• 2011
  • page views Vizualizări

Сeramica populară

Olar-suport pentru oaleOlăritul reprezintă o activitate meşteşugărească specializată prin posedarea unor procedee tehnice de modelare a lutului (argilei) în scopul obţinerii diverselor produse de ceramică, care erau utilizate în gospodărie. Olăritul pe teritoriul Moldovei a inclus și fabricarea olanelor, a cărămizilor arse pentru construcţia locuinţelor. Vasele de ceramică arsă sînt apreciate pînă astăzi ca documente arheologice în baza cărora se fac concluzii despre cultura vechilor civilizaţii. Olăritul are o istorie milenară şi există diferite opinii despre geneza acestui important meşteşug, care din cele mai vechi timpuri asigura comunitatea şi piaţa cu obiecte de ceramică. Acest gen de activitate în Moldova a fost îmbrăţişat mai întîi de bărbaţi, dar în comun cu femeile, care îndeplineau un şir de lucrări auxiliare.

Despre perioada timpurie a dezvoltării olăritului ne vorbesc materialele săpăturilor arheologice realizate în multe localităţi din republică. În epoca medievală deja se practica confecționarea vaselor din „lut sec” pentru pregătirea bucatelor, iar pentru păstrarea lichidelor – din „lut gras”.

Tehnici de lucru

Ca materie primă pentru confecţionarea vaselor se foloseşte lutul sau argila, care se găsește în toate localităţile, la diferite adîncimi. Prelucrarea lutului include cîteva etape importante:

a) Extragerea şi alegerea lutului de impurităţi;
b) Pregătirea lutului muiat cu apă prin frămîntare şi dospire de cîteva ori pentru a obţine o anumită plasticitate;
c) Mărunţirea lutului prin tăierea lui în felii subţiri cu o cuţitoaie în formă de semicerc. Deseori în argilă sînt adăugate substanţe degresante şi iarăşi se pune la dospit;
d) După o pregătire suficientă a lutului urmează faza de modelare a vaselor. Meşterul din nou taie felii subţiri de lut şi le frămîntă pentru a forma un bulgăre omogen de mărimea vasului planificat. Modelarea se face manual pe aşa-numita „roata olarului”, care prezintă o unealtă de lemn formată din două discuri rotunde unite printr-un fus gros (de 10 cm) vertical de aproximativ 50-60 cm înălţime. Roata olarului este întărită pe un scaun. Aşezînd boţul de lut pe platoul de sus (cu diametrul 25-30 cm), meşterul mişcă cu piciorul discul de Joc (de 60 cm diametru), astfel punînd în mişcare ambele discuri. Modelarea unui vas începe de la un bulgăre de lut, trecînd apoi în formă conică, apoi cilindrică, formînd de jos în sus fundul, apoi mijlocul şi partea de sus a vasului, nivelîndu-l cu o cîrpă umedă sau o bucată de piele. Cînd vasul e gata, cu o aţă tare sau sîrmuliţă subţire se desprinde fundul de pe discul de lemn şi se pune pe poliţe la uscat la umbră;
e) În continuare vasele uscate se „angobează”, adică se acoperă cu o pastă albă sau roșie din humă diluată cu apă, care astupă orice porozități sau defecte datorate impurității materialului folosit. Vasele se usucă timp de două-trei săptămîni.
f) Împodobirea vaselor se realizează prin diferite procedee tehnice şi cu ajutorul coloranţilor. Una dintre modalitățile de ornamentare este metoda de înfrumuseţare prin adîncituri, care se fac cu unghia sau cu o scîndurică în timpul modelării vasului umed. Astfel se obţin linii curbe sau drepte în cîteva rînduri.
Vasele pot fi decorate fiind deja uscate. Ca coloranţi servesc lutul de diferite culori (alb, roşu, cafeniu) şi anumite roci de piatră, care conţin oxid de fier. Ele se mărunţesc, se macină şi se moaie în apă. Cu o pensulă specială vasele se vopsesc, fiind mişcate pe roata olarului ca ornamentul să fie uniform. Deseori de ornamentarea vaselor se ocupau şi femeile.
g) Arderea vaselor are loc în cuptoare speciale de ars ceramică. Încă începînd cu secolele al X-lea - al XIV-lea erau răspîndite cuptoarele orizontale şi mai puţin cele verticale. Aşezarea vaselor în camera de ardere este diferită în dependenţă de forma lor. Arderea are loc circa 12 ore prin menţinerea focului în permanenţă, dar temperatura lui diferă la diferite etape. Arderea are loc în 2 feluri: datorită pătrunderii oxigenului la toate etapele se obţine ceramica roşie sau prin ardere „incompletă” (inoxidantă) se obţine ceramica neagră. Astfel pe teritoriul Moldovei au existat un şir de centre de olărit, care se specializaseră în arderea ceramicii roşii sau negre: s. Cinişeuţi (r-nul Rezina), s. Iurceni (r-nul Nisporeni), s. Hogineşti (r-nul Călăraşi), s.Ţîgăneşti (r-nul Străşeni), s. Ncolaievca (r-nul Ungheni), mun. Comrat, Orheiul-Vechi etc.

Vasele erau arse o dată sau de două ori în dependenţă de modul lor de înfrumuseţare. În mare parte se confecţionau vase glazurate sau smălţuite în verde, alb, cafeniu. Pentru a obţine acest efect estetic vasele după prima ardere se acopereau cu smalţuri, obţinute prin arderea de plumb, cupru (aramă) şi îmbinarea prafului lor cu nisip şi alte substanţe. Apoi avea loc a doua ardere pentru a obţine vasele smălţuite. Astăzi acest proces de vopsire cu smalţuri se realizează înainte de ardere, pentru a evita a doua ardere.

Formele vaselor de ceramică

Vasele de ceramică satisfăceau anumite cerinţe ale modului de trai şi corespundeau ocupaţiilor populaţiei. Vasele erau destinate păstrării produselor, preparării bucatelor, transportării lichidelor, serveau drept piese decorative şi jucării, etc. Aceste vase pot fi clasificate şi după culoarea lor – ceramică roşie şi neagră; după forma lor – plată, înaltă şi complexă; după felul de decorare – ceramică nesmălţuită şi ceramică smălţuită, vopsită şi nevopsită, ceramică lustruită şi nelustruită; ceramică de forme mari şi plastica mică, etc.
a) în număr mare erau confecționate oalele pentru pregătirea bucatelor, îndeosebi a sarmalelor, cartofilor copţi cu carne, verzei cu carne, etc. Foarte importantă era respectarea formei şi a proporţiilor, deschizăturii gurii (gîtului) oalelor.
b) În fiecare familie se găseau diferite oale, gavanoase mari şi înalte pentru păstrarea produselor alimentare (magiunuri, dulceţuri, brînză, carne topită, slănină, grăsime, borşul împlut etc.).
c) Un alt grup mare a vaselor de ceramică îl reprezintă ulcioarele, oalele de lapte, burluiele pentru apă, vin, ulei a căror proporţii şi forme erau diferite. În dependenţă de destinație diametrul gurii ulcioarelor era diferit (de la 3 cm – 12 cm). Aproape toate aveau toartă şi diferite înălţimi.
d) De mare popularitate s-au bucurat formele plate ale vaselor de ceramică: străchini, castroane, farfurii, platouri, hîrgăie. Aceste forme sînt cunoscute pe teritoriul Moldovei încă din cele mai vechi timpuri. Formele şi proporţiile vaselor plate erau diferite şi în funcție de destinaţie.
e) Vase mici de ceramică (căni, candele, solniţe) şi alte piese cu funcţii decorative, jucării, ocarine, figurine şi a.

 Decorul vaselor de ceramică

Vasele de ceramică erau împodobite prin multiple procedee tehnico-decorative, formîndu-se un stil tradiţional deosebit, artistic şi decorativ. Decorul vaselor este un rezultat al diversității formelor artistice, obținute prin procedeele de ardere a ceramicii roşii, sure şi negre, prin împodobirea cu adîncituri şi zgîrîeturi, prin angobare şi vopsire, smălţuire sau glazurare, prin desenare sau pictare cu angobă, etc. Cromatica vaselor de ceramică este bazată pe un spectru redus de culori obţinute şi preparate din hume şi luturi colorate: roşu, verde, galben, sur, alb, iar prin arderea cuprului se căpăta culoarea verde, etc.

Cele mai răspîndite ornamente au fost bazate pe motivele în formă de linii drepte, curbe, spiralate, unghiulare, punctate, în formă de adîncituri sau prin aplicaţie, figuri zoomorfe, aviamorfe, geometrice, vegetale de mare varietate şi expresii artistice armonios legate de forma şi funcţia obiectelor. Comercializarea vaselor de ceramică se realiza cu carele pe tot teritoriul Moldovei, fiind vîndute sau schimbate pe produse cerealiere, la fel procedau și meșterii de pînze și spate, care aveau însă și alte metode de realizare a producției pe teritoriul țării.

În Republica Moldova arta olăritului este foarte puţin practicată comparativ cu secolele trecute. Tradiţiile se mai păstrează datorită unor meşteri entuziaşti şi artişti plastici, susţinuţi prin diferite forme de concursuri şi expoziţii organizate de Uniunea Meşterilor Populari, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istoria naturii, Ministerul Culturii.

Ceramica contemporană a suferit multiple influenţe prin elemente parvenite din cultura altor etnii şi elemente inovaţionale, dar deseori străine tradiţiilor populare. În prezent fenomenul tehnico-artistic al olăritului necesită o identificare şi cercetare ştiinţifică, o abordare instituţională de valorificare, de dezvoltare şi promovare a bogatului tezaur de forme şi expresii culturale. Toate acestea reprezintă obiective ale proiectului www.moldovenii.md.

Personalităţi

Localităţile Moldovei şi diasporei

Taraclia

Statut:
Oraș
Prima atestare:
1813
Populația:
13756 locuitori

Taraclia este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Taraclia. Amplasat în sudul stepei Bugeacului, pe partea stîngă a rîului Lunguţa, oraşul Taraclia este situat la o distanţă de 161 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului Taraclia constituie 13756 locuitori. Localitatea Taraclia a fost înfiinţată în anul 1813 de colonişti moldoveni, bulgari şi găgăuzi care s-au strămutat din teritoriile de dincolo de Prut şi Dunăre.

Citeşte mai departe