Go to section: Nature and tourism
25 january 2024, 17:00 Nature and tourism views 34543
O călătorie la Soroca și Cosăuți
25 january 2024, 17:00 Nature and tourism views 34543

O călătorie la Soroca și Cosăuți

În prezent cetatea Soroca este complet restaurată, în ea a fost organizat un muzeu şi este deschisă pentru vizitatori.

Cetatea este cel mai atrăgător obiectiv turistic din oraş. Oraşul şi împrejurimile lui sînt foarte pitoreşti, un farmec deosebit oferă oraşului dealul lui Bechir, care este numit de către localnici „dealul ţigănesc” pentru că în partea de sus a oraşului locuiesc compact ţiganii, aici se află conacul baronului ţiganilor din Moldova. În imediata apropiere de oraş, la poalele dealului şi malului Nistrului se află monumentul naturii, rîpa lui Bechir, care este introdusă în lista monumentelor naturii aflate sub protecţia statului.
În partea cea mai îndepărtată de oraş a dealului Bechir la începutul anilor 2000 a fost înălţat un monument de piatră cu forma unei lumînări, care a fost numit „Badea Mior”. Ideea şi denumirea monumentului aparţine lui Ion Druţă, care a locuit şi a învăţat din copilărie la Soroca şi care a cîntat acest meleag în multe din operele sale. În interiorul monumentului se află o mică capelă, unde credincioşii se pot ruga şi unde toţi doritorii pot să-şi aducă contribuţia la dezvoltarea şi întreţinerea monumentului. De pe platforma de observaţie a monumentului – Lumînare se deschide o privelişte de neuitat spre oraş, cetate, Nistru. Acest loc este foarte popular în rîndurile numeroşilor turişti, care vizitează aceste locuri.

Satul Cosăuţi este situat la 7 km de oraşul Soroca şi se întinde  de-a lungul rîului Nistru. Prima atestare documentară a satului Cosăuţi datează din 17 ianuarie 1517. În urma săpăturilor arheologice pe vatra satului a fost descoperită o aşezare omenească, vechimea căreia atinge 22 mii de ani. Nu departe de această aşezare paleolitică, într-un defileu adînc, se afla o mănăstire din Evul Mediu, care a fost fondată în anul 1729 de către călugării Gavriil şi Pavel. La începutul secolului al XX-lea vechea mănăstire a fost distrusă de un cutremur şi de alunecări de teren, s-a păstrat numai o parte a cimitirului mănăstiresc.

Mănăstirea a fost reconstruită mai sus pe pantă şi funcţionează în prezent. Alături de mănăstire se află un pavilion cu un izvor de apă minerală. La cîţiva km de sat se află un monument al naturii, Pragurile Nistrului şi unica în Moldova carieră de granit. Tot aici se dobîndeşte cea mai bună piatră de construcţie şi de finisaj, cunoscută departe de hotarele republicii. Satul Cosăuţi este vestit prin meşterii săi pietrari, care au înălţat o mulţime din monumentele pe teritoriul Republicii Moldova şi peste hotarele ei şi au primit mai multe premii la concursuri prestigioase.

Keywords:

cetate , turism , Moldova

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec XIX
Populația:
594 locuitori

Constantinovca este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Constantinovca şi Iachimeni. Satul Constantinovca este amplasat în regiunea de şes şi mici coline, pe rîul Draghiştea, situat la 27 km de oraşul Edineţ, la 35 km de staţia de cale ferată Brătuşeni şi la 229 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 594 de oameni. Satul Constantinovca a fost înființat la mijlocul secolului al XIX-lea.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.