Filtru pe categorii

Calaraşovca, raionul Ocniţa

Statut:
Sat
Prima atestare:
1622
Populația:
1725 locuitori

Calaraşovca este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Satul are o suprafaţă de circa 0.93 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 5.85 km. Comuna Calaraşovca are o suprafaţă totală de 24.72 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 25.25 km. Din componenţa comunei fac parte 2 localităţi: Berezovca şi Calaraşovca. Suprafaţa totală a localităţilor din cadrul comunei alcătuieşte circa 1.80 kilometri pătraţi.

Prognoza meteo Duminică, 23 februarie, 2020
Perioadă Prognoză Temperatura Precipitaţii
20:00–0:00 8°C 0.1 mm
Vînt: SV Adiere ușoară, 3.2 m/s

Cuprins

[în sus]Populația

La recensămîntul din anul 2004), populaţia satului constituia 1725 de locuitori, dintre care 45.74% - bărbaţi şi 54.26% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului este următoarea: 90.67% - ucraineni, 6.03% - moldoveni, 2.90% - ruşi, 0.17% - găgăuzi, 0.23% - alte etnii.

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia la nivelul comunei Calaraşovca constituia 2292 de locuitori, dintre care 47.08% - bărbaţi şi 52.92% - femei. Compoziţia etnică a populaţiei comunei arată în felul următor: 89.22% - ucraineni, 6.89% - moldoveni, 3.10% - ruşi, 0.13% - găgăuzi, 0.04% - bulgari, 0.61% - alte etnii.

În comuna Calaraşovca au fost înregistrate 739 de gospodării casnice în anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.1 persoane.

[în sus]Istoria localității

Satul  Calaroşovca a fost întemeiat în anul 1622 de către călăraşi, slujitori domneşti care aveau obligaţii militare, inclusiv de pază a hotarelor şi se bucurau în schimb de anumite privilegii, inclusiv fiscale. S-au păstrat puţine documente istorice referitoare la satul Calaraşovca, majoritatea fiind legate de mănăstirea Sf.Sava şi proprietăţile sale. La 9 decembrie 1755 domnitorul Matei Ghica poruncea să fie colectate impozite din satele aflate în proprietatea mănăstirii Sf.Sava, inclusiv Calaraşovca, cîte 100 de lei.

Conform recensămîntului din 1817, efectuat de autorităţile ruse, satul Calaraşovca se afla în componenţa ţinutului Soroca.  În localitatea care ocupa o suprafaţă de 50 de fălci de pămînt au fost fixate la acea dată 77 de gospodării. Moşia satului aparţinea mănăstirii Sf.Sava şi avea 30 de fălci de fîneaţă, 150 fălci de păşune, 50 fălci de pămînt arabil.

În 1829 la Calaraşovca au fost înregistraţi 14 cizmari, 1 pietrar, 3 blănari şi 2 dogari. Către anul 1859 în sat erau 105 gospodării, iar populaţia era alcătuită din 339 bărbaţi şi 339 femei.

În anul 1900 autorităţile ruse au permis deschiderea în judeţul Soroca, inclusiv la Calaraşovca, a zece şcoli elementare de o clasă. Mijloacele pentru construcţia lor urmau să fie acumulate din veniturile mănăstirilor care aveau moşii pe teritoriul Basarabiei. În anul 1902 au fost alocate 36 370 ruble pentru construcţia spitalelor la Calaraşovca şi Vadul-Raşcov. În 1904 „Dicţionarul geografic al Basarabiei ” fixau la Calaraşovca 188 de case, 1020 de ţărani (avînd în proprietate 528 de vite, 58 stupi), biserică ortodoxă, şcoală elementară.

[în sus]Monumente istorice

La 0,5 km est de satul Calaraşovca, pe malul Nistrului la vărsarea Pîrîului Mănăstirii în Nistru se află seliştea Calaraşovca I, unde au fost descoperite fragmente de ceramică arsă, vase, oase de animale, etc. În baza descoperirilor arheologice s-a stabilit că timp îndelungat aici au existat cîteva aşezări. Una dintre acestea se referă la cultura bugo-nistreană din epoca eneolitică datată cu sfîrşitul mileniului V î.Hr. – prima jumătate a mileniului IV î.Hr. În mileniile IV – III î.Hr. aici apar două aşezări a culturii tripoliene. În secolele VIII-VI î.Hr. pe malul Nistrului a fost întemeiată o aşezare tracică. Există indicii că în vechime aici au fost înhumaţi decedaţii, dar nu s-a stabilit exact perioada.

Mănăstirea de maici Adormirea Maicii Domnului

Nu se cunoaşte data exactă a întemeierii mănăstirii. Conform legendei, în peştera din preajma locaţiei actualei mănăstiri trăia un călugăr sihastru, care a fondat un schit monahal.  Se presupune că la sfîrşitul secolului XVI – începutul secolului XVII aici a fost ridicată prima biserică din lemn. Catastifele cu numele călugărilor erau ţinute din anul 1648, însă în 1944, în timpul operaţiilor militare au fost distruse.

În anul 1747 Maria Cantacuzino dăruieşte schitului pămînt din votcina sa. În 1780 cu ajutorul lui Marcu Donici din Movilău, care a primit binecuvîntarea Patriarhului Ierusalimului Avraam, a fost ridicată biserica din piatră, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, care a fost sfinţită în 1782. Patriarhul i-a acordat lui Marcu Donici titlul viager de administrator şi stareţ al schitului. Schitul Călărăşeuca a fost subordonat mănăstirii Sf.Sava din Iaşi, care la rîndul ei era închinată mănăstirii Sfîntului Mormînt din Ierusalim.  După moartea lui M.Donici, în 1809, mănăstirea Sf.Sava a trimis ca egumen la Călărăşeuca pe ieromonahul Lazăr, care urma să plătească anual mănăstirii Sf.Sava cîte 100 de lei.

În 1813 schitul a fost transformat în mănăstire şi a trecut în subordinea eparhiei Chişinăului, însă economic a depins un timp de mănăstirea Sf.Sava din Iaşi. În acelaşi  an pămînturile mănăstirii au început a fi arendate, lăsîndu-se doar 300 de desetine pentru necesităţile interne. În anul 1814 Eparhia Chişinăului le-a interzis călugărilor să iasă din mănăstiri fără permisiunea scrisă a egumenului, iar protopopii şi blagocinii urmau să-i oprească pe cei care încălcau dispoziţia. Călugării care nu se supuneau erau trimişi la mănăstirile Cosăuţi şi Călărăşeuca. Cîţiva călugări care îşi ispăşeau pedeapsa la Călărăşeuca au fugit. Ca urmare, la 31 ianuarie 1819, egumenul Lazăr a fost demis, iar locul său a fost luat de egumenul mănăstirii Cosăuți, Onisifor.  

În anul 1853 prin contribuția generalului Nicolai Cerkez și a Elenei Cantacuzino, pe teritoriul mănăstirii a fost ridicată a doua biserică din piatră. Biserica a fost sfințită în acelși an cu numele Sf.Mitrofan.

În anul 1916, în timpul primului război mondial, călugării din Călărășeuca au fost mutați la mănăstirea Dobrușa, iar în locul lor la Călărășeuca sunt aduse călugărițele din orașul polonez Virov, împreună cu stareța Ambrosia. În 1919 stareță a mănăstirii Călărășeuca devine Taisia, care are grijă de gospodăria mănăstirii care cuprinde 2 biserici, 50 ha de pămînt, 3 ha de viță-de-vie și livadă, 40 ha de pădure, o prisacă. Toate acestea  se află în grija a 120 de surori călugărițe.

În 1940 autoritățile sovietice au alungat toate călugărițele din mănăstire, iar stareța Achilina Popova a fost aruncată noaptea în Nistru.  După un timp călugărițele s-au întors, iar numărul lor către 1943 a atins 100 de persoane.

La 8 iunie 1961 mănăstirea a fost închisă, catapeteasma a fost distrusă, iar icoanele confiscate. În mănăstire a fost deschis un spital pentru bolnavii de tuberculoză, apoi școală pentru copiii cu deficiențe mintale, timp îndelungat mănăstirea a rămas închisă.

La 3 mai 1991 mănăstirea  a fost redeschisă. În toamna anului 1999 a fost terminată restaurarea bisericii Sf.Mitrofan. Apoi a fost demarată restaurarea bisericii Adormirii Maicii Domnului.

Comentarii

 (0)

Localităţile Moldovei şi diasporei

Ţipordei

Statut:
Sat
Prima atestare:
1810
Populația:
464 locuitori

Ţipordei este un sat din cadrul comunei Cuhureştii de Jos, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 36 km de orașul Florești și la 156 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 464 de oameni. Satul Țipordei a fost menționat documentar în anul 1810.

Citeşte mai departe