Macovei Ion

S-a născut la 10 martie 1947 în satul Sărata-Răzeşi, raionul Leova, Republica Moldova într-o familie de agricultori. S-a decis să-şi lege destinul de muzică la vîrsta de 14 ani, chiar daca toţi din familie îl vedeau la muncile pămîntului. A învăţat să cînte la practic toate instrumentele de suflat, avîndu-l ca dascăl pe unchiul său Filimon Blidaru, care era lăutar vestit pe Valea Prutului.

Absolveşte Colegiul de Muzică din Slobozia în anul 1965. După absolvire este angajat în calitate de conducător artistic al Casei de Cultură a Fabricii de Zahăr din satul Ghindeşti, raionul Floreşti. De această perioadă a vieţii sale ţin şi primele compoziţii muzicale.

Apoi simte necesitatea să-şi continue studiile la Institutul de Stat al Artelor „Gavriil Muzicescu” (actualmente - Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), Facultatea Instrumentelor de Alama, ca după doi ani la îndemnul maestrului Eugeniu Doga să se transfere la Facultatea de Teorie şi Compoziţie, clasa de profesorului V. Zagorski, Artist Emerit al RSS Moldoveneşti. Apoi îşi perfecţionează măiestria, urmînd cursurile postuniversitare la Conservatorul „P. I. Ceaikovski” de la Moscova pe care le absolveşte în anul 1978, facultatea – compoziție, clasa profesorului S. Balasanean.

Pe parcursul anilor 1973-1974 este profesor la școala medie de muzică „Ștefan Neaga”.

În anii 1976-1979 –predă la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”.

Este consultant superior la Uniunea Compozitorilor din Republica Moldova din anul 1979 şi pînă în anul 1986.

Din anul 1995 este membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova.

Pe tot parcursul carierei sale a compus simfonii, sonate, oratorii, dar şi multe piese instrumentale, muzică pentru cor, cîntece pentru copii, muzică pentru teatru.

A fost distins în anul 1990 cu Premiul de Stat pentru Oratoriul la balada populară „Miorița”.

S-a stins din viaţă după o boală chinuitoare la 6 iunie 2011.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Ciuciuleni

Statut:
Sat
Prima atestare:
1430
Populația:
5111 locuitori

Ciuciuleni este un sat și comună din raionul Hînceşti. Ciuciuleni este unicul sat din comuna cu același nume. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Hîncești și la 55 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populația satului constituia 5111 oameni. Satul Ciuciuleni a fost menționat documentar în anul 1430.

Citeşte mai departe