Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
Casa-muzeu din Parcul Ţaul se reovează

Casa-muzeu din Parcul Ţaul se reovează

Lucrările de renovare a casei - muzeu din Parcul dendrologic din satul Ţaul, raionul Donduşeni vor fi finalizate în decurs de aproximativ o lună, potrivit Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord). Casa - muzeu va găzdui expoziţii despre viaţa boierului Pommer, istoria parcului şi a satului.

Pentru renovarea casei - muzeu, Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) a alocat, în 2014, peste patru milioane de lei.

În perioada 2011-2013, pentru realizarea primei etape a proiectului au fost alocați peste cinci milioane de lei, bani valorificați pentru construcția a două garduri, renovarea unui gard istoric și a porții centrale a Parcului Țaul.

Finanțarea altor lucrări planificate în cadrul proiectului urmează a fi decisă la următoarea ședință a Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale. Proiectul este finanțat în întregime de FNDR, valoarea totală a acestuia cifrîndu-se la peste 26 milioane de lei.

Cu o suprafață de 46 de hectare și o rețea de drumuri de 12,5 km, cel mai mare monument al naturii din Republica Moldova nu a mai beneficiat de reparații considerabile din 1995. Parcul Țaul s-a aflat, pînă la 3 aprilie 2013, în gestiunea Grădinii Botanice, după care a fost trecut în gestiunea Primăriei satului Țaul.

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

parc , muzeu , restaurare , turism , istoria , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1772
Populația:
3946 locuitori

Scoreni este un sat şi comună din raionul Străşeni. Scoreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Strășeni și la 36 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3946 de oameni. Satul Scoreni a fost menționat documentar în anul 1772.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.