Tolocenco Vasile

Tolocenco Vasile ‒ publicist, scenarist, veteran de război, jurnalist emerit.

Născut la 30 iulie 1922 în satul Tîrnăuca, raionul Slobozia, Moldova. Participant la cel de-al II-lea Război Mondial.

În anul 1953 absolveşte Universitatea de Stat de la Chişinău, Facultatea de Filologie. Urmează aspirantura la Institutul de Literatură a Universităţii „M. Gorki" de la Moscova. Activează în calitate de colaborator ştiinţific al secţiei „Cultură, Învăţămînt şi Ştiinţă" din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei pe parcursul anilor 1953-1963. A fost redactor-şef al studioului cinematografic „Moldova-film"(1963-1968) şi al Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti în 8 volume.

Debutează cu o serie de povestiri documentare în anul 1953, publicate în diferite culegeri. Semnează mai multe scenarii de filme documentare la studiourile „Moldova-film" şi „Telefilm-Chişinău", impunîndu-se, astfel, şi în calitate de scenarist.

S-a ocupat de reeditarea operelor unor asemenea scriitori precum: D. Milev, N. Cabac, N. Marcov etc. A publicat numeroase articole despre literatura şi arta Moldovei. Membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, vicepreşedinte al Organizaţiei Veteranilor din municipiul Chişinău.

Distincţii:

Om emerit al Republicii Moldova,
Medalia „Meritul civic", 1997.

Se stinge din viaţă în anul 2006 la Chişinău.

Filmografia:

„Asociaţii pentru producerea laptelui în Moldova", 1974 ‒ social, în colaborare,
„Moldova-73", 1973 ‒ documentar,
„Într-un pas cu savanţii patriei", „Moldova-film", 1975 ‒ documentar,
„Centrul ştiinţific", „Moldova-film", 1975 ‒ documentar,
„Moldova mea", 1979 ‒ documentar,
„Lupte pentru Moldova", 1983 ‒ documentar, în colaborare.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1792
Populația:
2055 locuitori

Corjova este un sat şi comună din raionul Dubăsari. Corjova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 3 km de orașul Dubăsari și la 53 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2055 de oameni. Satul Corjova a fost menționat documentar în anul 1792.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.