string(7) "library" string(8) "document"
1465
1457
1300
1497
1812
940
1476
1200
1466
80
1504
300
1401

Boier

În Moldova, boierul era un mare proprietar de pămînt care făcea parte dintr-o clasă aristocratică, privilegiată, numită nobilime. Pentru a fi considerat boier, cel mai important criteriu era mărimea moşiei deţinute. Cel mai adesea proprietatea boierească provenea din donaţii domnești, cu condiţia ca proprietarul să îndeplinească o serie de obligaţii militare faţă de acesta. În schimbul îndeplinirii îndatoririlor militare, boierii erau scutiţi de plata impozitelor. Începînd din secolul al XVI-lea, boierii încep să plătească impozite. Boierii se împărţeau în boieri dregători şi boieri fără dregătorie, sau boieri mari şi boieri mici.

Regulamentul Organic adoptat în 1832 a întărit şi sporit privilegiile boierimii. Însuşirea de boier devenea independentă de moşie sau de funcţie şi constituia un privilegiu de naştere, care se stabilea prin „registrul de neamuri". Însă Convenţia de la Paris din 1858 a desfiinţat privilegiile, iar boierimea a încetat să mai formeze o clasă socială.