Mînăscurtă Ioan

Ioan Mînăscurtă - publicist, redactor, traducător. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

S-a născut la 28 aprilie 1953 în comuna Popeştii de Sus, raionul Drochia, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Chişinău, în anul 1975.

Activitatea literara și-a început-o la redacţiile ziarelor şi revistelor "Tinerimea Moldovei" şi "Femeia Moldovei".

A fost redactor-şef la Colegiul pentru Traduceri al Uniunii Scriitorilor din Moldova, director al Editurii Uniunii Scriitorilor. Acum deţine funcţia de director al Editurii "Princeps".

Debutează literar cu volumul de interviuri şi eseuri "Noi şi gîndurile noastre" (1979). Apoi au urmat alte cîteva publicaţii: "Bărbaţii Universului" (1980), "Lecţia de suflet" (1985), "Artefact" (1989), "Mîine, cînd ne vom întîlni pe Pămînt" (1989), "Tăierea capului"(1995) ş. a.

În calitate de traducător şi autor de scenarii a colaborat cu Studioul Cinematografic "Moldova-film", inclusiv cu revista televizată satirică "Usturici".

Filmografia:

"Surorile"(1978) film documentar despre Tamara Cebanu şi Valentina Saviţchi (în colaborare cu Iacob Burghiu).
"Aproximativ" ("Usturici" nr. 2 (8), 1979).

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1920
Populația:
251 locuitori

Mihăilenii Noi este un sat din cadrul comunei Vasileuţi, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Rîșcani și la 186 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 251 de locuitori. Satul Mihăilenii Noi a fost înființat în anul 1920.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.