25 january 2013, 16:13 views 31030

Ziua Drapelului de Stat

Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova este sărbătorită la 27 aprilie. Este o sărbătoare națională instituită de Parlamentul Republicii Moldova la 23 aprilie 2010.

Prima Sesiune a Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova din 27 aprilie 1990 a legiferat oficial Drapelul de Stat în culorile albastru, galben şi roşu cu stema amplasată în centrul fîşiei galbene. Pentru prima dată Drapelul de Stat a fost arborat pe Parlamentul Republicii Moldova la 27 aprilie 1990.

În anul 2012 cu prilejul Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, marcată pentru a treia oară, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, pe un catarg de 30 de metri înălţime, a fost arborat un drapel imens, cu dimensiunile de 7×3,5 metri, în cadrul unei ceremonii solemne.

Drapelul, care este cel mai mare Tricolor din istoria ţării, a fost binecuvîntat de Mitropolitul Vladimir al „Chişinăului şi Întregii Moldove”.

Cu ocazia acestei sărbători se organizează activităţi cultural-educative, expoziţii de carte cu referire la istoria statului și evoluţia drapelelor pe parcursul istoriei statului nostru, excursii tematice consacrate Zilei Drapelului de Stat.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1574
Populația:
2794 locuitori

Oxentea este un sat şi comună din raionul Dubăsari. Oxentea este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 34 km de orașul Dubăsari și la 82 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2794 de oameni. Satul Oxentea a fost menționat documentar în anul 1574.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.