|
Cea de-a V-a ediţie a “Paradei Florilor” are loc la Cimişlia
Zeci de producători horticoli din diferite raioane ale R. Moldova participă astăzi la cea de-a V-a ediţie a Expoziţiei-târg „Parada Florilor", desfăşurată în oraşul Cimişlia. Se preconizează că evenimentul, organizat de Consiliul raional Cimişlia şi devenit tradiţional nu doar în sudul ţării, ci şi la nivel naţional, va întruni pe parcursul zilei peste trei mii de vizitatori.
„Festivalul „Parada Florilor", devenit deja o carte de vizită a raionului Cimişlia, este dedicat promovării sectorului horticol. Ne dorim să avem cît mai mulţi pasionaţi de creşterea florilor, arborilor şi arbuştilor decorativi, de prelucrarea materialului semincer, toate acestea contribuind la dezvoltarea floriculturii nu doar în Regiunea de Sud, dar şi în toată ţara. Multe localităţi din lume au devenit renumite anume pentru faptul că sunt gazde ale expoziţiilor de flori. Sperăm ca acesta să fie şi cazul raionului Cimişlia", a declarat Iovu Bivol, preşedintele raionului Cimişlia.
Potrivit şefului administraţiei raionale, din 2014, cînd a avut loc prima ediţie a „Paradei Florilor", şi până în prezent, expoziţia a înregistrat succese relevante. „Am început cu nici 20 de participanţi, în acest an avem deja peste 40 de firme specializate care şi-au dat concursul. Totodată, la expoziţia de la Cimişlia au venit şi întreprinderi silvice cu oferte din ultimele realizări ale pepinierelor de arbori şi arbuşti decorativi. O prezenţă aşteptată este şi participarea horticultorilor din România, care în anii precedenţi au demonstrat lucruri interesante colegilor de peste Prut", a menţionat Iovu Bivol.
Agenda festivalului, propusă de organizatori, include expoziţii cu vânzare de flori, arbori şi arbuşti decorativi, material semincer, produse gastronomice florale, expoziţii de artizanat şi mărfuri ale meşterilor populari, utilaje şi echipament pentru munca în grădina cu flori, master-class-uri pentru îngrijirea florilor, concursuri tematice etc. De asemenea, Colegiul Naţional de Arte Plastice "Alexandru Plămădeală" va fi prezent cu un atelier artistic în aer liber.
Toate acestea vor fi însoţite de programe concertistice susţinute de artişti autohtoni. Conform Consiliului raional Cimişlia, "surprizele" "Paradei Florilor" din acest an vor fi însoţite de orchestra "Bravissimo", orchestra de muzică populară a Universităţii de Stat din Moldova, "Spicuşor", trupa "Akord" ş.a.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Я очень люблю свою дачу!
- Ученые Стэнфорда заявили, что изобрели способ создания искусственного человека
- Удивительный город в Японии, где в водосточных каналах плавают прекрасные карпы кои (+Видео)
- Ершик для кишечника: 10 способов очищения организма
- Самураи. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Осиные гнезда в народной медицине
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1534
- Populația:
- 863 locuitori
Grăseni este un sat din cadrul comunei Todireşti, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Ungheni și la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituiae 863 de oameni. Satul Grăseni a fost menționat documentar în anul 1534 cu denumirea Greceni.
Comments
(0)