Defileul din toltrele de la Berlinţi – un pitoresc monument al naturii (Foto)
Întorcîndu-ne toamna tîrziu, într-o seară ploioasă a anului 2012 dintr-o lungă și obositoare călătorie de la nordul Moldovei, am observat printre şirul de toltre, nu departe de autostradă o carieră gigantică, care se întinde paralel cu şoseaua.
Deplasîndu-ne un pic mai departe am văzut vîrful unui deal nu foarte mare, care se întrezărea printre cele două şiruri de toltre nu foarte înalte. Unul dintre ele era capătul aceleia, pe care deja aproape că o "înghiţise" uriaşa carieră de exploatare minieră. Așa că am decis să ne oprim din drumul nostru și să examinăm mai îndeaproape acest relief neobișnuit.
Drumul de ţară ne-a adus la o Staţie abandonată de maşini şi tractoare, totul în jur era acoperit cu gunoaie și resturi ruginite de tehnică. Chiar în fața noastră şi-a făcut apariţia confortabilul defileu-depresiune, format de cele trei şiruri de toltre-înălţimi, care se unesc radial. În partea de jos a defileului se află albia unui pîrîu sau rîu secat, anul a fost secetos, aşa că nu este exclus că în alţi ani, pe aici curge apă, înviorînd peisajul.
Deosebit de atractiv ni s-a părut dealul central sub formă de cupolă, pe care am urcat pentru a putea admira împrejurimile. Și am fost răsplătiți pentru eforturile noastre.
La vest de deal, la poalele acestuia se întinde un lac mic, iar în spatele lui se află marginea pădurii. Acesta este un masiv destul de mare de pădure, iar în raionul Briceni sînt cîteva asemenea masive. În partea de est se deschide vederea spre depresiunea în care se află albia pîrîului, cărăruile de pe pantele defileului și ruinele construcţiilor. Am mers apoi şi de-a lungul celui mai lung şi mai înalt lanţ de toltre, care e „mîncat” de carieră. Dar de aici, din defileu, cariera nu se vede, iar peisajul părea ca la începuturi, neatins de om.
Desigur, acesta nu este cel mai impresionat defileu dintre acelea pe care le-am descris deja, călătorind prin cele patru raioane de nord ale Moldovei, însă are el totuşi ceva special și chiar, putem spune, farmec, deși unul destul de trist. Cîteva zeci de fotografii realizate în aceste locuri vă prezentăm și dvs., completîndu-ne la rîndul nostru colecţia cu această raritate naturală. Să sperăm că vom mai vedea călătorind şi alte monumente ale naturii şi mai impresionante. Astea fiind spuse, sperăm să ne revedem cît mai curînd.
- Паскару: «Граждане переживают, чтобы выборы не превратились в «спортлото»
- YMCA открывает новый проект в Молдове ©
- МИД: Подтверждена смерть гражданина Молдовы в результате теракта в "Крокус Сити Холле"
- В России отметили "Мэрцишор" в надежде наладить отношения между странами
- Теодор Кырнац – о голосовании по почте: Либо для всех, либо ни для кого
- Косметическая продукция Viorica – одна из самых лучших на выставке Cosmo Perfumery & Cosmetics 2024…
- Сюрпризы шестого континента (+Фото)
- Подсолнечное масло рафинируют Гексаном – это органический растворитель, аналог бензина
- Пpямо сейчaс в нaших домaх paзвоpaчивaется молчaливaя тpaгедия
- Доисторические растения сохранились на вулкане Килиманджаро
- Как из 8000 продовольственных лесов выросла Великая зелёная стена Африки! (+Видео)
- Вавилонская карта мира (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1599
- Populația:
- 1472 locuitori
Plop este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Plop este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Dondușeni și la 246 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1472 de oameni. Satul Plop a fost menționat documentar în anul 1599.
Comments
(0)