Volontir Mihai

Născut la 9 martie 1934 în familia lui Ermolai şi Efrosinia Volontir (în total erau şapte copii în familie). Este originar din satul Glinjeni, raionul Rezina (în prezent Şoldăneşti), Republica Moldova. A avut parte de o copilărie cu totul deosebită, pentru că tatăl său era pădurar şi ţinea un canton, familia locuia în pădure. A absorbit cu toate fibrele fiinţei dragostea pentru natură, libertate, a îndrăgit caii, vînătoarea. Tatăl său l-a aşezat în şa pentru prima oară la 3 ani, apoi a început să înveţe să călărească ajutat de fratele său. A participat chiar şi la cursele de cai, cîştigînd cursa de la adversari care erau mai mari ca vîrstă. Mama lui Mihai avea multe talente - cînta frumos, era o povestitoare iscusită, cunoştea multe istorioare, talentul ei i s-a transmis probabil şi lui Mihai. Un lucru curios al biografiei sale a fost faptul că la un moment dat şi-a dorit să facă carieră militară, ca tatăl şi bunelul său, depunîndu-şi actele la şcoala militară, însă a fost refuzat din motiv că avea piciorul plat.

Pe parcursul anilor 1952-1955 îşi face studiile la Școala Pedagogică din Oraşul Orhei, totodată fiind învăţător la clasele primare din satul Păpăuţi. După ce absolveşte devine conducător artistic al Casei de Cultură din satul Lipceni, raionul Rezina, participă activ la toate reprezentaţiile teatrale de amatori. După unul dintre aceste concursuri ale teatrelor de amatori M. Volontir a fost remarcat şi invitat să-şi încerce puterile la studioul teatral de pe lîngă Teatrul muzical-dramatic „V. Alecsandri” de la Bălţi, iar în anul 1957 a fost inclus în trupa teatrului, de atunci pe parcursul a peste 40 de ani a rămas fidel teatrului său, chiar dacă a avut invitaţii tentante.

A debutat ca actor de film la studioul cinematografic „Moldova-film” în anul 1967 în filmul lui Gheorghe Vodă „Se caută un paznic”, interpretînd rolul lui Ivan Turbincă. A urmat o viaţă pusă în slujba teatrului şi cinematografiei – peste 60 de roluri în teatru, circa 30 în filme.

Mihai Volontir debutează în filmul care i-a adus faima şi dragostea publicului din întrega URSS, dar şi peste hotarele ei -„Ţiganul” (1979) în calitate cîntăreţ - interpretează cîntecul pe versurile lui S. Gudzenco „Nu trebuie să ne jeliţi” (Ne nado nas jaleti), care fusese cîntat de V. Vîsoţkii. Regizorii E. Matveev, A. Blanc şi autorul scenariului A. Calinin spuneau, că Volontir „nu e muzical”, însă lor le-a reuşit să-l „încingă” pe actor şi cîntecul a prins la public, pentru că M. Volontir cîntă cu sufletul.

Aşa că deja la 1985 M. Volontir s-a lăsat mai uşor convins de către fraţii Petre Teodorovici şi Ion Aldea-Teodorovici să se lanseze cu cîntecele sale. Vocea-i caldă, cu multă omenie transmite emoţiile şi gîndurile moldovenilor. La Casa Radio în fonoteca de aur se păstrează mai multe înscrieri ale cîntecelor Domniei sale. A cîntat pe parcursul anilor oraşul său de vis – Bălţi, dar şi viaţa, prietenii, femeia, fericirea etc., printre piesele sale se numără „Viaţa”, „Cîntecul prietenilor”, „Ştiu şi văd”, „Durere”, „Au crescut copilele”, „Fericire”, „Dina, Dana”, „Iubirea noastră florile”, „Moldovenii” ş.a., care sunt în mare parte cîntece de estradă.

Puţini cunosc că Mihai Volontir cîntă şi muzică populară şi că îi face mare plăcere, că fiica sa deşi nu a ales profesia părinţilor are o voce frumoasă. Cîţiva ani în urmă a apărut o casetă cu M. Volontir, care cîntă în duet cu fiica sa cîntece populare.

Titluri şi premii: Laureat al premiului de Stat al Republicii Moldova – pentru rolul din filmul „Dimitrie Cantemir”− 1976; Laureat al premiului de Stat al RSFSR, premiul cinematografic al fraţilor Vasiliev - 1980 − pentru interpretarea rolului lui Volentir „În zona atenţiei deosebite”; Artist al Poporului din RSS Moldovenească - 1984; Artist al Poporului din URSS - 1988; Cel mai bun actor al secolului XX a filmului moldovenesc − 2000; „Pentru merite deosebite în promovarea valorilor culturii Republicii Moldova”− 2000; „Doctor Honoris Causa” al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova – 2009.

Mihai Volontir s-a stins din viață la 15 septembrie 2015, la Spitalul Clinic Republican din Chișinău.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Pererîta

Statut:
Sat
Prima atestare:
1623
Populația:
1844 locuitori

Pererîta este un sat şi comună din raionul Briceni. are o suprafaţă totală de 23.29 kilometri pătraţi, fiind cuprinsă într-un perimetru de 31.38 km. Pererîta este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Pererîta se află la o distanță de 12 km de oraşul Lipcani și 278 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1844 de oameni. Localitatea a fost atestată documentar în anul 1623.

Citeşte mai departe