string(7) "library" string(8) "document"
1711
1812
940
1832
80
1822
1457
1401
1646
1475
300
1410
87

List

La conţertul dat în Iaşi pe Teatrul nou, în 11 ianuarie 1847

Din cea zi de când Orfeos, mărit zeu de armonie,
Pe-alăută-ncântătoare ţărmul tracic răsuna
Şi în éstazul simţirei fiare, codrii şi părâie
Prin virtutea melodiei îmblânzindu-i fermeca,

Nu sunase până astăzi în a Istrului câmpie
Mai puternic viers de-acela ce produce lira ta,
De-unde nevăzutul Demon un râu varsă de magie
Preste inimile noastre ce-s răpite-n unda sa.

De ai trece-n altă lume ca să-nvii pe Euridice,
De-ai pluti, nou argonauta, cătră Colhos fabulos,
Pe furtuna-i înfrâna-o şi pre tartar ai supune.

Dar menirea ta-i mai naltă, a ta soartă-i mai ferice,
Pronia prin al tău organ imnul cel armonios
Care îngeru-n ceri cântă pre pământ va să răsune!