string(7) "library" string(8) "document"
1476
80
1200
1385
940
1504
1300
1465
1401
514
1466
1410
1822

Bătălia de la Iaşi (13 noiembrie 1594)

Răscoala antiotomană de la Iaşi s-a declanșat la 13 noiembrie 1594 prin uciderea negustorilor şi gărzilor otomane din porunca domnului Moldovei, Aron Tiranul (1591 – 1595).

Conducătorii Transilvaniei, Moldovei și Valahiei au trecut de partea Ligii Creştine (alianţă antiotomană coordonată de Imperiul Habsburgic) şi au hotărît declanşarea comună şi simultană a răscoalei împotriva stăpînirii otomane.

În aceeaşi zi în care Mihai Viteazul, domnul Valahiei, ucide creditorii şi oştenii otomani la Bucureşti, la Iaşi, Aron Tiranul dispune decapitarea ceauşului care-i adusese vestea mazilirii de către sultan şi uciderea creditorilor şi negustorilor otomani prezenţi în capitală şi în restul Moldovei. Imediat, porunceşte ridicarea ţării şi cere ajutor de la cazaci în lupta antiotomană, aducîndu-le la cunoştinţă că a trecut în tabăra creştină.

Oastea moldoveană (14 000 de oameni), pusă sub comanda hatmanului Ştefan Răzvan, ajutată de cazaci, porneşte ofensiva împotriva garnizoanelor otomane din cetăţile Tighina (Bender), Chilia, Cetatea Albă şi Ismail şi, prin incursiuni în nordul Dobrogei, ajunge pînă la Marea Neagră.

Sultanul considerîndu-l pe Aron vodă trădător, îl înlocuiește cu Alexandru cel Rău.