12 july 2018, 15:26 Shows views 17401
Taine şi secrete ale filmului televizat
12 july 2018, 15:26 Shows views 17401

Taine şi secrete ale filmului televizat "Ştefan cel Mare", văzute din spatele culiselor (Video)

„Crearea noului film documentar televizat "Ștefan cel Mare" din ciclul "Istoria Moldovei" a durat aproximativ 8-9 luni, filmările propriu-zise au durat practic două luni. În film s-au produs pînă la 200 de actori, dar și figuranţi în scenele cu mulțimea. Nu a fost ușor să găsim artiștii și interpreții potriviți pentru rolurile centrale".

Acestea și alte fapte interesante din spatele culiselor de la crearea noului film documentar televizat "Ștefan cel Mare" au fost povestite în cadrul emisiunii "Mîndriţi-vă că sînteți moldoveni", pentru portalul moldovenii.md, de către scenarista acestui film, cunoscuta jurnalistă Elena Leviţkaia-Pahomova.

Vorbind despre necesitatea creării acestui film, în cadrul ciclului "Istoria Moldovei", dînsa a menționat că pe de o parte totul pare să fie cunoscut despre Ștefan cel Mare și Sfînt, dar pe de altă parte, așa cum s-a dovedit în procesul de realizare a filmului, nu cunoaştem chiar atît de multe despre el.

"Știm cu toții cîte bătălii a repurtat Ștefan cel Mare, cu cine a fost căsătorit, cu cine se certa, cu cine era prieten și cu cine nu era prieten. Acesta a fost pentru mine cel mai dificil film din punct de vedere al personajului, deoarece încep să lucrez numai după ce mă pasionează şi mă etuziasmează persoana despre care scriu. Cînd am început să căutăm, să cercetăm și să aflăm s-a dovedit că nu știm prea multe despre el. Cu ordinea cronologică este și mai dificil. Sînt foarte multe pete albe. Astfel, nici pînă în prezent nu se cunoaşte data nașterii sale. Există unele ipoteze, există altele. Ele sînt însă atît de diferite, încît e nevoie de cercetări istorice serioase", a remarcat Elena Leviţkaia-Pahomova.

Potrivit spuselor ei, tot ceea ce apare în prezent, vine de la istorici, este vorba despre teorii pe tema lui Ștefan, despre cum a construit el statalitatea. "Dar avem nevoie totuşi de mai multă factologie. S-a dovedit că acest om nu nu doar că a fost un conducător puternic, dînsul era şi un diplomat fenomenal, de la care pot învăța politicienii actuali. A fost un om care chiar și atunci cînd țara acceptase suzeranitatea unui anumit stat, reușea să-i folosească pe suzerani întru binele țării sale", a subliniat jurnalista și scenarista.

Ea a menționat că Ştefan nu a pierdut multe bătălii. Totodată, au fost bătălii, pe care Stefan le-a pierdut, înţelegînd că e inevitabil, deoarece trimitea o parte din armata sa, ca să-și protejeze propriii cetăţeni din țară de amenințarea altor dușmani.

"Spre exemplu, el a înțeles că era în plină desfăşurare invazia din partea tătarilor şi dacă el cîştiga acea bătălie într-acolo, atunci, concomitent, oamenii din țară urmau să fie măcelăriţi, aşa că el elibera o parte din forţele armatei sale, pentru ca oamenii să meargă și să-şi apere familiile lor și țara din interior. Iată aşa a pierdut bătălia. Adică, a fost o persoană, care înțelegea unde trebuia să jertfească, dar mai ales ce. Numiţi-mi dvs., în prezent, vreun politician, care să-şi sacrifice numele și imaginea, pentru a salva un număr mare de oameni. Sînt foarte puțini asemenea oameni, vorbim de persoane numărate în întreaga lume", a subliniat Elena Leviţkaia-Pahomova.

„Și acest om, Ștefan cel Mare, înţelegea că totul va intra în istorie, pricepea dînsul perfect şi locul său în istorie. Știa, căci el scria acest letopiseţ. Am făcut multe descoperiri. În afară de faptul că acesta a fost un om de stat cu adevărat remarcabil, un militar de excepţie, vorbim şi de o personalitate foarte interesantă, despre care poți scrie multe", a menţionat ea.

Scenarista filmului a subliniat că există foarte multă beletristică pe tema personalităţii lui Ștefan cel Mare. Însă la scrierea scenariului și la pregătirea filmului, ea s-a bazat doar pe fapte, și nu a folosit ficțiunea, dar nici fabulaţiile, la fel ca şi în proiectul "Istoria Moldovei", parte a căruia este filmul despre Ştefan.

"Proiectul "Istoria Moldovei" a fost unul cu răsunet mare în țara noastră. Place sau nu cuiva acest lucru. Dar, de facto, nu au existat pretenții de ordin factologic faţă de acest film. Au existat pretenţii cu privire la numele autorilor, dar aceasta este deja o altă întrebare", a menţionat scenarista.

Vorbind despre genul filmului "Ștefan cel Mare", ea a precizat că, așa cum subliniază regizorul acestui film, Natalia Anisimova, acesta nu este un film artistic sau unul documentar, ci o combinare a genurilor, un film televizat.

"În film vor fi fragmente cu scene regizate. Pentru prima dată echipa noastră a făcut acest lucru. Aceasta este o experiență foarte interesantă, deoarece pînă la "Istoria Moldovei" Natalia Anisimova nu a avut un bagaj atît de mare de cunoștințe și experiență în regizarea scenelor din film. În "Istoria Moldovei" am repetat, iar deja în filmul "Ştefan" ne-am luat avîntul, incluzînd mai multe scene de acest fel" a spus Elena Leviţкaia-Pahomova.

Potrivit spuselor sale, farmecul proiectului "Istoria Moldovei" se datorează și faptului că în film nu există niciun fragment video împrumutat.

"Numai în cel de-al treilea episod al "Istoriei Moldovei" am folosit un material video din arhivă. Tot restul este producţie proprie. Avem un proiect original de la început pînă la sfîrșit. În filmul "Ștefan cel Mare" sînt scene regizate. Am folosit în film chipuri generalizate ale călugărilor. Aceștia nu sînt oameni ai unei anumite epoci, ci oameni, care pot chibzui. Avînd în vedere că filmul este despre Evul Mediu, am ales chipul călugărilor. Dar lesne, în acest caz, aceştia pot fi şi doi istorici, filosofi, politologi, de ce nu", a specificat scenarista filmului.

Dînsa a subliniat faptul că filmul "Istoria Moldovei" a fost ca şi cum o culegere de informații foarte scurte și concise. "Acum am avut ocazia să ne întoarcem, să privim ce am scris despre Ştefan şi iată că acum există o șansă de a scrie, de exemplu, nu 4 pagini, ci 15 pagini. Deși acest lucru nu este suficient. 45 de minute de film despre Ştefan cel Mare este foarte puțin, pentru ca să povesteşti totul despre Măria Sa", ne-a împărtăşit regretul Elena Leviţkaia-Pahomova.

Ea și-a exprimat speranța că filmul despre Ștefan cel Mare, care face parte din proiectul de proporţii "Istoria Moldovei" va fi folosit în școlile din țară la predarea istoriei, așa cum s-a întîmplat deja cu filmul "Istoria Moldovei".

"Sper că Stefan le va fi, de asemenea, foarte util profesorilor de istorie. Profesorii atît de la licee, cît și de la gimnazii, atunci cînd studiază o anumită temă, pot arăta fragmente din acest film și procesul de învăţare va fi foarte frumos, impresionant și explicit. După vizionarea filmului "Ștefan cel Mare", orice copil și adult va putea răspunde perfect la întrebări pe această temă. Filmul prezintă în mod accesibil informațiile oamenilor de știință, care au fost preluate din cercetările științifice ale acestora.

Referindu-se la numărul total de persoane, care s-au produs în filmul "Ștefan cel Mare", scenarista a menționat că „în general, au fost aproximativ 200 de actori, dar și figuranţi pentru scenele cu mulțimea. Totodată, nu a fost ușor să găsim actorii potriviți, în special, pe acei pentru rolurile centrale. De exemplu, a fost foarte dificil pentru noi să găsim fete cu o frumusețe naturală. Toate au acum lipite gene extinse sau mai au şi altceva lipit. A fost o mare problemă. Ba chiar am vrut să aducem o fată din străinătate, pentru a se produce în film, în special, din Belarus, ţară renumită, pentru că are un număr mare de fete cu frumusețe naturală. Însă totuşi într-un sfîrşit am găsit interprete uimitoare, care să corespundă tipajului. Actorii noştri de prim-plan sînt excelenți, trei Ștefani: un băiat, Ștefan în tinerețe și Ștefan la maturitate. Aceștia sît nişte bărbaţi de o frumusețe divină", a povestit Elena Leviţkaia-Pahomova.

Ea a menţionat că în procesul de realizare, au fost făcute unele ajustări. "Tu creezi ceva anume pe hîrtie, viața însă îţi sugerează alte căi. Filmul are doi scenariști, eu și Iulia Semionova, care a scris toate dialogurile. Ni s-a întîmplat să rescriem complet scenele regizate. Mereu eşti nevoit să schimbi ceva. Apar careva descoperiri. Frumusețea oamenilor de la televiziune este că ei înțeleg ce avem de gînd să producem și cum să o facem, căci un literat din exterior scrie fără imagini şi astfel nu există aer. Înţelegeţi, în scenariul televizat trebuie să existe aer şi tu înţelegi că aici va fi pauză, muzică, un fragment dintr-un videoclip, care va avea un impact mai puternic decît orice cuvînt. Înlănţuirea în serie a cadrelor video este o componentă importantă a unui proiect de televiziune și, de aceea, un cadru puternic nu este mai prejos ca valoarea textului. În film am prezentat date precise de istorie. Nu este nimic inventat", a subliniat scenarista și jurnalista.

Potrivit spuselor ei, proiectul de creare a unui nou film documentar televizat "Ștefan cel Mare" a început în primăvara acestui an. "Ritmul în care am lucrat a fost nerealist. În alte țări aceşti termeni sînt numiţi imposibili, ţinînd cont de faptul că noi toţi sîntem încadraţi în cîmpul de muncă şi avem obligaţii zilnice de îndeplinit. Filmările au durat aproximativ o lună și jumătate, aproape două luni, dar acestea au fost filmări programate, totalmente. Nu începeam filmările pînă cînd nu era pus totul la punct, pînă la ultima scenă. În general, tot procesul de realizare a filmului ne-a luat aproximativ 8-9 luni", ne-a informat Elena Leviţkaia-Pahomova.

Ea a menționat că premiera filmului documentar "Ștefan cel Mare" va avea loc pe 10 decembrie. Filmul va putea fi văzut pentru prima dată pe canalul de televiziune NTV Moldova pe data de 10 decembrie la ora 20:00. Mai tîrziu acesta va fi difuzat la mai multe canale de televiziune, diferite canale media și pe internet. Canalele regionale de televiziune vor putea prelua acest film pentru proiectare.

Elena Leviţkaya-Pakhomova a menționat că este important faptul ca filmele din seria "Istoria Moldovei" sînt create la inițiativa președintelui Igor Dodon și că le sînt distribuite liber tuturor doritorilor, astfel încît un număr cît mai mare de persoane să le poată vedea.

"Aceste imagini pot fi văzute la orele de istorie a țării noastre la școală, în biblioteci, în tabere de vară, ba chiar și la întreprinderi, în pauza de prînz. Filmul poate fi descărcat gratuit şi liber de pe resursele din Internet, să fie difuzat pe diverse canale TV", a remarcat cunoscuta jurnalistă și scenaristă.

Potrivit informaţiilor comunicate anterior, de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, filmul "Ștefan cel Mare", produs în cadrul programului evenimentelor științifice și culturale dedicate Marelui Domnitor reprezintă continuarea logică a ciclului filmului "Istoria Moldovei", realizat în anul 2017 și reprezintă o relatare documentară despre viața și dragostea, lupta, triumful, credința și statornicia Marelui Domnitor al Moldovei.

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1641
Populația:
842 locuitori

Şipoteni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Şipoteni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Hîncești și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 842 de oameni. Satul Șipoteni a fost menționat documentar în anul 1641 cu denumirea Spărieți.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.