Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
18 septembrie 2020, 09:50 views 2866
În Chișinău va apărea prima parcare automatizată
18 septembrie 2020, 09:50 views 2866

În Chișinău va apărea prima parcare automatizată

În capitală va fi construită prima parcare automatizată.

Este vorba despre un proiect care va fi implementat de autoritățile municipale în colaborare cu Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) și Agenția Proprietății Publice (APP). Totodată, municipalitatea urmează să semneze un acord de parteneriat cu UTM pe diferite domenii de intervenție, începând cu cea de consultanță și finalizând cu cea de participare activă la expertizarea proiectelor pe care le implementează Primăria.

Solicitat de IPN, rectorul UTM, Viorel Bostan, a menționat că, în prima etapă a proiectului, aportul Universității Tehnice constă în oferirea spațiului pentru amplasarea acestei parcări, în curtea universității. Potrivit lui, studenții și cadrele didactice din cadrul UTM urmează să studieze sistemul de automatizare a acestei parcări și apoi să analizeze ce modificări ar putea fi făcute în funcție de necesitățile locului de amplasare.

,,Este vorba de o parcare supraetajată, unde 3-4 mașini pot fi puse una deasupra alteia. E un sistem de tip ascensor care se mișcă pe orizontală și verticală. Vine proprietarul mașinii, introduce codul de acces, achită prin telefon sau printr-un card. Dacă sunt locuri disponibile, platforma coboară, el își pune mașina pe această platformă, intra în parcare, după care iese, apasă butonul și mașina este stocată. E un sistem robotizat de stocare a automobilelor", a explicat rectorul.

Viorel Bostan a precizat că este vorba de o parcare automatizată, unde intervenția omului este redusă la minim. Rectorul a subliniat că astfel de parcări există în multe orașe moderne. ,,Această parcare este ca o primă deschidere a Universității față de Primărie, în contextul unor soluții-plan pentru oraș. Parcările respective sunt parcări automatizate. Lansăm primul prototip ca să-l studiem cum funcționează, ca pe urmă să venim și cu alte soluții", a spus acesta.

,,Am discutat implicarea Universității în mai multe proiecte SMART, proiecte digitale pentru rezolvarea problemelor Chișinăului, inclusiv cu implicarea cadrelor didactice și studenților în elaborarea sistemelor de management a traficului, sisteme de monitorizare a calității aerului, sisteme de management al transportului public. Toate aceste soluții noi le discutăm, ca să vedem cu ce ne putem implica în rezolvarea problemelor urbane. Ne bucură faptul că astfel de parcare va fi plasată pe teritoriul Universității. Va fi o construcție supraetajată temporară, o chestie modulară care are nevoie doar de un teren betonat pe care să fie ridicată", a adăugat Viorel Bostan.

Sursa: www.ipn.md

Cuvinte cheie:

Chisinau , parcare

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1901
Populația:
57 locuitori

Buneţi este un sat din cadrul comunei Tohatin, municipiul Chișinău. Satul are o suprafaţă de circa 0.64 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 4.70 km. Localitatea se află la distanța de 6 km de municipiul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 57 de oameni. Satul Buneți a fost înființat în anul 1901.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.