|
Moldoveanul George Emil Palade – laureat al Premiului Nobel
Moldoveanul George Emil Palade, savant cu renume mondial, specialist în domeniul biologiei celulare a dеvenit în 1974 laureat al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină. George Emil Palade s-a născut la Iași în 1912, într-o familie de cadre didactice, tatăl fiind profesor de filozofie, iar mama profesoară de liceu. Familia sa locuia pe stradela Sărăriei. La vîrsta de 7 ani, el și-a început studiile la Școala „Mihail Kogălniceanu” din Iași.
A urmat cursurile Liceului „Bogdan Petriceicu Hașdeu“ din Buzău unde impresiona „prin capacitatea de concentrare, prin memoria ieşită din comun, prin seriozitate şi putere de muncă”. La Medicină a intrat primul, cu media 10.
George Emil Palade a absolvit Medicina primul, tot cu 10. Din anul 1936, a mers la Catedra de Anatomie condusă de profesorul Francisc Rainer şi a devenit, pe rînd, preparator, asistent şi şef de lucrări, dar, concomitent, a urmat formarea medicală. În 1946 el se căsătoreşte cu Irina Malaxa, fiica marelui industriaş Nicolae Malaxa. La scurt timp după căsătorie, tinerii au plecat în America.
În Statele Unite ale Americii George Emil Palade a construit, cu răbdare şi devotament, reputaţia celui mai bun cercetător în biologia celulară. Vorbea o limbă moldovenească ca în tîrgul Iaşilor, pe Strada Sărăriei, unde locuise în copilărie.
În 1974, George Emil Palade primeşte cea mai înaltă confirmare: premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină. În 1975, Academia Română îl alege membru de onoare. Încă din 1961 însă, era membru al Academiei de Ştiinţe din SUA. De altfel, în 2007, preşedintele Traian Băsescu îl decorează cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Colan, după ce, în 1986, preşedintele american Ronald Reagan îi decernase Medalia Naţională pentru Ştiinţă.
George Emil Palade a murit la 7 octombrie 2008, în San Diego, California. Mai avea o lună şi ar fi împlinit patriarhala vîrstă de 96 de ani. A fost incinerat, iar cenuşa sa a fost împrăştiată de copiii săi, Filip Palade şi Georgia Palade van Dusen, în Masivul Bucegi.

Sursa: adevarul.ro
- Паскару: «Граждане переживают, чтобы выборы не превратились в «спортлото»
- YMCA открывает новый проект в Молдове ©
- МИД: Подтверждена смерть гражданина Молдовы в результате теракта в "Крокус Сити Холле"
- В России отметили "Мэрцишор" в надежде наладить отношения между странами
- Теодор Кырнац – о голосовании по почте: Либо для всех, либо ни для кого
- Косметическая продукция Viorica – одна из самых лучших на выставке Cosmo Perfumery & Cosmetics 2024…
- Пpямо сейчaс в нaших домaх paзвоpaчивaется молчaливaя тpaгедия
- Доисторические растения сохранились на вулкане Килиманджаро
- Как из 8000 продовольственных лесов выросла Великая зелёная стена Африки! (+Видео)
- Вавилонская карта мира (+Фото)
- Бестопливный генератор Джона Серла — энергия 3 тысячелетия (+Видео)
- Спасенный мужчиной лебеденок вернулся к нему через три месяца (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1930
- Populația:
- 44 locuitori
Semionovca este un sat din cadrul comunei Mingir, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 58 km de orașul Hîncești și la 84 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 44 de locuitori. Satul Semionovca a fost întemeiat în anul 1930.
Comments
(0)