Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Interesele pe termen lung şi politica Rusiei în contextul conflictului transnistrean

Pentru a evalua obiectiv situaţia creată în jurul „RMN” şi a procesului de negocieri pentru soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean, pentru a prognoza evoluţia de mai departe a acestuia, trebuie să înţelegem clar rolul pe care l-a jucat şi continuă să-l joace Rusia în evenimentele care au loc pe malul stîng al Nistrului, precum şi să realizeze interesele geopolitice pe termen lung, de care se conduce acest stat în partea de sud-vest a spaţiului post-sovietic.

Federaţia Rusă, înţelegînd că îşi va consolida influenţa în regiune, dar menţinîndu-şi prezenţa militară, începînd cu luna august a anului 1991 şi pînă în martie 1992 a oferit separatiştilor transnistreni sprijin politic şi informaţional, iar din momentul transferării Armatei a 14-ea sub jurisdicţia sa, a început să ofere ajutor militar, precum şi să participe direct la acţiunile militare de partea forţelor separatiste.

De asemenea, Rusia nu a împiedicat plecarea spre raioanele din stînga Nistrului a cazacilor şi a altor mercenari, precum şi activităţile organizaţiilor publice, care se ocupau de recrutarea lor pentru participarea la conflictul armat de pe Nistru. Anume atunci conducerea politică a Rusiei şi-a dat seama, că numai prin menţinerea de facto a unui regim separatist independent de Republica Moldova ea va reuşi să-şi asigure prezenţa militară în regiune şi, în consecinţă, influenţa asupra acestei părţi a Europei de sud-est.
 
În vara anului 1992, Rusia folosind echipamentul militar şi armamentul rămas de la Armata a 14-ea sub comanda generalului Al. Lebedi, ca răspuns la acţiunile conducerii Republicii Moldova, care a încercat prin mijloace militare să rezolve problema integrităţii teritoriale, în mod unilateral a intrat în război împotriva statului moldovenesc suveran, forţînd în cele din urmă conducerea Moldovei să revizuiască fundamental strategia acţiunilor de răspuns împotriva separatiştilor de pe malul stîng.

După încetarea acţiunilor militare şi semnarea Acordului privind principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, la 21 iulie 1992, Moldova şi Rusia au stabilit un mecanism care excludea posibilitatea de reîncepere a acţiunilor militare deci, prin urmare, de soluţionare forţată a conflictului. Acordul a consolidat status quo-ul existent la data semnării sale. Evident, că din punctul de vedere al dreptului internaţional este o încălcare făţişă a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, stat membru a ONU. Deşi Rusia a declarat în mod repetat, că ea nu a participat la conflictul militar, prezenţa şi participarea forţelor sale armate de partea puterii separatiste şi neconstituţionale este de necontestat. Însă, datorită faptului că Guvernul Republicii Moldova şi cel al Rusiei nu se află oficial în stare de război, pentru ca războiul nu a fost declarat oficial de nici o parte, acest conflict este privit în general de către comunitatea internaţională ca un conflict intern al Republicii Moldova. Implicarea multilaterală a Federaţiei Ruse în situaţia creată în jurul „RMN” din momentul apariţiei acestei formaţiuni este unul dintre factorii principali ai politicii externe, care influenţează nu numai progresul negocierilor în ce priveşte conflictul transnistrean, ci însăşi existenţa regimului separatist de la Tiraspol. Rusia are statutul de garant al soluţionării paşnice a conflictului. Pe teritoriul, care rămîne temporar sub controlul separatiştilor se află Grupul Operativ al Forţelor Ruse, contingentul rusesc de menţinere a păcii şi depozitele de muniţii, care aparţin Rusiei. Nu mai puţin important este faptul, că pe teritoriul „RMN” locuiesc circa o sută de mii de cetăţeni, cărora le-a fost acordată cetăţenia rusă. O parte semnificativă a populaţiei din „Republica Moldovenească Nistreană” este de orientare pro-rusă.

Potrivit surselor ruseşti, Rusia acoperă de la jumătate pînă la două treimi din necesităţile financiare ale administraţiei transnistrene, precum şi acordă subvenţii indirecte sub forma ajutorului umanitar, preţuri mici la gazele naturale şi neaplicarea sancţiunilor pentru neplata facturilor pentru această sursă de energie pe parcursul a două decenii. Sub aspect geopolitic raioanele Moldovei din stînga Nistrului au fost percepute de Rusia ca un poligon strategic, care îi permite să-şi asigure prezenţa, dar şi influenţa în partea de sud a Europei de Est şi în zonele de lîngă Marea Neagră. În acest sens, Transnistria rămîne a fi zonă strategică importantă, care a condiţionat un nivel ridicat de implicare în eforturile de soluţionare a conflictului a ţărilor străine, precum şi a organizaţiilor multilaterale internaţionale, fiecare dintre care are propriile interese aici.

Teritoriul CSI-ului şi al fostei Uniuni Sovietice în ansamblul său este o prioritate în politica externă a Rusiei, un teritoriu anunţat al intereselor sale strategice. Extinzînd influenţa sa politică în regiunea „Comunităţii Statelor”, Rusia a tins să fie principalul mediator în soluţionarea crizei politice şi a conflictelor interetnice de pe teritoriul post-sovietic.

În acelaşi timp, eforturile Rusiei în procesul pacificării sînt ineficiente, caci aproape toate conflictele din CSI nu sînt rezolvate sau sînt „îngheţate”, iar în Caucaz teritoriile Georgiei aflate în litigiu sînt sub protectoratul Rusiei. Reieşind din interesele sale strategice şi, practic, din toate conflictele existente, Rusia duce o politică care se caracterizează prin atitudine părtinitoare faţă de una dintre părţile participante la conflict. Toate acestea, la rîndul său, duc la o evaluare critică a forţelor ruse de menţinere a păcii din partea comunităţii internaţionale, dar şi a neîncrederii în Rusia din partea politicienilor şi a majorităţii populaţiei Republicii Moldova în reglementarea problemei transnistrene.

O altă problemă, nerezolvarea căreia creează obstacole suplimentare în restabilirea integrităţii teritoriale a statelor, care se confruntă cu fenomenul separatismului teritorial, este utilizarea de către Rusia a unei interpretări proprii a normelor şi regulilor internaţionale. Cu toate acestea trebuie să menţionăm, că în lumea modernă politica „standardelor duble” a devenit o normă, de care se ţine cont în procesele de reglementare a conflictelor teritoriale globale sau de care se conduc ţările cu teritorii mari.

Într-un mod vădit o asemenea abordare era utilizată din partea Rusiei, în cazul populaţiei de pe malul stîng al statului moldovenesc, care în mod arbitrar şi unilateral este recunoscut drept „popor transnistrean” cu dreptul, care reiese de aici - la autodeterminare pîna chiar la separarea de Republica Moldova. Mai mult decît atît, politicienii influenţi ruşi clasifică în mod fals conflictul din Transnistria, împreună cu alte conflicte apărute în spaţiul post-sovietic, ca fiind unul interetnic, fără să nege, în acelaşi timp, anumiţi factori teritorial politici, care au influenţat apariţia sa.

Rusia a tins constant de-a lungul tuturor acestor ani să reducă la minim numărul participanţilor internaţionali, mediatorilor şi garanţilor procesului de reglementare a conflictului. Problema însă ar trebui să fie rezolvată între Chișinău şi Tiraspol, sub egida Moscovei. În ciuda faptului, că regimul separatist nu a fost exclus din procesele de soluţionare politică, mai mult decît atît, de la începutul anilor '90 administraţia de la Tiraspol a devenit membră a negocierilor de reglementare a conflictului, partea rusă încearcă prin toate mijloacele să ridice statutul separatiştilor în conflict pînă la unul legitim, ca al Republicii Moldova, înţelegînd prea bine imposibilitatea unui astfel de pas pentru conducerea Republicii Moldova.

Însă, paradoxul constă în faptul, că soluţionarea conflictului transnistrean corespunde intereselor pe termen lung ale Rusiei în regiune, spre deosebire de interesele unor alţi jucători, în special a României, iar acest lucru îl înţelege foarte bine liderul rus, care a iniţiat semnarea în anul 2003 a aşa-numitului „plan Kozak”. Iar pentru ilustrarea acestei afirmaţii, este oportun să se ia în considerare două opţiuni de dezvoltare a evenimentelor în următorii cîţiva ani, în lumina realizării intereselor pe termen lung ale Rusiei în regiune: A) Transnistria, cu sprijinul Rusiei, se va reuni cu Republica Moldova, B) În Transnistria, cu susţinerea Rusiei se va consolida regimul separatist.

Opţiunea A):

Creşterea semnificativă a prestigiului şi influenţei Rusiei asupra întregului teritoriu al Republicii Moldova, ca urmare a eforturilor depuse de acest stat la soluţionarea celei mai dureroase probleme a tuturor moldovenilor - conflictului transnistrean. Pentru mulţi moldoveni, care consideră astăzi Rusia drept un stat neprietenos, imaginea Rusiei se va schimba în mai bine - dintr-un stat ostil ar deveni un partener cu adevărat strategic al Republicii Moldova.
Într-o Moldovă unită practic va fi scoasă de pe ordinea de zi problema unificării cu România, pentru că una dintre condiţiile de restabilire a integrităţii teritoriale ar fi imposibilitatea de a-şi pierde suveranitatea fără să piardă teritoriile din stînga Nistrului. Acest lucru corespunde în totalitate intereselor Rusiei.
Va creşte semnificativ prestigiul internaţional al Rusiei ca stat ce duce o politică constructivă în rezolvarea conflictelor teritoriale.
Republica Moldova îşi va păstra pentru mai mulţi ani statutul de neutralitate, fapt care este în deplină concordanţă cu interesele Rusiei.
Republica Moldova va dezvolta mai activ relaţiile economico-comerciale bilaterale cu ţările CSI şi va renunţa la ideea de retragere din această structură internaţională multilaterală.
Se vor crea condiţii prielnice pentru o creştere economică rapidă a Moldovei, ceea ce o va face mai atractivă pentru propriii cetăţeni, prin neutralizarea, pe această cale, a unei părţi esenţiale a propagandei proromâneşti.
Din punct de vedere juridic, în una dintre condiţiile de reunificare va fi consfinţit dreptul la proprietate al Rusiei şi a cetăţenilor săi în regiunea transnistreană.

Opţiunea B):

Majoritatea moldovenilor, deocamdată graţie istoriei comune, religiei, apropierii culturilor, cunoaşterii limbii şi culturii ruse, percep Rusia pozitiv, ca pe un stat prieten. În cazul consolidării regimului separatist în Transnistria, situaţia se va schimba cardinal, iar Rusia se va prezenta în faţa poporului Republicii Moldova în calitate de stat, care a separat ţara sa şi care a trădat prietenia de lungă durată dintre cele două popoare.
Pentru români şi românism vor fi disponibile noi oportunităţi de extindere în volum deplin a propagandei anti-ruse, insuflarea urii faţă de tot ce e rusesc în sufletele tinerilor, precum şi dezvoltarea rapidă a rusofobiei. O asemenea situaţie va submina în mod semnificativ poziţia Rusiei în Republica Moldova şi va pune în dificultate vorbitorii de limbă rusă a ţării, care alcătuiesc nu mai puţin de 1 milion de persoane, despre interesele cărora Rusia nu trebuie să uite.
Se vor crea condiţiile ideale pentru absorbirea rapidă a Republicii Moldova de către România, cu condiţiile Bucureştiului, în termeni care nu ar corespunde intereselor pe termen lung ale Rusiei.
Transnistria, în care locuieşte populaţia vorbitoare de limba rusă şi moldovenii loiali Rusiei va rămîne decenii la rînd cea mai săracă regiune a Europei ca o enclavă nerecunoscută de către ţările europene. Rusia este responsabilă pentru aceşti oameni, de un viitor destoinic, pe care nu va fi, însă, capabilă să-l ofere.
Va scădea semnificativ autoritatea internaţională a Rusiei, după care se va încetăţeni o imagine stabilă a unei ţări, care încalcă normele dreptului internaţional.

Interesele obiective ale Rusiei, desigur, constau în adoptarea măsurilor urgente pentru rezolvarea conflictului transnistrean, precum şi sprijinul activ la restabilirea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Acei care nu înţeleg acest lucru în Rusia şi duc politica de stabilire a statutului de formaţiune teritorială separatistă, fără îndoială, acţionează împotriva intereselor Rusiei. Aceşti oameni trebuie să fie îndepărtaţi de către conducerea Rusiei, inclusiv şi din procesul de reglementare a conflictului. Cu toate acestea, în Rusia există forţe, care înţeleg totul şi care sînt ghidate de interesele ariviste înguste de afaceri sau lucrează nu în favoarea statului rus...
După eşecul „planului Kozak” Rusia nu a promovat o politică consecventă, lipsită de emoţii inutile, care să fie îndreptată spre reîntregirea Republicii Moldova, influenţa crescîndă asupra conducerii ruse a puterilor anti-moldoveneşti, care acţionează numai în interes propriu îngust au creat premisele pentru atragerea de către conducerea Republicii Moldova spre rezolvarea conflictului transnistrean a altor actori internaţionali influenţi. Astfel, a fost creat „formatul 5 +2”, în cadrul căruia nu s-a reuşit să se înregistreze vreun progres în soluţionarea conflictului şi perspectivele căruia sînt foarte vagi.

Cauzele care au stat la baza conflictului transnistrean şi evoluţia sa
Integritatea teritorială a statelor pe dimensiunile internaţionale, juridice şi geopolitice
Conflictul transnistrean – caracteristici şi clasificări
Analiza sistemică a conflictelor internaţionale
Politica Uniunii Europene, a Statele Unite şi OSCE în procesul tentativelor de soluţionare a conflictului
Interesele Ucrainei şi Transnistriei
Poziţia României referitor la problema restabilirii integrităţii teritoriale a Republicii Moldova
Cauzele principale, care împiedică soluţionarea conflictului
Strategia soluţionării conflictului transnistrean - principii de bază
Tactica soluţionării conflictului transnistrean 

Localităţile Moldovei şi diasporei

Sănătăuca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1491
Populația:
2989 locuitori

Sănătăuca este un sat şi comună din raionul Floreşti. Sănătăuca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 54 km de orașul Florești și la 153 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2989 de oameni. Satul Sănătăuca a fost menționat documentar în anul 1491.

Citeşte mai departe