astă simţire ­ ca şi o piază rea ­
Suflarea, mintea, pieptul, singurătatea mea.
Dar am lăsat eu iute al fiinţei tale cerc.
Ca dintr-un somn magnetic eu m-am trezit îndată...
Prezenţa ta vrodată în viaţa-mi n-am să cerc ­
Căci de o dureroasă beţie mă îmbată.
Nu ştiu nici ce gândiri am, nu ştiu nici unde merg
Şi simt că toată firea îmi e întunecată...
Ai fi ucis şi capul şi inima din mine
Dacă-n a tale laţuri eu m-aş fi prins mai bine.

Cuvântu-mi pentru tine nu avea înţeles,
Cuvântul tău pe mine mă înciuda adânc.
Cu cât-amărăciune îţi răspundeam ades,
Cum îmi plăcea în suflet ca să te fac să plângi
Şi printr-o nedreptate părea că mă răzbun
Dacă din a mea cauză plângeai tu vreodată.
Ah! sufletele noastre nu sunt de fel armonici
Şi sunt ca două note cu totul discordante...

Cu tine numa-n lume putere-aş fără milă
Să fiu... Căci tu pe mine m-ai făcut slab şi moale,
Cu-a tale vorbe vane pierdut-am seri ori zile...
M-ai speriat adesea cu-a tale gânduri goale...
Dar nici nu eşti femeie... Un demon tu îmi pari,
Ce-ascunde foc din Tartar şi-o cůmplită receală.
Făr- nici o armonie e toată viaţa ta;
Tu eşti cumplit de bună, cum eşti cumplit de rea.

Cum mulţămesc eu soartei că am scăpat de tine,
Făr-a comite, doamnă, păcatul moştenit.
Azi iarăşi mă văd singur şi fericit şi bine!
Azi muza mea mă cată cu ochiul liniştit.
Acele nopţi turbate de doruri şi suspine
S-au dus ca un vis negru, sălbatec şi urât!
Azi iarăşi capu-n visuri eu îl cufund prin cărţi
Şi în tăcere îmblu prin norii cei deşerţi.

Şi în fereastră vântul cu degetele pare
Că bate lin şi dulce şi vâjâie încet;
Urechea iar îmi sună în linişte şi iară
Simt inima că-mi bate de-un dor învăpăiet!
În minte mi se-adună mii visuri zâmbitoare,
Căci nu te văd pe tine, ce crud le-ai spăriet
Din tainica lor umbră... şi sufletu-ţi fierbinte
Abia-mi mai e o slabă aducere aminte...

Localităţile Moldovei şi diasporei

Valea Perjei

Statut:
Sat
Prima atestare:
1816
Populația:
4986 locuitori

Valea Perjei este un sat şi comună din raionul Taraclia. Valea Perjei este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Taraclia și la 142 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4986 de oameni. atul Valea Perjei a fost întemeiat în anul 1816.

Citeşte mai departe