Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
10 octombrie 2017, 09:35 views 4414
Sistemul de taxare electronică în transportul public, supus dezbaterilor publice
10 octombrie 2017, 09:35 views 4414

Sistemul de taxare electronică în transportul public, supus dezbaterilor publice

Trecerea la sistemul de taxare electronică în transportul public din capitală ar permite o bună monitorizare a pasagerilor, transportatorilor, dar și surselor financiare acumulate. Despre modelul proiectului de taxare electronică și implementarea etapizată a acestuia în Odesa, a vorbit fostul ministru al Infrastructurii din Ucraina, Alexandr Maliv, în cadrul celei de-a doua etape de dezbateri publice asupra proiectului de taxare electronică.

Potrivit lui Alexandr Maliv, sistemul electronic de plată va conține un model de procesare a plăților care va fixa în ce mijloc de transport, la ce oră a fost efectuată plata, în ce rută și care persoana a folosit acest sistem de plată. Pentru aceasta, pasagerul va procura o cartelă care va conține un microcip cu ajutorul căruia va fi fixat în acel sistem.

Expertul din Ucraina a menționat că implementarea unui astfel de sistem ar elimina concurența neloială între transportatori. „Datorită tehnologiilor moderne, puteţi cere transportatorilor să respecte regulile, orarul rutelor. În tot sistemul, controlul se face prin GPS, iar plăţile oamenilor care circulă se înregistrează în regim online", a spus, Alexandr Maliv.

Sistemul va permite citirea numărului de pasageri care intră în mijlocul de transport în regim online, iar dacă într-un anumit mijloc de transport au fost identificați mai mulți răuplatnici, o echipă de controlori va fi trimisă imediat pentru verificări.

În Odesa, proiectul a fost deja aprobat de municipalitate, însă se află încă în perioada de preimplementare. În opinia expertului, implementarea proiectului ar putea dura de la cel puțin un an.

Directorul unei companiei IT din Moldova, Calin Gryadchenco, a venit cu propunerea implementării sistemelor IT în domeniul colectării plăților. El a propus ca fiecare persoană să primească câte o cartelă care va putea fi adaptată cu un card bancar, telefon mobil sau portmoneu electronic, cu ajutorul căreia va putea achita comod plățile.

Gheorghe Morgoci, șeful Regiei Transport Electric Chișinău a spus că întreprinderea este gata să treacă la acest sistem cât mai curând. „Până acum știam ce să facem, dar acum știm cum să facem. Vrem să înlăturăm cât mai repede factorul uman de la strîngerea banilor, pentru asta trebuie doar ca CMC să ia decizia respectivă, să împuternicească o persoană care ar fi responsabilă de proiect și să-l implementăm", a spus Gheorghe Morgoci.

Dacă proiectul va obține aprobarea Consiliului municipal Chișinău, urmează a fi organizată o licitație internațională pentru selectarea unei companii care va dezvolta acest sistem în rețeaua transportului public din capitală. Proiectul ar putea costa 120 de milioane de lei (conform unui studiu făcut în 2013), bani care, potrivit șefului RTEC, ar putea fi recuperați în aproximativ patru ani.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

taxa , transport public

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1750
Populația:
1211 locuitori

Ghidirim este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Ghidirim este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Rîbnița și la 99 km de Chișinău. Populaţia satului Ghidirim alcătuia 1211 oameni în anul 2011. Satul Ghidirim a fost menționat documentar în anul 1750.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.