08 october 2018, 15:00 views 11223
Au început lucrările de renovare în parcul de la Milești
08 october 2018, 15:00 views 11223

Au început lucrările de renovare în parcul de la Milești

De cîteva săptămîni, în vestitul odinioară parc de la Milești e mare agitație. Aici sînt în toi lucrările de reparație și reamenajare.

Potrivit primarului Radu Vîrlan, vor fi pavate aleile, cu o suprafață totală de circa 3000 de metri pătrați.Apoi, în toamnă, vor fi schimbate băncile și coșurile de gunoi.

"Parcul are 150 de ani și nimic nu s-a investit în el în aceatsă perioadă. E păcat că se distruge", a subliniat primarul, după care a adăugat: "Parcul din Milești este o atracție turistică, este mîndria localității noastre. De aceea ne-am gîndit că ar fi bine să începem renovarea lui, iar primele lucrări sînt construcția aleilor. Vor urma și altele".

De notat că valoarea totală a lucrărilor de amenajarea a parcului respectiv este de circa 1 milion 700 mii lei, bani oferiți de Agenția de Dezvoltare Regională Centru.

Parcul din Milești a fost fondat de către moșierul Constantin Cazimir, aici fiind plantate specii rare de pomi. În prezent, face parte din Rezervația peisagistică "Cazimir-Milești" și reprezintă un monument al arhitecturii de peisaj, fiind protejat de stat.

Localnicii vorbesc cu mîndrie de parcul lor, mai ales că aici vei găsi specii rare de arbori și arbuști. O mîndrie aparte o au pentru cei doi arbori de Ginkgo Biloba, care au peste 150 de ani și sînt supranumiți de oameni "Adam și Eva" (mascul şi femelă).

Renovarea parcului are loc în cadrul proiectului "Îmbunătățirea infrastructurii de turism de masă din regiunea Centru". Proiectul respective mai prevede construcția unui Centru sportiv la Nisporeni și renovarea unei mănăstiri. Costul total al proiectului constituie circa 80 mln de lei.

Source: expresul.md

Keywords:

Milești , parc

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1814
Populația:
1070 locuitori

Coştangalia este un sat şi comună din raionul Cantemir. Coştangalia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Cantemir și la 146 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1070 de oameni. Satul Coştangalia a fost menționat documentar în anul 1814.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.