Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Integritatea teritorială a statelor pe dimensiunile internaţionale, juridice şi geopolitice

În condiţiile moderne noţiunea principiului integrităţii teritoriale este incontestabilă, fapt care este adeverit şi fixat în Constituţiile majorității statelor. Pe parcursul mai multor secole teritoriul este principalul criteriu al statului. În dreptul internaţional a fost stipulat că principiul integrităţii teritoriale înseamnă suveranitatea deplină a statului pe întreg teritoriul său. Acest principiu este unul dintre cele mai importante în dreptul internaţional şi reglementează relaţiile dintre state.

În relaţiile interstatale contemporane principiul integrităţii teritoriale este legat de asigurarea securităţii statului, garanţia protecţiei împotriva invaziilor externe pe teritoriul său, schimbărilor forţate a graniţelor sale teritoriale. Prin urmare, conform Statutului ONU, statele se obligă să respecte integritatea teritorială a fiecărui stat membru şi să nu întreprindă careva acţiuni, care reprezintă o ameninţare pentru integritatea teritorială a acestora.

În dreptul internaţional s-a încetățenit teza că principiul integrităţii teritoriale a statului înseamnă suveranitatea deplină pe întreg teritoriul său. Acest principiu este unul dintre cele mai importante în dreptul internaţional şi reglementează relaţiile dintre state. Desigur, principiul integrităţii teritoriale serveşte drept bază pentru ordinea mondială existentă. A-l revizui sau a-l pune la îndoială – înseamnă a arunca lumea în vîltoarea conflictelor, care nu numai că vor submina bazele tensiunilor internaţionale, ci vor putea duce, de asemenea, la instaurarea erei „haosului în lume”.

Graniţele neschimbate şi integritatea teritorială – sînt garantul stabilităţii, atît a relaţiilor naţionale, cît şi a acelora internaţionale. Războaiele agresive de cucerire şi cele de independenţă din secolul al XX-lea au determinat comunitatea internaţională să recunoască integritatea teritorială ca un principiu de bază şi acceptarea acestuia la nivel internaţional, dar şi în legislaţiile naţionale. Problemele teritoriale sînt şi în prezent unele dintre cele mai acute probleme ale sistemului relaţiilor dintre state, dar şi în interiorul acestora.

Ele sînt legate nemijlocit de instaurarea puterii suverane în state într-o anumită regiune a lumii sau de păstrarea independenţei unui popor, a unei declaraţii a identităţii sale geopolitice şi de civilizaţie. Unitatea spaţiului constituţional şi combinarea acestuia cu integritatea teritorială şi statală a statelor moderne constituie baza activităţii tuturor structurilor şi instituţiilor puterii de stat.
 
Starea actuală a normelor legislative în domeniul suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a autodeterminării ne demonstrează că, la fel ca în trecut, factorul geopolitic are influenţă asupra unui principiu sau a altuia, iar realizarea lor depinde de voinţa şi angajamentul statelor, esenţa lor şi nu de folosirea unor interpretări exclusiv în beneficiul uneia dintre părţi. În acelaşi timp, acest lucru înseamnă că de atenţia comunităţii internaţionale şi de respectarea strictă de către membrii săi a integrităţii teritoriale a statelor va depinde în mare măsură nu numai repartizarea geopolitică a forţelor, ci şi soarta noii ordini globale în formare.

Aplicarea principiului integrităţii teritoriale, în primul rînd, presupune existenţa frontierelor recunoscute pe plan internaţional. Dacă nu există această bază, atunci însuşi principiul încetează să funcţioneze. Anume din acest motiv, în practica relaţiilor internaţionale există norma conform căreia statele de regulă se abţineau de la recunoaşterea noii ţări, dacă aceasta avea probleme teritoriale, deoarece aceasta implica, de fapt, statul care o recunoaştea într-un conflictul nerezolvat.

Integritatea teritorială a statului este asigurată de unitatea sistemului puterii de stat. Unitatea puterii de stat este garantată de Constituţie, care defineşte un singur spaţiu teritorial, politic şi juridic al ţării, principiile de construire ale sistemului puterii de stat, centrale şi locale, care dau statului forma unei unităţi integre.

După adoptarea Statutului ONU protecţia legală a integrităţii teritoriale, a inviolabilităţii statelor şi a autodeterminării popoarelor s-a intensificat în mod substanţial.

Fixarea într-o serie de rezoluţii ONU şi aprobarea lor ulterioară în tratatele şi acordurile internaţionale ale statelor au făcut ca legea referitoare la integritatea teritorială şi dreptul la autodeterminare să aibă o autoritate mult mai mare, a contribuit la întărirea lor şi la o recunoaştere mai largă. În prezent, principalul obiectiv constă în aplicarea efectivă în practica relaţiilor internaţionale a principiului integrităţii şi inviolabilităţii teritoriale, a dreptului la autodeterminare şi la luarea deciziilor corespunzătoare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, care să contribuie la aceasta.

În condiţiile moderne, pentru asigurarea păcii şi a securităţii globale a statelor la fel de important este să fie respectat principiul integrităţii teritoriale şi cel al inviolabilităţii frontierelor. Însă, în practică, realizarea acestor principii este strîns legată de interesele politice ale statelor, care după ce îşi ating scopurile încalcă aceste principii. Trebuie să menţionăm faptul, că comunitatea internaţională astăzi nu are instrumente eficiente - norme juridice şi mecanismele de realizare a lor, cu ajutorul cărora soluţionarea conflictelor separatiste ar putea fi dirijată şi ar fi însoţită de un sistem de sancţiuni împotriva contravenienţilor.

Încercările de a schimba frontierele statelor, fără consimţămîntul acestora a fost întotdeauna o expresie a agresiunii, care de multe ori a dus la război. Dar nici astăzi nu se reuşeşte evitarea conflictelor armate între state referitor la disputele teritoriale. O ameninţare la adresa securităţii statelor şi a integrităţii lor teritoriale reprezintă conflictele etnice, regionale şi locale, care încalcă stabilitatea nu numai într-o anumită ţară, ci, de asemenea, pot provoca o situaţie de conflict în regiune şi în întreaga lume.

Dreptul popoarelor la autodeterminare pînă la separare – este dreptul comunităţilor etnice recunoscut de către comunitatea internaţională de a-şi determina statutul pînă chiar la formarea unui stat independent suveran, în situaţia în care existenţa lor este ameninţată de către naţiunea titulară.

Astăzi în limitele acestui drept există două abordări: dreptul la independenţă şi dreptul la autodeterminare internă. Alegerea modului de abordare depinde de fiecare situaţie în parte, dar astăzi, în majoritatea cazurilor, dreptul la autodeterminare, cu forma de declarare a independenţei este blocată de obligaţia de a păstra integritatea teritorială a statelor. Dreptul popoarelor la autodeterminare pîna la separare a dat naştere unui tip special de conflict, care este bazat pe dorinţa minorităţilor etnice de a-şi realiza dreptul la autodeterminare, sub forma unei formaţiuni statale independente.

Analizând starea actuală a normelor de drept în domeniul suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a autodeterminării, se impune concluzia că, ca şi în trecut, factorul geopolitic exercita influenţa sa în favoarea unui sau altui principiu, iar realizarea sa depindea de voinţa şi angajamentul subiecţilor faţă de esenţa dreptului internaţional. În acelaşi timp, în condiţiile globalizării şi apariţiei unui noi tip de ameninţări la adresa securităţii naţionale şi internaţionale, dreptul internaţional ca punct de reper civilizat în relaţiile dintre state devine mult mai necesar decît înainte.

Insistînd asupra principiului egalităţii subiecţilor în cadrul unui „stat comun”, autorităţile de la Tiraspol încearcă să „instituţionalizeze” identitatea sa regională drept una distinctivă. Încercările de a folosi în acest scop faptul istoric de formare a RASSM în anul 1924 şi a unei perioade de 16 ani de conlocuire a populaţiei din partea stîngă a Nistrului într-o autonomie mai mult decît formală, într-un stat sovietic unitar şi totalitar foarte rigid, este cel puţin neconvingătoare.

A insista asupra faptului, că într-un răstimp atît de scurt, în condiţiile represaliilor staliniste şi de ridicare a unei verticale rigide a puterii în URSS populaţia din Transnistria, începe să simtă treptat apartenența la o comuniune multietnică şi social-politică, care s-a creat în baza subculturii transnistrene plurivalente, diferite de cea sovietică, ţine mai curînd de domeniul propagandiştilor de partid, a manipulatorilor primitivi şi a pseudo-oamenilor de ştiinţă angajaţi.

Odată cu crearea în anul 1990, a „RMN” a avut loc resuscitarea acestui proiect social-politic, de această dată numit „poporul transnistrean” ca expresie a ideii colectiviste îndreptate spre hotărîrea întrebării despre statutul său. Atunci cînd studiem mai profund natura acestei „comunităţi regionale noi”, cu o anumită cultură şi orientări, apare înţelegerea inexistenţei diferenţei dintre pseudo-ideea identităţii regionale a „transnistrenilor” şi vechea idee despre „poporul sovietic”, care de asemenea pretindea la un statut supranaţional.

În plus, în ultimul timp grupurile de vorbitori de limba rusă, iniţiaţi de conducerea „RMN” încearcă insistent să se păstreze ca o comunitate supranaţională independentă. Iată de unde apar asemenea caracteristici ale vorbitorilor locali de limbă rusă, precum supra-statalitatea şi supra „sovietismul”. Acest lucru are loc în detrimentul grupului etnic majoritar, cel al moldovenilor, precum şi a altor minorităţi etnice şi culturale de pe malul stîng al Nistrului. Anume acesta este motivul pentru care conducerea acestor grupuri de vorbitori de limbă rusă a „RMN” susţine acţiunile Rusiei în Caucaz şi consideră că fosta metropolă trebuie să ducă o politică similară şi la graniţele de est ale fostei URSS, în ceea ce priveşte autoproclamata „republică transnistreană”, în primul rînd.

Ideologii separatismului anti-moldovenesc îşi dau foarte bine seama de faptul, că doar în cazul în care va trece ideea de autoidentificare a populaţiei „RMN” va fi posibil să continue să insiste asupra dreptului „poporului transnistrean” de a institui propriul statut politic sub forma statului independent și suveran sau cu un statut special în cadrul Moldovei independente.

Cauzele care au stat la baza conflictului transnistrean şi evoluţia sa
Conflictul transnistrean – caracteristici şi clasificări
Analiza sistemică a conflictelor internaţionale
Interesele pe termen lung şi politica Rusiei în contextul conflictului transnistrean
Politica Uniunii Europene, a Statele Unite şi OSCE în procesul tentativelor de soluţionare a conflictului
Interesele Ucrainei şi Transnistriei
Poziţia României referitor la problema restabilirii integrităţii teritoriale a Republicii Moldova
Cauzele principale, care împiedică soluţionarea conflictului
Strategia soluţionării conflictului transnistrean - principii de bază
Tactica soluţionării conflictului transnistrean 

Localităţile Moldovei şi diasporei

Gîrbova

Statut:
Sat
Prima atestare:
1554
Populația:
1398 locuitori

Gîrbova este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Gîrbova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Gîrbova este situat la o distanţă de 5 km de staţia de cale ferată Gîrbova, la 18 km de oraşul Ocniţa şi la 245 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1398 de oameni. Prima atestare documentară a satului Gîrbova datează din anul 1554.

Citeşte mai departe