Zevin Ada

Artistul plastic Ada Zevin s-a născută la 3 septembrie 1918 într-o familie de pedagogi, a studiat la Liceul Jenne D’Arc din Chișinău, iar apoi la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, la Facultatea de Pictură, în clasa profesorului Francisc Şirato. Aici a făcut cunoștință cu Dimitrie Sevastian şi Mihai Grecu, cu care a menţinut relaţii de prietenie toată viaţa. În 1940 Ada Zevin s-a întors la Chișinău, continuînd studiile la Școala republicană de arte plastice, în clasa lui Auguste Baillayre și Max Gamburd.

În 1941, odată cu începerea războiului Ada Zevin se evacuează în Republica Kalmîckă, apoi în Caucaz, fiind încadrată educatoare la o casă de copii din Georgia. Întoarsă după război la Chișinău, Ada Zevin reia studiile la Şcoala Republicană de Arte Plastice, după care învață la Institutul de Stat de Arte V. I. Surikov din Moscova (1947-1949) și continuă studiile la Institutul de Stat I. E. Repin, din Sankt Petersburg (1949-1953), absolvindu-l cu diploma magna cum laude.

Din 1953 Ada Zevin desfăşoară activitatea de cercetător ştiinţific, publică articole şi studii asupra artelor plastice, a patrimoniului artistic şi a creaţiei artistice populare. În 1956 este titularizată membru al Uniunii Artiştilor Plastici și participă la numeroase expoziţii de arte plastice în țară și peste hotare. În 1998 Ada Zevin devine Cavaler al Ordinului Republicii

Pictorul Ada Zevin ocupă un loc deosebit în dezvoltarea artelor din Moldova. Cultura înaltă a operei sale se bazează pe experiența post expresionismului picturii franceze și românești însușite din tinerețe la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Acesteia i se alătură o profundă studiere a creației populare moldovenesti, ceea ce a contribuit la formarea unui stil propriu, absolut original. Ada Zevin cultiva o armonie coloristică aleasă și o expresivitate accentuată a desenului. Operele Adei Zevin fac parte din colecţii publice şi private din Australia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Federaţia Rusă, Israel.

Ada Zevin trece în eternitate la 23  septembrie 2005 și este înmormîntată la Chișinău.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1640
Populația:
231 locuitori

Mălcăuţi este un sat din cadrul comunei Dărcăuţi, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Soroca și la 196 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 231 de oameni. Satul Mălcăuți a fost menționat documentar în anul 1640.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.