|
A fost inaugurat drumul local Feşteliţa-Marianca de Jos - Ştefan Vodă
Drumul intercomunitar nou, care leagă satele Feștelița și Marianca de Jos din raionul Ștefan Vodă, a fost inaugurat ca urmare a realizării unui proiect de dezvoltare regională în sudul ţării.
Noul sector de drum va asigura şi conexiunea cu traseul naţional Chișinău - Căușeni, facilitând accesul direct al cetățenilor din zonă spre centrul raional și punctul de trecere a frontierei cu Ucraina, Palanca.
Proiectul, finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională, are o valoare totală de circa 19 milioane de lei, bani din care a fost construit un drum de 3,8 km. "Construind acest drum, ne-am propus să asigurăm accesul la piața agricolă din Feștelița pentru locuitorii din satele învecinate: Marianca de Jos, Copceac, Alava, Volintiri, Semionovca și Brezoaia. De asemenea, să asigurăm pentru agenții economici accesul la noi piețe de desfacere din Chișinău, Căușeni, Cimișlia, Odesa. Totodată, prin instalarea indicatoarelor și marcajelor rutiere, am reușit să sporim securitatea rutieră a cetățenilor. Ne aşteptăm ca acest drum să creeze premise pentru dezvoltarea cooperării intercomunitare, să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor, determinându-i să-şi construiască viitorul acasă", a subliniat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici.
La rîndul său, Maria Culeșov, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud, a specificat că un drum modern le oferă oamenilor nu doar siguranță și comoditate, ci și posibilitatea de a se deplasa mai rapid și mai ieftin, un imbold pentru a rămâne în satul de baștină și a porni o afacere. "Sper că acest proiect va contribui la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor prin creșterea mobilității și reducerea timpului de deplasare între localități de cel puțin trei ori și, respectiv, a costurilor călătoriilor suportate de beneficiari. Totodată, grație drumului nou construit, cetățenii vor avea acces rapid la serviciile de urgență - pompieri, ambulanță, poliție, iar copiii se vor putea deplasa oricând la școala de artă din Feștelița pe un drum mai bun", a declarat Maria Culeșov.
Proiectul "Construcția drumului intercomunitar Feștelița - Marianca de Jos - Ștefan Vodă și asigurarea conexiunii cu drumul național R30 Chișinău-Căușeni-frontiera cu Ucraina" țintește unul din obiectivele Strategiei de Dezvoltare Regională Sud 2016-2020 privind asigurarea accesului la servicii publice de calitate. Acesta a fost selectat în cadrul ultimului Concurs al propunerilor de proiecte, fiind ulterior inclus prin Hotărâre de Guvern în Documentul Unic de Program 2017-2020 și aprobat spre finanțare în 2017 din mijloacele Fondului Național pentu Dezvoltare Regională.
Source:
- Паскару: «Граждане переживают, чтобы выборы не превратились в «спортлото»
- YMCA открывает новый проект в Молдове ©
- МИД: Подтверждена смерть гражданина Молдовы в результате теракта в "Крокус Сити Холле"
- В России отметили "Мэрцишор" в надежде наладить отношения между странами
- Теодор Кырнац – о голосовании по почте: Либо для всех, либо ни для кого
- Косметическая продукция Viorica – одна из самых лучших на выставке Cosmo Perfumery & Cosmetics 2024…
- Кот подружился с лисой (+Фото)
- Культурный слой? В Индии из под земли откопали целый храм
- Восстановление лесов в Германии (Видео)
- Вечная улыбка - Мумия Хатшепсут, самой могущественной женщины-фараона в истории Египта
- Сюрпризы шестого континента (+Фото)
- Подсолнечное масло рафинируют Гексаном – это органический растворитель, аналог бензина
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1486
- Populația:
- 799 locuitori
Roşieticii Vechi este un sat din cadrul comunei Roşietici, raionul Floreşti. Satul Roșieticii Vechi, amplasat la gura Solonețului, un afluent al rîului Răut este situat la o distanță de 21 km de orașul Florești și 150 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 799. Menționat documentar în 1486.
Comments
(0)