Arată noutățile începînd cu...
Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei

eye 8844 Vizualizări

Misterul sinistru al Cimitirului Muncești din Chișinău (Foto, Video)


Cimitirul de pe strada Muncești este unul dintre cele mai vechi, păstrate în Chișinău, fiind funcțional și astăzi, dar totodată asupra locuitorilor de aici se răsfîrnge și acel fapt că o parte a acestuia a fost demolată, iar pe locurile eliberate au fost construite case.

Dacă astăzi noi, chișinăuienii, ne indignăm de drumurile mereu proaste, de care nu ne-a salvat nici măcar "geniul" inginerului Pronin, atunci cîndva anume drumurile rele au devenit motivul apariției unui loc foarte interesant și misterios în orașul nostru.

Așadar, imaginați-vă, Chișinău, mijlocul secolului al XIX-lea. În chiar centrul de atunci al capitalei Guberniei Basarabia drumurile erau exclusiv de ţară. Pentru copiii din secolul al XXI-lea voi explica: niciun fel de pavaje, considerate acum istorie. Iar asfaltul atunci nu ţinea nici măcar de categoria științei fantastice. O ploaie bună era în stare să transforme orice oraș din acea vreme într-un noian de noroi. Adio, pantofi scumpi! Bună ziua, dragi echipaje de închiriat! Dar acestea erau pentru cei mai avuţi. Iar cetățenii obișnuiți în acea perioadă erau nevoiţi să stea acasă și să privească pe fereastră.

Și dacă acest lucru se întîmpla chiar în Chișinău, atunci ce să mai vorbim despre suburbii, de care aparținea Mahalaua Muncești, de-a lungul căreia trece acum, sub forma unei străzi, vechiul traseu comercial. În vreme rea și în primele zile după intemperii, credincioșii, ca toți ceilalți din Moldova, nu reușeau să ajungă nici la biserica Ciuflea, nici la Sf. Gheorghe pentru a participa la serviciul divin și, în special, pînă la Cimitirul Armenesc, ca să-i înmormînteze pe cei dragi.

Și atunci locuitorul mahalalei negustorul Grădinaru a finanțat construcția unei biserici ortodoxe. Iar Vasile Purcel, proprietarul Fabricii de cărămidă, clădirea căreia se mai află pe strada Uzinelor, i-a donat bisericii două desetine de pămînt pentru cimitir.

Prima piatră a bisericii a fost pusă în 1858. 11 ani mai tîrziu, construcția a fost finalizată. Și astăzi, în aspectul și decorarea interioară a acestui loc de cult, se simte o revizie recentă.

Cu toate acestea, din motive necunoscute, panoul de la intrarea în biserica Sfînta Treime spune că clădirea ar fi apărut doar la sfîrșitul secolului anterior.

De atunci și pînă în ziua de astăzi, lăcașul funcționează, după cum se spune, fără zile libere și sărbători. Chiar și pe vremurile sovietice, acesta nu a fost închis nici măcar pentru o zi.

Acum şi biserica și cimitirul adiacent sînt monumente ale culturii și sînt protejate de stat. Iar rămășițele umane ale comerciantului Grădinaru, ca ale principalului ctitor (modern spus sponsor) al bisericii, au fost îngropate în peretele vestic al acestei clădiri.

Parohul bisericii, care se prezintă ca părintele Vasili, tizul proprietarului fabricii care a donat pămîntul pentru cimitirul local, îmi poveste cu fascinație această istorie.

"Am ştiut inițial că Grădinaru a fost îngropat în zidul lăcașului, dar nu am avut nicio informație despre locul exact al mormîntului. Chiar am amenajat o piatră de mormînt improvizată în interiorul bisericii, pentru a marca cumva rămășițele umane, aflate aici. Și iată că acum cîțiva ani, cînd în timpul reparației aici au fost schimbate podelele a fost descoperit mormîntul lui Grădinaru.

Părintele Vasile om de vîrstă mijlocie ţine slujbe aici deja de 25 de ani. Înainte parohia lui era în Biserica veche, Sfînta Vineri (Biserica Înălțării), care se află la intersecția străzilor actuale Alecsandri și Ureche. Acum, paroh acolo este fratele său mai mare. Tatăl lor, de asemenea, și-a dedicat viața slujirii bisericii. Preotul ne arată cele mai apropiate de biserică morminte.

"Aici se află rămășițele lui Efimie Ciolac, unul dintre primii parohi ai acestei biserici. Alături încă patru morminte ale preoților, care s-au succedat. Un pic mai departe, o piatră de mormînt a parohului, care a fost preot o lungă perioadă de timp, a predecesorului meu direct, părintelui Anatol Malai și a soției sale".

Examinăm cimitirul. Este relativ mic.

Prin întreaga necropolă de la lăcaș sînt cărări asfaltate, care dispar în deschizătura zidului din piatră. Aşa le este comod locuitorilor, ale căror blocuri de locuit se află chiar în spatele gardului cimitirului. Astfel, ei au făcut o cale de ieșire din lumea morților în lumea celor vii.

De ambele părţi ale cărării se află pietre funerare din diferiţi ani și epoci. Cele mai vechi dintre ele au aproape 200 de ani. Dar aceasta este doar o ipoteză, deoarece pe multe monumente vechi nu putem citi nici numele și nici datele vieții. În plus, s-ar putea ca pietrele funerare să fi fost instalate mult mai tîrziu decît au fost înmormîntate persoanele.

În acele vremuri pe pietrele funerare nu erau scrise ca acum numele, prenumele, data nașterii și a morții. De exemplu, piatra funerară, pe care am menționat-o puțin mai devreme, are această inscripție: "Aici este înhumat sclavului lui Dumnezeu, Vasile Stepanov, a murit în anul 1825".

Iar pe partea opusă a acestei pietre funerare, unice în felul său, realizată sub forma unei variații a crucii ortodoxe, citim: "Acest monument a fost construit de Maria Zgardan".

Am citat epitaful fără greșelile comise în el. Dar se pare că soția celui decedat sau omul, care a realizat această inscripție la comanda ei, era din rîndul oamenilor care nu aveau prea multă carte, şi nu erau aşi în ale scrierii, fiind din rîndul muncitorilor, cum se spune. Nu întîmplător această mahala a primit denumirea Munceşti, de la cuvîntul moldovenesc "muncă".

Dar iată cum arată panta dealului cimitirului dinspre clădirea căminului. Mormanele de gunoi, sînt aici, spre regret, un fenomen obișnuit, iar autorităților orașului nu le pasă de acest lucru.

Probabil, cîndva aici a existat o adevărată suburbie muncitorească clasică a orașului, căci de aici, la o aruncătură de băț se află strada Uzinelor, unde uzinele și fabricile își desfășurau activitatea încă înainte de revoluție.

Există aici şi pietre funerare fără "semne de identificare", aparent, de asemenea, provenind din secole anterioare.

Cele mai multe dintre ele nu sînt îngrijite, dar sînt şi de acelea în jurul cărora totul este "curat lună". Sînt și morminte noi, cimitirul se pare că este unul funcţional, spre deosebire de cimitirul din apropierea Bisericii Sf. Constantin și Elena, care se află în apropierea circului. De acolo, după cum ştiu mulți, în legătură cu construirea autostrăzii și excavării dealului, care era parte din necropolă, rămășițele nu doar a o sută de morți de la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea au fost mutate la noul atunci Cimitir „Doina". Aceleași morminte, de care nimeni nu s-a îngrijit, au fost pur și simplu făcute una cu pămîntul, multe oseminte fiind aruncate.

Totodată, la Cimitirul Muncești, alături de strămoși sînt înmormîntaţi şi azi descendenții acestora. De exemplu, lîngă piatra de mormînt construită de Maria Zgardan, se află mormintele unei femei și a unui tînăr cu același nume.

Iată aici, chiar lîngă zidul noii clădiri a parohiei, se găsesc rămășițele colonelului Ivan Lupaşco, participant, probabil, la Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Pietrele de mormînt și inscripțiile de pe ele nu sînt la fel ca, de exemplu, acelea din Cimitirul Armenesc. Dacă acolo întotdeauna au fost înmormîntaţi, în mod special, reprezentanții elitei, pe mormintele cărora erau comandate monumente iscusite, atunci aici, în Mahalaua Munceşti, chiar și atunci cînd aceasta a intrat în limita orașului, îi îngropau, de cele mai dese ori, pe reprezentanții celor săraci. Pentru ei, în cel mai bun caz, erau tăiate în piatră plăci cu inscripții, cioplite neuniform cu ajutorul mijloacelor improvizate. Deși şi aici sînt prezente anumite aluzii de caligrafie.

Dar, în general, din păcate, în necropolă domneşte ruina și paragina. Iată aici zace, fiind a nimănui, o adevărată operă de artă: "o cruce celtică", scoasă de pe vreun mormînt.

Lîngă alee alături stau îngrămădite la un loc fragmente de monumente, analoage ale căruia putem să nu mai întîlnim astăzi. Acum, aceste fragmente ale sculpturii, cîndva de lux joacă rolul de îngrădire pentru locul bronat.

Din cauza faptului că aici, ca și în orice alt cimitir vechi, pămîntul se surpă în mod constant, vechile pietre funerare s-au lăsat, înclinîndu-se.

Dar iată că din pămînt iese un fragment dintr-o piatră funerară cu o inscripție în ebraică. Înainte era piatra funerară a cuiva, acum aceasta sprijină o clonă abruptă nu foarte mare, astfel încît solul din jurul mormîntului să nu-și schimbe forma.

Și pe această bucată de piatră prelucrată, care îndeplinește aceeași funcție ca şi cea precedentă, puteți vedea literele ebraice abia vizibile.

Iar acestea sînt gropi proaspete, lîngă vechea placă din piatră, nu doar fără pietre funerare, ci chiar fără cruci cu inscripții. Posibil, că anume așa erau înmormîntați aici în toate timpurile compatrioţii noştri săraci, pe colina alungită este presărat nisip sub forma crucii ortodoxe. Pămîntul se va lăsa, nisipul va fi dizolvat de ploi și nimeni nu va găsi aceste morminte. Și le vor căuta oare vreodată?

Parohia nu dispune, lucru evident, de bani pentru renovarea teritoriului și a monumentelor. Iar autoritățile orașului, probabil, nu vor ajunge curînd să rezolve această problemă. Dar este păcat, căci nu e departe timpul, cînd o parte a istoriei noastre va dispare în neunde, dragii noştri chișinăuieni. Deşi, ce să mai vorbim despre un cimitir neprioritar de pe strada Munceşti, cînd chiar cel "pentru cei aleşi" Armenesc este lipsit în fiecare an de sute de pietre funerare străvechi. Să ne amintim acest material video, publicat recent, dar nu mai puțin important în contextul Chișinăului. Îi oferim cuvîntul lui Alexei Petrovici, președintele Comitetului Național de Coordonare "Pobeda".

La fel ca și Cimitirul Armenesc, Cimitirul Muncești a fost "micşorat" din contul înălţării altor obiecte. Pe oseminte se află zgîrie-norii sovietici, la poalele dealului lăcaşului, ai căror locuitori văd în fiecare zi de pe fereastră locul de veci. Aceeași poveste e și cu căminele, ridicate de cealaltă parte a necropolei.

Iar în adîncimea dealului propriu-zis, care dă spre bulevardul Decebal privesc hangarele de mașini și alte spații auxiliare. Interesant, mă întreb cum le este oamenilor să lucreze acolo, sub cimitir?

"Nu știu cum lucrează ei acolo - spune părintele Vasile - dar în blocurile și căminele respective viaţa nu e deloc dulce. Mulți locuitori ai acestora sînt enoriași ai bisericii noastre. De multe ori îmi povestesc despre durerile lor de cap frecvente, despre problemele de sănătate, în general. Noaptea aud sunete ciudate în apartamentele lor: foşnet, uneori chiar hodorogeală. Lumina se opreşte și se porneşte singură. În general, nu le este ușor să trăiască, pe locul unde erau înainte morminte..."

Astfel de locuri în Chișinău nu sînt neobișnuite. Orașul nostru se extinde iată deja de aproape 600 de ani, este construit treptat, absorbind periferiile, unde se aflau, de regulă, cimitirele. Vă vom povesti despre alte astfel de obiecte în următoarele publicații.

Cuvinte cheie:

cimitir , Chisinau , Mister

Localităţile Moldovei şi diasporei

Călugăr

Statut:
Sat
Prima atestare:
1437
Populația:
2178 locuitori

Călugăr este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Frumuşica, Socii Vechi, Socii Noi și Călugăr. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Fălești și la 129 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2178 de oameni. Satul Călugăr a fost menționat documentar în anul 1437.

Citeşte mai departe