O moldoveancă a deschis unicul restaurant moldovenesc din Tokyo! (Foto)

O moldoveancă a deschis unicul restaurant moldovenesc din Tokyo! (Foto)

Diana Plămădeală-Kurata şi-a deschis un restaurant la Tokyo, iar în cei doi ani de „Noroc", cum şi-a numit localul, acesta şi-a cîştigat clienţi fideli. Se pare că japonezilor, dar şi oaspeţilor capitalei nipone, le place gustul bucatelor noastre, iar tocăniţa de porc servită cu murătură, zeama cu tăiţei de casă şi plăcintele cu brînză sînt delicioase.

Dacă se întîmplă să vi se facă dor de mîncare moldovenească în timpul vacanţei petrecute în Japonia, aflaţi că aveţi „Noroc": puteţi mînca o zeamă ca la mama acasă ori o savuroasă plăcintă cu brînză chiar la Tokyo, în restaurantul unei basarabence care îşi întîmpină oaspeţii în ie şi cu tricolor la brîu.

„De ce să nu încercăm?"

Diana Plămădeală-Kurata are 37 de ani şi este originară din R.Moldova, dar de mai bine de 15 ani locuieşte în Japonia. Iniţial a ajuns acolo după ce a obţinut un contract de muncă pentru o perioadă de şase luni. După expirarea acestuia a revenit acasă, la Chişinău, dar la scurt timp a decis să se întoarcă în Ţara Soarelui Răsare. Azi nu regretă acea decizie, căci Japonia i-a oferit tot ce-şi dorea: acolo l-a întîlnit pe Masaaki, cel care avea să-i devină soţ, împreună au doi copii frumoşi şi harnici, iar de doi ani au pus pe picioare o afacere de succes: un restaurant în care se găteşte delicios.

„Ideea de a deschide un restaurant moldovenesc ne-a venit amîndurora, mie şi soţului meu. Deşi nu mai lucraserăm în această sferă, ne-am zis: de ce nu încercăm? Mai ales că mie dintotdeauna mi-au plăcut mîncărurile alese şi am învăţat să le gătesc de la mama mea, bucătar cu o experienţă de trei decenii. Azi, la doi ani şi jumătate de cînd am deschis localul, constatăm că acesta e apreciat, iar clienţii revin la noi cu plăcere", a declarat basarabeanca pentru JURNAL de Chişinău.

Meniu variat, pentru orice gust

În restaurantul familiei Kurata se servesc mai mult bucate moldovenești specifice zonei dintre Prut şi Nistru, precum şi din bucătăria rusă ori japoneză. Totuşi, indiferent de preferinţele clienţilor în materie de bucate, vinurile care se servesc în localul lor sînt în totalitate moldoveneşti.

„În restaurantul nostru lucrează şase persoane: doi japonezi, doi ucraineni, o rusoaică şi eu, unica basarabeancă. În meniu avem doar vinuri produse în Republica Moldova, în schimb mîncăruri avem pentru orice gust. Totuşi, am observat că muşteriii apreciază gustul bucatelor moldoveneşti. De exemplu, cei care trec mai des pe la noi comandă de obicei tocăniţă de porc cu murătură, mămăligă cu smîntînă, plăcinte cu brînză ori zeama cu tăiţei de casă. Japonezii preferă să mănînce cu beţişoarele, cum sînt ei obişnuiţi (în Asia nici măcar supele nu se mănîncă cu lingura: ingredientele se mănîncă cu beţele, iar supa rămasă se bea direct din bol – n.a.), dar eu le dau, totuşi, linguri şi furculiţe", rîde ea.

Bucătăria asiatică diferă mult de a noastră, unele ingrediente specifice bucătăriei europene sînt mai greu de găsit. Dar basarabeanca nu disperă: pe unele le cumpără din magazinele virtuale, pe altele le face singură. Ea a învăţat să pună murături şi chiar să prepare smîntînă, iar pentru aceasta a adus din Moldova ciupercă lactică.

Restaurantul lor, prezentat la tv

Acum o lună, un post de televiziune nipon a realizat o emisiune despre restaurantul „Noroc", în cadrul căreia s-a făcut o mică prezentare a bucatelor din meniu, cu indicarea preţurilor acestora. De altfel, proprietara localului ne-a spus că oricine îşi poate permite să ia masa la restaurantul lor. „Preţurile în localul nostru nu bat la buzunar. De exemplu, un prînz costă cam 9 euro (1000 de yeni japonezi – n.a.), tocana cu mămăligă costă 7 euro, murăturile 1,5 euro, zeama 4 euro. Vinurile sînt ceva mai scumpe, între 30 şi 100 de euro pentru o sticlă. Pentru Japonia, ţară în care salariul minim lunar constituie 1500 de euro, aceste preţuri sînt accesibile, iar noi ne străduim să le menţinem", ne-a spus Diana Plămădeală-Kurata.

Şi copiilor săi le place să gătească

Soţii Kurata au doi copii: fiica Evelina-Main are 10 ani, iar fiul, Matora, 8 ani. Mama lor ne-a declarat că e mîndră de copiii ei, care deşi sînt încă mici, deja o ajută la restaurant, iar fata chiar îşi alintă uneori părinţii cu deserturi gătite de ea.

„Copiii mei nu sînt capricioşi cînd vine vorba de mîncare: le place atît bucătăria asiatică, cît şi cea moldovenească. Nu i-am învăţat limba moldovenească, deşi Evelina-Main o înţelege un pic. Asta e, copiii mei sînt japonezi", ne-a spus Diana Plămădeală-Kurata.

Deşi îi e dor de rude şi prieteni, basarabeanca vine mai rar prin Moldova, cam o dată la patru ani. Noroc că mai trec cei dragi pe la ea! Astfel, cînd au deschis restaurantul, a venit mama sa la Tokyo pentru o perioadă de trei luni, iar acum ea o aşteaptă în ospeţie pe sora pe sora ei mai mică.

 

Sursa: apropomagazin.md

Comments

 (1)
  • #1 trryyyy Reply Quote selected
    Молодцы! И детки хорошие,и родители правильные,успехов,счастья,благополучия!
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1768
Populația:
3803 locuitori

Selemet este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Selemet este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Cimișlia și la 65 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3803 oameni. Satul Selemet a fost menționat documentar în anul 1768.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.