Filip Iulian

Iulian Filip - poet, dramaturg, folclorist. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

S-a născut la 27 ianuarie 1948 în comuna Sofia, raionul Drochia, Moldova. A absolvit Institutul Pedagogic de Stat "Alecu Russo" din or. Bălţi (1970).

Activitatea sa literară este consacrată, practic, în întregime literaturii pentru copii şi cercetării folclorice.

Primii paşi pe tărîmul muncii i-a făcut la Academia de Știinţe din RSSM, în calitate de colaborator ştiinţific al sectorului Folclor al Institutului de Limbă şi Literatură a ASM.

Din anul 1990 și pe parcursul a mai multor ani a fost şeful Direcției cultură a municipiului Chișinău.

Primele sale versuri au fost publicate în saptamînalul "Cultura". Prima sa plachetă de versuri "Neîmpăcatul meşter" apare în anul 1974. Au urmat apoi: "Cerul fîntînilor"(1977), "Dialoguri primordiale" (1978). Pentru copii publică: "Cenuşar-Voinicul şi Cenuşăreasa-Mireasa" (1981), "Facă-să voia ta, sfîrlează" (1985), "Cafea neagră" (1989), "Din neamul lui Păcală" (1997), "Seminţele mărului oprit" (1998), "Ruga iezilor cei trei" (1998), "Cuibul lui Dumnezeu"(2000), "Casa greierului"(2002), "Un spin - Une epine" (2003) ş. a.

Pentru multe din operele sale publicate, a realizat scenarii de piese pentru copii, ca de exemplu: "Colacul mare, frate bun cu Soarele". De mai multe ori a fost ales membru Consiliului Artistic al Studioului "Telefilm-Chişinău", a scris pentru acest studio cîteva scenarii. Pentru meritele sale deosebite în domeniul literaturii în anul 1993 i-a fost conferit titlul de Maestru Emerit în Arte.

În 1998 a fost distins cu medalia "Mihail Eminescu". S-a învrednicit de Premiul "Simion Florea Marian" al Academiei Române, pentru volumul de folclor "Cît e Maramureşul..." (în colaborare, 1996). Premiul Salonului de Carte pentru Copii în 1994 şi 1998.

La Teatrul Academic de Stat "A. Puşkin" (în prezent: Teatrul Național "Mihai Eminescu") din Chişinău a fost montată piesa sa "Moara cu plăcinte" (1981), iar la Teatrul "Satiricus "I. L. Caragiale" - "De care-s sălbaticii" (1998).

Filmografia "Telefilm-Chişinău":

"Făt-Frumos şi Soarele" (1985) - animaţie,
"Știubeiul de aur" (1986) - film muzical cu participarea copiilor,
"Gheorghe Mustea. Sinceritate" (1986) - film-portret al renumitului compozitor şi dirijor,
"Cu-cu-ri-gu" (1988) film-muzical cu participarea copiilor,
"Primiți, Plugușorul?" (1988) film-folcloric cu obiceiuri de Anul Nou.

Traduceri pentru dublarea filmelor: "Acesta-i satul meu" (1986) "Moldova-film".

Settlements of Moldova and Diaspora

Borogani

Statut:
Sat
Prima atestare:
1765
Populația:
4528 locuitori

Borogani este un sat şi comună din raionul Leova. Borogani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Leova și la 103 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4528 de oameni. Satul Borogani a fost menționat documentar în anul 1765.

Read more