• views 21755 Vizualizări
  • posts 0

Mănăstirea Bistrița


Foto: cjneamt.ro

Mănăstirea Bistrița se află în satul Bistrița, la 8 kilometri de Piatra Neamț și este o mănăstire de călugari. Hramul acesteia este Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii. Ctitori au fost mai mulți, primul fiind considerat a fi voievodul Petru I Mușat al Moldovei care a ridicat aici, inițial un schit, apoi adevăratul ctitor al manastirii este considerat a fi Alexandru cel Bun care în anul 1400 începe zidirea unei biserici impunătoare din piatră,pe locul vechii biserici de lemn și care este sfințită în anul 1402. Ștefan cel Mare a înzestrat așezămîntul cu un paraclis și cu un turn-clopotniță (1498), apoi Petru Rareș a refăcut zidul de incintă (1541-1546), iar Alexandru Lăpușneanu a reclădit biserica (1554), repictată în 1814.

Mănăstirea este un monument istoric și de arhitectură religioasă. Biserica este construită din piatră în plan triconc, iar zidurile sînt cu grosimea de 1 metru. Această mănăstirea adăpostește o colecție de icoane și obiecte de cult. Cea mai importantă icoană fiind cea a Sfintei Ana, care este si făcătoare de minuni la care se fac pelerinaje. Icoana Sfintei Ana a fost dăruită la 26 iulie 1401 domnitorului Alexandru cel Bun și soției sale, Ana, de către împăratul bizantin Manuel și Irina Paleologu, în semn de împăcare a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol cu Biserica Moldovei, și ca unul din semnele de recunoaștere a Mitropoliei Moldovei de către aceasta, împreună cu Icoana Maicii Domnului de la Neamț. Icoana Sfintei Ana a fost donată apoi, în 1402, mănăstirii Bistrița, unde se află pînă astăzi. Este una dintre Icoanele purtate frecvent în procesiune, prin toată Moldova, cunoscută pentru combaterea secetei. De aceea s-a și deteriorat, întrucît de multe ori ploaia rîvnită de credincioși surprindea Icoana pe cîmp, în timpul rugăciunii. În secolul al XVIII-lea icoana a fost restaurată, iar în anul 1853 a fost așezată într-o nouă strană de lemn sculptat și aurit, donată de Ieromonahul Varnava, egumenul Mănăstirii Pîngărați, care s-a vindecat aici de o grea boală, cum reise din însemnarea de pe medalionul de deasupra ei.

Mănăstirea are doua turnuri cu paraclise, o casă domnească, corpuri de chilii și ziduri întărite.
În pronaos se află lespezile funerare ale lui Alexandru cel Bun și a soției sale Ana, a lui Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare și a Chiajnei, soției domnitorului Ștefan Lăcustă.

Între anii 1490 și 1494 Ștefan donează Mănăstirii Bistrița două clopote, primul de aproximativ 200 de kilograme, iar al doilea de aproximativ 800 de kilograme, care este turnat chiar în curtea mănăstirii. Din cauza unei fisuri clopotul este acum depozitat în muzeul mănăstirii.

Între anii 1541-1546, Petru Rareș termină zidirea unui paraclis în formă de navă și împrejmuiește mănăstirea cu ziduri înalte și groase din piatră, reface turnul-clopotniță de la intrare, picteaza casa domnească și amenajează școala domnească. Pentru că extinde paraclisul din clopotniță prin construirea unei nave ce se sprijină pe arce de zid, reînnoiește biserica din temelie și o înfrumusețează pe dinăuntru cît și pe dinafară. Petru Rareș este considerat pe bună dreptate ca fiind al treilea ctitor al mănăstirii.Ultimul ctitor este considerat Alexandru Lăpușneanu care a contribuit substanțial la consolidarea și refacerea mănăstirii, întărind zidurile pînă la o grosime de 3 metri și adăugînd un pridvor bisericii. Mărimea monumentală a bisericii este impresionantă: 41 m lungime, 15 m lăţime şi 36 m înălţime. Faţadele au fost decorate cu două şiruri de firide, chiar sub streşini, şi cu 19 nişe înalte şi elegante pe abside.

În anul 1677, Doamna Safta, sotia voievodului Gheorghe Ștefan, închina mănăstirea Patriarhiei Ierusalimului, inaugurînd o lungă epocă de înstrăinare și nechibzuită gospodărire, cînd s-a pierdut și cea mai mare parte din patrimoniul care mai rămăsese.

În anul 1821 o nenorocire se abate asupra mănăstirii, oștile otomane înfrang detașamentele grecești ale Eteriei și jefuiesc asezămîntul monahal. După acest jaf scapă nevătămată doar icoana Sfintei Ana.

Dupa aplicarea Legii secularizării averilor din decembrie 1863 a luat sfîrsit și "epoca de închinare" a Mănăstirii Bistrița. O revenire s-a produs în perioada interbelică și în special în timpul egumenului Ghenadie Caraza, la inițiativa căruia s-au replantat livada mănăstirii de 12 hectare și s-a înființat fabrica de lumînări din ceară curată denumită Albina.

Mănăstirea Bistrița a fost un centru de cultură și cărturărie. De activitatea cărturăreasca de la Bistrița se leagă existența școlii de copiști, pisari și grămătici care a funcționat aici în secolele XVI-XIX. În primele două decenii ale veacului al XV-lea, monahul Chiril a scris și împodobit cu miniaturi un Tetraevanghel și tot la Bistrita s-au format vestiții copiști si miniaturiști Paisie și Gavriil Uric, ambii fiind pomeniți în "Pomelnicul" mănăstirii.

La mănăstirea Bistrița s-au scris și două dintre lucrările fundamentale ale literaturii noastre vechi, datorită cărora au ajuns pîna la noi, date, fapte și nume de oameni care s-au înscris în istoria țarii de la întemeiere incoace: aici sînt trecuți domni și membri ai familiei acestora, arhierei, arhimandriți, călugări, donatori de tot felul, mari dregători, logofeți, vornici, hatmani, și oșteni de frunte căzuți în lupta de la Podul Înalt. Pomelnicul a fost început în 1407 și completat pînă în secolul al XIX-lea și Letopisetul care se referă la perioada 1359-1506, fiind apoi continuat la mănăstirea Putna.

În atelierul care a ființat probabil la mănăstirea Bistrița încă din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, s-au lucrat în fir de aur și argint mai multe broderii și veșminte bisericești cu o mare valoare artistică.

Cu toate că mănăstirea Bistrița este una dintre ctitoriile cele mai de seamă ale Moldovei, ctitorie a patru domnitori, avînd o vechime de mai bine de șase secole, a avut un rol însemnat duhovnicesc și cultural, este cunoscută destul de puțin. Mănăstirea Bistrița, alături de alte mănăstiri și vechi locașuri de cult, este reprezentativă pentru istoria, arhitectura și arta medievală moldovenească.

 

Mănăstirea Bistrița - album foto

Localităţile Moldovei şi diasporei

Acui

Statut:
Sat
Prima atestare:
1909
Populația:
547 locuitori

Acui este un sat din cadrul comunei Baimaclia, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Cantemir și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 547 de oameni. Satul Acui a fost înființat în anul 1909.

Citeşte mai departe