Materiale din compartiment: Galeria foto |

Iliaş Rareş

Iliaș al II-lea Rareș a fost domnitor în Moldova în perioada septembrie 1546 - iunie 1551. A urcat pe tron după moartea tatălui său, Petru Rareș. Era fiul mai mare al lui Petru Rareș și al Elenei (din neamul despoților sîrbi Brancovici).

S-a născut în 1531 și a fost trimis la Poartă ca ostatic în 1542. În același an Petru Rareș îi spunea unui sol străin: „de cînd fiul meu a fost trecut peste Dunăre, din acea zi eu îl socotesc ca mort”. La Istanbul Iliaș a stat în casa unei rude din partea mamei, a sîrbului turcit Mehmed Sokolli. S-a deprins cu moravurile orientale, iar cînd tatăl său s-a îmbolnăvit s-a întors în Moldova cu un învățător turc.

În timpul domniei lui, Moldova are liniște din partea polonezilor în urma reînnoirii tratatului de alianță cu Sigismund I al Poloniei. Nu s-a remarcat prin fapte de arme. A întreprins în 1550 o expediție în Transilvania, din ordinul sultanului. Restul domniei a fost un lung lanț de petreceri și desfătări. Grigore Ureche scria despre IliașRareș că „avînd lîngă sine sfetnici tineri turci, cu care ziua petrecea sau se dezmierda, iar noaptea cu turcoiace ..., din obiceele creştineşti s-au depărtat”.

În cele din urmă, fiind mai mult atras de petreceri decît de domnie, în 1551 sub motiv că pleacă pentru a cere reducerea tributului, s-a dus la Istanbul și a trecut la religia islamică. A abdicat în favoarea fratelui său Ștefan al VI-lea Rareș. Luînd numele de Mehmed, este numit de sultan pașă de Silistra. Nu este prea mult timp agreat de sultan, i se aduc învinuiri, este arestat și exilat la Brusa și Alep. Moare fără urmași în 1562.

Chipul lui Iliaș Rareș a fost zugrăvit în tabloul votiv al bisericii Mănăstirii Probota, ctitorită în 1530 de tatăl său. După trecerea sa la islamism, fața lui Iliaș din tabloul votiv de la Probota a fost înnegrită.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1482
Populația:
3615 locuitori

Bujor este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Bujor este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Hîncești și la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3615 oameni. Satul Bujor a fost menționat documentar în anul 1482.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.