Chirtoacă Nicolae

Nicolae Chirtoacă – arhitect, pedagog, doctor în filozofie, analist politic, politician și diplomat, ex-ambasador al Republicii Moldova în SUA (2006-2009); Mexic,Brazilia și Canada (prin cumul, 2007-2009).

Nicolae Chirtoacă s-a născut la 22 martie 1953 la Glodeni, Republica Moldova. A absolvit Institutul Politehnic din Chişinău în septembrie 1970, obținînd calificarea de arhitect, apoi a făcut masteratul la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, la aceleiaşi instituţie, ca mai tîrziu să-și apere doctoratul în filozofie.

În 1977 N. Chirtoacă a fost înrolat în armată, pentru satisfacerea serviciul militar obligatoriu, ca apoi să-și continue cariera militară pînă, inclusiv, în anul 1990. Din anul 1990 este numit de președintele țării director general al Departamentului de stat pe probleme militare, ca apoi să devină ministru al Apărării, după proclamarea la 27 august 1991 independenței Republicii Moldova.

Nicolae Chirtoacă a contribuit substanțial la crearea Armatei Republicii Moldova, fiind autorul principalelor legi din domeniu. În anii 1991-1993 a ocupat postul de consilier principal de stat al președintelui Republicii Moldova, Mircea Snegur, pe probleme militare, iar în 1993-1994 a fost consilier prezidențial pe probleme politice. A fost reprezentat al țării la adunarea Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică a NATO, la nivel de ambasadori.

Este membru-fondator al formațiunii politice „Convenția Liberală din Moldova" (în anul 1993), fiind o perioadă în fruntea acesteia.

Începînd cu anul 1994 pînă în anul 2006, Nicolae Chirtoacă a fost președintele Consiliului de Administrare a Centrului Euro-Atlantic din Moldova, organizație independentă, specializată pe probleme de politică, relații și securitate internaționale ale Republicii Moldova.

În anul 1999 a fost consilierul prim-ministrului Republicii Moldova, Ion Sturza, iar în perioada anilor 1999-2006 a activat în calitate de director al Institutului pentru Politici Europene și de director al Colegiului „Invizibil".

Din august 2006 pînă în decembrie 2009 a fost ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, totodată, prin cumul, între anii 2007-2009 fiind și ambasador în Mexic, Brazilia și Canada.

Din 2010 este președinte al Consiliului de Administrație al Institutului Independent de Studii Strategice,iar în anii 2013-2015 a fost președinte și membru-fondator al Partidului Forța Poporului (PFP), pînă la redenumirea acestuia în Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr".

Participă activ la viața politică a țării, apare des la televizor și în presă, atît în calitate de analist politic, cît și ca politician, diplomat. Concluziile sale sînt cîntărite, corecte, vizionare.

Activează și în calitate de profesor, prin cumul, la catedra Științe Politice a Institutului de Relații Internaționale din Moldova.

Nicolae Chirtoacă este căsătorit și are doi copii.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Iorjniţa

Statut:
Sat
Prima atestare:
1661
Populația:
739 locuitori

Iorjniţa este un sat din cadrul comunei Cosăuţi, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Soroca și la 163 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 739 de oameni. Satul Iorjnița a fost menționat documentar în anul 1661.

Citeşte mai departe