07 april 2011, 11:21 views 32572
Materiale din compartiment: Photo gallery | Video gallery |

Stînca Mare, satul Cobani, Glodeni

Valea rîului Camenca de lîngă satul Cobani, Glodeni

Satul Cobani, raionul Glodeni este situat la est de centrul raional, oraşul Glodeni şi la 17 km de el şi la 204 km de Chișinău. Oficial, se consideră că satul a fost înfiinţat în anul 1702, dar trebuie să menţionăm că locuitorii, care l-au fondat s-au mutat aici din alt sat, Zubreuţi, redenumit apoi în Vasileuţii de Jos. Iar acest sat a fost fondat în anul 1374. Strămutarea se datorează faptului, că vechiul sat era situat prea aproape de Prut şi era în mod constant inundat în perioadele cînd Prutul ieşea din albie. Ca rezultat, sătenii au fondat un sat nou 2 km depărtare de malul rîului, pe malul drept al rîului Camenca, la poalele stîncii de toltre, care a fost numită Stînca Mare.

Reciful de toltre Stînca Mare este cea mai sudică dintre acelea, care se află în Moldova şi se întinde din colţul de nord-est al ţării spre sud-vest pînă la coasta Prutului. Anume în regiunile din preajma Prutului în raioane precum Briceni, Rîşcani, Edineţ şi Glodeni se află cele mai multe toltrele din Moldova, oferind Nordului Moldovei un aspect original şi irepetabil.

Şirul de toltre din apropierea satului Cobani este alcătuit din 3 parţi, dintre care acea care se aşterne nemijlocit deasupra satului şi valea rîului Camenca se numeşte - Stînca Mare. O parte din ea, din păcate, a fost aruncată în aer şi apoi exploatată industrial pentru extragerea calcarului valoros. Abia în anul 1988, cu eforturile sătenilor şi a ecologiştilor a fost întreruptă orice activitate de producţie pe teritoriul acestei rezervaţii. Însăşi Stînca Mare măsoară aproximativ 1 km şi este o prelungire a şirului de toltre, întinzîndu-se pe cîţiva km de-a lungul albiei rîului Camenca şi pe alocuri fiind întretăiată de rîul şerpuitor pe mai multe porţiuni.

Vedere din vîrful şirului de toltre – peisaj cu o căruţă

Acesta este un loc foarte pitoresc, mai ales avînd în vedere, că de pe malul drept al rîului Camenca şi pînă la Prut se aşterne o depresiune deosebit de frumoasă, pe alocuri inundată în locuri acoperite cu o mulţime de bălţi, lacuri, unde se hrănesc şi-şi fac cuiburi o mulţime de păsări. Am putut urmări prin aceste locuri: stîrci, berze, lebede, raţe sălbatice şi alte păsări.

Masivul de toltre Stînca Mare, este cel mai înalt dintre toate celelalte din acest şir, înălţimea acestuia constituie aproximativ 70-80 m, stînca este presărată cu o mulţime de peşteri, care, din spusele sătenilor, au existat, conform amintirilor din bătrîni din cele mai vechi timpuri. Este cunoscut, de asemenea că, pe aceste stînci şi în apropierea lor s-au făcut numeroase săpături, în rezultatul cărora au fost găsite urme de specii rare şi dispărute în prezent de animale şi păsări, precum şi artefacte ale culturii Cucuteni-Tripolie.

A doua parte a masivului de toltre este situat la o oarecare distanţă de satul Cobani şi este scăldat din 3 părţi de apele rîului Camenca, creînd un peisaj cu totul special şi unic, care aminteşte mai curînd o cetate medievală, înconjurată cu şanţuri de apă. Lunca rîului e ca un aşternut de stuf, care a crescut şi s-a îndesit, ceea ce-i oferă peisajului un farmec şi mai admirabil.

Peisaj cu o turmă la poalele şirului de toltre

Peisajele care se deschid din vîrful stîncii de toltre sînt impresionante. Suprafaţa plană verde-argintie care se aşterne pînă la orizont, plopii piramidali înalţi de-a lungul drumurilor, turmele păscînd, pătratele cîmpurilor şi fragmentele de stînci toltrice împrăştiate pe ici-colo te fascinează pur şi simplu.

Trebui să vă spunem că, în raionul Glodeni, există încă un şir celebru de toltre în apropiere de satul Buteşti, care, de asemenea, se întinde de-a lungul cursului rîului Camenca. Acest recif de doi kilometri este la fel un monument al naturii, despre care vă vom povesti neapărat.

Între timp, bucuraţi-vă de vederile acestor locuri din fotografiile prezentate de noi. Toate sînt făcute în iunie 2011.

 

Stînca Mare, satul Cobani, Glodeni - album foto

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1893
Populația:
35 locuitori

Roşcanii de Jos este un sat din cadrul comunei Ghiduleni, raionul Rezina. Roşcanii de Jos este situat la o distanță de 39 km de orașul Rezina și la 80 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 35 de oameni. Localitatea a fost întemeiată în anul 1893.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.