Obicei inedit în a doua zi de Paşte
Foto: trm.md |
În a doua zi de Paşte, în satul Popeştii de Sus, Drochia, dar şi-n alte localităţi din ţară se practică „datul în scrînciob". Drept răsplată pentru această distracţie sînt ouăle roşii. Se spune că cine se dă în scrînciob, aceluia îi va merge bine tot anul. Copiii sînt eroii principali ai ritualului.
Practic în fiecare gospodărie din satul Popeştii de Sus este amplasat cîte un scrînciob. Tradiţia s-a mai păstrat pînă astăzi şi copii cu ouă roşii în trăistuţe merg prin ogrăzi ca să se dea în scrînciob, relatează trm.md.
Pentru că în acest sat tradiţia se păstrează din moşi-strămoşi, gospodinele spun că vopsesc mai multe ouă. Asta ca să aibă copii şi nepoţii cu ce să se răsplătească.
„Eram două fete la mama şi ea trebuia să vopsească cît mai multe ouă, ca să ne dăm în scrînciob. Era interesant atunci, erau mulţi copii în sat, nu ca acum, mulți îs plecaţi. Mai mare bucurie nu era decît să ne dăm în scrînciob”, spune Vasilisa Tighinean, locuitoare a satului Popeştii de Sus.
Pe timpuri în sat era un singur scrînciob, la moş Timofti, unde se adunau toţi copiii pentru a se distra. „Ne duceam cu ouă roşii şi nu ne ajungeau, veneam iar acasă după ouă. Înainte era din lemn, acum am făcut unul mai performant”, zice cu mîndrie Ion Tighinean.
La Popeştii de Sus copiii se dau în scrînciob pentru ouă roşii doar primele trei zile, în rest scrînciobul rămîne fără plată.
- Паскару: «Граждане переживают, чтобы выборы не превратились в «спортлото»
- YMCA открывает новый проект в Молдове ©
- МИД: Подтверждена смерть гражданина Молдовы в результате теракта в "Крокус Сити Холле"
- В России отметили "Мэрцишор" в надежде наладить отношения между странами
- Теодор Кырнац – о голосовании по почте: Либо для всех, либо ни для кого
- Косметическая продукция Viorica – одна из самых лучших на выставке Cosmo Perfumery & Cosmetics 2024…
- Пpямо сейчaс в нaших домaх paзвоpaчивaется молчaливaя тpaгедия
- Доисторические растения сохранились на вулкане Килиманджаро
- Как из 8000 продовольственных лесов выросла Великая зелёная стена Африки! (+Видео)
- Вавилонская карта мира (+Фото)
- Бестопливный генератор Джона Серла — энергия 3 тысячелетия (+Видео)
- Спасенный мужчиной лебеденок вернулся к нему через три месяца (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1594
- Populația:
- 1083 locuitori
Condrăteşti este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Curtoaia și Condrăteşti. Localitatea se află la distanța de 50 km de orașul Ungheni și la 95 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1083 de oameni. Satul Condrătești a fost menționat documentar în anul 1594.
Comments
(0)