04 december 2021, 16:00 views 2644
Aleea Artelor din capitală va fi inaugurată în curînd
04 december 2021, 16:00 views 2644

Aleea Artelor din capitală va fi inaugurată în curînd

Aleea artelor din capitală va fi dată în exploatare după ce zona va fi conectată la rețeaua electrică. Viceprimărița, Inga Ionesii, a menționat că 60 de pictori și mai mulți meșteșugari au depus cereri pentru a-și putea expune lucrările în noua zonă. În context, Ceban a solicitat că prioritate să aibă persoanele care au fost strămutate din zona scuaurului Mihai Eminescu.

„La fel, o să avem o dispoziție similară ca cea din zona pietonală. Totul este pregătit, să se finalizeze lucrările și putem începe cu eliberarea permiselor de amplasare. O să fie conform rotației pentru ca sînt multe solicitări. 15 zile stă unul apoi altul și cel care a stat pana atunci, din nou, are drept să depună cerere. Din partea pictorilor avem peste 60 de cereri, la meșteșugari și mai mulți doritori. Dacă vorbim de meșteșugari, acest loc este loc turistic și care urmează să promoveze cultura și tradițiile naționale, respectiv nu pot sta cu cușme sovietice, dar lucrările care prezintă tradițiile moldovenești, sînt anumite criterii elaborate”, a spus Ionesii.

„Pe o instalație liber pot fi doi prestatori de serviciu, nu văd o problemă. Nu este loc mai puțin, e de trei ori mai mult decît am avut în scuarul Mihai Eminescu. Să aibă loc cei pe care i-am strămutat, dacă e nevoie ne mai gîndim la un concept. Vreau o viziune pînă săptămîna viitoare”, a replicat Ceban.

Aleea pictorilor a început să fie amenajată anul trecut. De-a lungul aleii au fost amenajate 20 de suporturi de beton, cu lățimea de 3 metri fiecare, ce vor servi drept vitrine pentru comercianți, iar fiecare din aceste obiective va fi compus din 3 din elemente - locuri de vînzare. Standurile au carcase metalice și sînt fabricate la Chișinău.

Autorul proiectului de amenajare a Aleii de arte de pe str. Columna este arhitectul Alexandru Sava. Bugetul prevăzut pentru realizarea spațiului de comerț este constituit din surse oferite de către Agenția Turcă pentru Cooperare Internațională (TICA), 60 mii Euro, precum și 400 mii lei, alocați de Pretura Buiucani.

Source: noi.md

Keywords:

Chisinau , Alee , arta

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1617
Populația:
1402 locuitori

Dominteni este un sat şi comună din raionul Drochia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Dominteni, Văleni și Mihăileni. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Drochia și la 166 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului Dominteni constituia 1402 locuitori.Satul Dominteni a fost menționat documentar în anul 1617.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.