|
Protest la Guvern împotriva învățământului la distanță
Câteva zeci de persoane au participat la un protest în fața guvernului, față de dicizia Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică (CNESP), de a impune elevilor educația online, din cauza pandemiei de coronavirus. În fața manifestanților a venit secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Natalia Grîu, care a încercat să le explice că restricțiile sunt necesare, transmite NewsMaker.
Organizatorii protestului este grupul de inițiativă „Părinți Solidari". Părinții cer renunțarea la studiile online și revenirea copiilor la școală.
„Suntem alături de copii și profesori și vrem să creștem o generație educată. Ce va crește din acești copiii, crescuți în fața calculatorului", susține una dintre protestatare.
Pe de altă parte, secretarul de stat al MECC a argumentat că decizia a fost luată de CNESP din cauza sporirii numărului de infectări ci Covid.
„Nu suntem în condiții obișnuite. Suntem în condiții pandemice", a replicat secretarul de stat al MECC.
Amintim că, din 1 martie, instituțiile de învăţământ primar, gimnazial, liceal, extraşcolar, profesional tehnic şi superior își desfășoară procesul de studii în regim online. Ulterior, vacanța elevilor a fost prelungită cu o săptămână.
Nemulțumiți de această decizie a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică (CNESP), sute de părinți au semnat o petiție, în care acuză autoritățile că nu au întreprins toate măsurile pentru a asigura un proces de studii calitativ, desfășurat la distanță. Iar un birou de avocați a contestat decizia CNESP în instanța de judecată, menționând că aceasta ar fi ilegală și abuzivă.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Вы никогда не будете страдать от кашля или бронхита: Натуральное средство для Вас и Вашего ребенка!
- Так не хватает в этом мире, доброты...
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
- Крестьянин прорубил дорогу в горе (+Фото)
- Хвойный чудо квас - бальзам для здоровья от староверов
- Я всегда рвался в Будущее - Амонашвили
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1927
- Populația:
- 207 locuitori
Stanislavca este un sat din cadrul comunei Lenin din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Rîbnița și la 114 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2002, populaţia localității constituia 207 oameni. Satul Stanislavca a fost înființat în anul 1927.
Comments
(0)