Stamati Constantin

Stamati Constantin (1786, Huşi sau Iaşi − 12.09.1869, Ocniţa). Scriitor şi traducător. Fiul paharnicului Toma Stamati şi nepot de frate al mitropolitului lacov Stamati. Învaţă, probabil, la Şcoala Domnească de la Iaşi, apoi îşi desăvîrşeşte instruirea ca autodidact. Însuşeşte limbile franceză, rusă şi greacă. Îndeplineşte diferite slujbe în cancelaria Vistieriei Moldovei (1806). În 1812 se stabileşte cu traiul la Chișinău. Ocupă diferite funcţii în administraţia Basarabiei: expeditor şi referent în departamentele guvernului local, ispravnic al ţinuturilor Ismail şi Hotin, agent cu însărcinări speciale pe lîngă guvernator ş.a. Devine consilier titular (1818), este decorat cu ordinul „Sf. Ana” de gradul III (1828). Face cunoştinţă cu scriitorul rus P. Svinin (1815-1816) şi cu marele poet A. S. Puşkin exilat în Basarabia (1821). C. Stamati debutează în literatură cu traduceri. Publică în „Albina românească” a lui Gh. Asachi tălmăcirea poeziei „Dumnezeu” de G. Derjavin (20 februarie 1830).  A mai tălmăcit poemul „Prizonierul din Caucaz” de A. Puşkin; poeziile „Întemniţatul” şi „Mi-e urît şi trist”, „Hăulitul închisului” şi respectiv „Bătrîneţele” de M. Lermontov; baladele „Harpa eoliană”, „Fiica lui Decebal şi Armin cîntăreţul”, „Gromoboi” de V. Jukovski; „Omul şi cugetul”, „Ce daune fac banii” de F. Bulgarin ş.a. A tradus şi a adaptat peste 30 de fabule din creaţia lui I. Krîlov şi I. Hemniţer.

Partea valoroasă a creaţiei lui C. Stamati, o constituie scrierile cu tematică istorică. În schiţele „Suceava şi Alexandru cel Bun în secolul al XV-lea”, „Domnul Moldovei”, „Marele Ştefan şi bravul său hatman Arbore” evocă momente importante din trecutul glorios al poporului. Supune criticii unele momente negative din viaţa societăţii din Moldova secolului al XlX-lea: „Neneaca, cuconaşul ei şi dascălul”, ş.a. Este ales membru al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi (1834); membru al Societăţii Imperiale de Istorie şi Antichităţi din Odessa (1841), în „Însemnările” căreia publică articolul „Despre Basarabia şi cetăţile ei vechi”, scris în ruseşte (1850). În 1866 este ales membru al Societăţii Literare Române, viitoarea Academie (22 aprilie 1866); peste un an însă îşi dă demisia. În 1870 este numit membru onorific al Academiei Române. La 23 octombrie 1988, în satul Ocniţa, unde este înmormântat scriitorul, a  fost inaugurată Casa-muzeu „C. Stamati”. Tot atunci în curte a fost instalat un bust al acestuia.

„Modestă ca valoare artistică, moştenirea literară a lui C. Stamati se încadrează eforturilor depuse de primii noştri scriitori la înfiriparea şi statornicirea literaturii moldovenești de tip modern.” (Vasile Ciocanu)

Opere:
„Povestea povestelor” − Iaşi, 1843;
„Muza românească” − Iaşi, 1868;
„Opere alese” − Chișinău, 1953;
„Scrieri alese” − Chișinău, 1966;
„Opere” − Chișinău, 1975;
„Fabule” − Chișinău, 1978;
„Scrieri alese” − Chișinău, 1986;
„Scrieri” − Chișinău, 1993;
Imnul lăutei româneşti” − Chișinău, 1997.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Brînzeni

Statut:
Sat
Prima atestare:
1817
Populația:
371 locuitori

Brînzeni este un sat din cadrul comunei Camenca, raionul Glodeni. Localitatea se află la distanța de 16 km de oraşul Glodeni şi la 186 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 371 de oameni. Satul Brînzeni a fost menționat documentar în anul 1817.

Citeşte mai departe