Îmbătrânit e sufletul din mine

Îmbătrânit e sufletul din mine
Ca un bordei pustiu în iarnă grea.
Unde te-ai dus, pe cari căi străine
O, tinereţă, tinereţa mea!
Suspine n-am ­ ah, de-aş avea suspine,
De-aş avea lacrimi, plânge de-aş putea!
Durerea cea mai crudă, cea mai mare,
Aflând o formă, află uşurare.

Nimic, nimic! Cântarea spăimântată,
Popoare ce-o ridic la Dumnezeu.
Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată,
Amorul blând şi dulce glasul său,
Ah! toată lumea este fermecată
De umbra unui dor... şi numai eu
Mă furişez o umbră şi nu pot
Să scap de ea... de mine... şi de tot!

Oricine-a plâns şi spune că ferice
În lume nu-i, acela e-un nebun.
Ce ştie el ce sunt dureri când zice
Că-ntr-al lui suflet armonii răsun ­
Căci armonie-i orice plâns aice,
E-o împăcare plânsul... e un bun.
Cel ce nu poate plânge, acela ştie
Ce-i viaţa moartă, ce e moartea vie?

Acela are-ntr-însul grămădită
Vecia-ntreagă de dureri şi chin,
A ei mărime; ochiul nu s-a stins,
În lacrimi s-o traduci şi în venin.
Icoane nu-s şi vorbe nu-s; n-apară
Măcar aproape ce înseamnă...
O, fericiţi acei ce pot de formă...

V-aduceţi oare de-acei regi aminte,
Ce-n piramide, alţii în pustiu,
Morminte mari, urieşeşti morminte,
Un munte-ntreg le fu a lor sicriu?
Durerea care nu găsea cuvinte
Aflat-a semne mari, care o ştiu.
­ Tu, taină mută, de zidiri mărime ­
Vorbesc dureri, ce nu pot să suspine.

Ah, ce-i cuvântul, ce-i coloare, sunet,
Marmura ce-i, pentru ce noi simţim?
O coardă-adâncă imiteze-un tunet,
Un ah ! să spuie cum ne chinuim.
Nu, nu... Şi fie forma cât de nudă,
N-ajunge-n veci durerea noastră crudă.
De bate-o inimă sub alba haină,
Abia se mişcă creţii de omăt.

Un semn că sub ea se petrece-o taină,
C-un suflet e de groază sfâşiet.
Un semn abia ce poate, ce distaină
Din chinul nostru vorbe ce arăt?
Neputincioase sunt semnele-orcare ...
Ce-arată faţa mărei ce-i în mare?
O foaie scrisă *** se cade
C-un ocean se mişcă, c-un imperiu arde.

Un cerc ce-i desemnat pe o hârtie
S-arate ceea ce se mişcă-n cer,
Încunjurând cu moartea ei pustie,
Pământul greu cu a lui hemisfer,
Care vuind se mişcă-n vecinicie
În jur de soare,-n ocean d-eter ­
Şi toate astea într-un cerc pe-o coală:
Mărimea lumei şi a firei fală.

Pe ce domnim?... pe cifre şi pe semne...

Localităţile Moldovei şi diasporei

Cîzlar

Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XVIII
Populația:
183 locuitori

Cîzlar este un sat din cadrul comunei Cneazevca, raionul Leova. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Leova și la 65 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 183 de oameni. Satul Cîzlar a fost înființat în secolul al XVIII-lea.

Citeşte mai departe