Mudrea Andrei

Andrei Mudrea este artist plastic moldovean. S-a născut la 29 aprilie 1954 în Mitocul Vechi, Orhei. Și-a făcut studiile la Școala republicană de Arte Plastice „I. Repin" (1969 - 1973). Din 1975 lucrează și studiază pictura în atelierul lui Mihai Grecu, fiind unul dintre discipolii marelui maestru. Andrei Mudrea este autorul mai multor lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă-obiect. În anii 1975 - 1985 este profesor la Școala de Arte Plastice pentru copii din orașul Orhei. În 1978 debutează cu tablourile „Mama" și „Casa părintească".

În 1983 are loc prima expoziţie personală a lui Andrei Mudrea la Chişinău, urmată de altele la Krakovia (Polonia, 1987); Odesa (Ucraina); Paris (Franţa); Lisabona (Portugalia); Moscova (Rusia, 1988); Bacău (România, 1990); Aachen (Germania, 1990); Ancona (Italia, 1993); Bucureşti (România, 1994); Budapesta (Ungaria, 1994); Germania (1998). În perioada 2000-2011 vernisează mai multe expoziţii în Moldova. Totodată participă la multe expoziţii reprezentative internaţionale de grup organizate în Rusia, Polonia, Ucraina, Italia, Portugalia, Germania, România, Franţa.

În 1989 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. În 1990 Andrei Mudrea participă la elaborarea Stemei de Stat a R. Moldova.

Andrei Mudrea este membru fondator al Grupului Zece, în care se regăsesc artişti precum Andrei Sîrbu, Anatol Rurac, Dumitru Bolboceanu, Ilie Cojocaru, Iurie Platon, Tudor Zbîrnea, Vasile Moşanu şi Victor Hristov. În 2001 i s-a conferit titlul onorific „Maestru Emerit în Arte".

În perioada 1993-1996 a deţinut funcţia de director al Centrului Expoziţional „Constantin Brîncuşi" al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. Lucrările apărute în 1975-1985 poartă amprenta influenţei creaţiei lui M. Grecu. Pictura din aceşti ani atestă existenţa mai multor tangenţe, ce se referă la utilizarea netradiţională a coloranţilor, la obţinerea unor efecte de clar - obscur, factură şi volum. Lucrările apărute între 1985-1995 relevă o nouă etapă în creația artistului, o altă modalitate a gîndirii maestrului.

Menţiuni şi distincţii: Premiul II şi Medalia de argint pentru tabloul „Tăcere", Moscova (1988); Laureat al Premiului tineretului din Moldova (1989); Premiul Consiliului Suprem pentru elaborarea Stemei de Stat a RM (1990); Premiul special pentru pictură (Bacău, 1991; Chişinău, 1996 şi 1998); Premiul publicaţiei „Literatura şi arta" pentru ciclul de lucrări Istoria Moldovei; Diploma de Onoare, Saint Elpidio (Italia, 1994); Premiul II al Societăţii „Mitropolitul Varlaam" pentru tabloul "Motiv biblic" (1996); Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (2002, 2004, 2006) ş.a.

A făcut parte din echipele de creaţie a şase filme documentare şi trei filme artistice. Lucrările maestrului Andrei Mudrea sînt concentrate în trei cataloage personale, Enciclopedia artiştilor contemporani (1998) etc.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Goteşti

Statut:
Sat
Prima atestare:
1546
Populația:
4044 locuitori

Goteşti este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Constantineşti și Goteşti. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Cantemir și la 138 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4044 de oameni. Satul Gotești a fost menționat documentar în anul 1546.

Citeşte mai departe