Codrenii

Ansamblul-model de dansuri populare „Codrenii” a fost înfiinţat în anul 1952 la casa raională de cultură a oraşului Călăraşi. Primul conducător artistic a fost Grigore Radu.

Ansamblul „Codrenii” este format din trei grupe de copii cu vîrsta de 7-10 ani, 11-14 ani şi 15-18 ani.

Ansamblul prezintă în scenă dansuri naţionale moldoveneşti, dar şi anumite obiceiuri şi tradiţii care erau însoţite de dansuri.

Chiar de cînd a fost înfiinţat, ansamblul-model de dansuri „Codrenii” a avut un mare succes în faţa publicului din oraşul Călăraşi, raionului Călăraşi, cît şi alte localităţi din Republica Moldova şi peste hotarele ei .

În repertoriul ansamblului „Codrenii” sînt multe variante ale dansurilor populare moldoveneşti dar şi dansuri ale altor popoare, de exemplu, dansuri ruseşti, ungureşti, ucrainene, bulgăreşti, ţigăneşti şi altele.

Ansamblul „Codrenii” a avut mai multe turnee în Rusia, Ucraina, Bielorusia, Germania, Bulgaria, Franţa etc.

Din 1992 conducător artistic al ansamblului este Gheorghe Furculiţă.

În prezent în repertoriul ansamblului – model „Codrenii” sînt astfel de dansuri ca: „Bătrînesaca”, „Hora şi Sîrba”, „Şaierul”, „Dans Ţigănesc”, ,„Hostropăţ”, „Ciuleandra”, „Coasa”, „Hora de la Sud”, „Sîrba ca la Vălcineţ”, „Dans Bulgăresc”, „Polca” şi altele.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Ţipleteşti

Statut:
Sat
Prima atestare:
1588
Populația:
1009 locuitori

Ţipleteşti este un sat din cadrul comunei Alexăndreni, raionul Sîngerei. Localitatea se află la 47 km de orașul Sîngerei și la 88 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1009 oameni. Satul Țipletești a fost menționat documentar în anul 1588.

Citeşte mai departe