Arată noutățile începînd cu...
Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei

eye 20056 Vizualizări

Palanca – un sat moldovenesc care păstrează tradițiile (Foto)

Satul Palanca din raionul Călărași, întemeiat la începutul secolului al XIX-lea, are o frumoasă istorie și este astăzi una ditre atracţiile turistice graţie Muzeului „Casa Părintească” care a fost inaugurat în 2000, ca muzeu de artizanat particular. Patrimoniul muzeului îl reprezintă casa - muzeu cu 4 camere, echipament, curtea de agrement. Muzeul oferă o serie de servicii turiștilor printre care un ghid însoţitor pentru grupurile organizate, instruire în atelierul de artizanat, posibilităţi pentru seminare, vizionarea şi participarea la spectacolele folclorice, servirea bucatelor tradiţionale, plimbări de agrement cu trăsura pe întreg traseul de vizitare al muzeului.

În ianuarie turiștii pot participa la Festivalul sărbătorilor de iarnă - Colindul şi Malanca. La 7 iulie, de Sînziene, la Palanca au loc reprezentaţii ale teatrului popular, schimbul cununilor. La 2 august de sărbătoarea Sf.Ilie se desfășoară Festivalul Vărzarelor. Anual, în a treia duminică a lunii septembrie, are loc Festivalul Etniilor.

Una dintre cele mai interesante tradiţii populare este sărbătoarea tradiţională Sînziene sau Drăgaica. Initial, obiceiul avea un rol ritual și marca încheierea ciclului obiceiurilor de primăvară legate de date calendaristice fixe și încheia o importantă perioadă a muncilor agricole, a aratului, semănatului și perioadei de pregătire a recoltei. Acest eveniment se înscrie în activităţile turismului rural - una dintre formele prioritare ale turismului în ţara noastră.

Una dintre puţinele biserici de lemn de pe teritoriul Republicii Moldova se află la Palanca. Biserica de lemn „Acoperămîntul Maicii Domnului” a fost construită din lemn de zadă în Ucraina la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, după care a fost reamplasată în anul 1825 în cimitirul din satul Palanca. Aici a funcţionat pînă în anul 1944.

De la închidere şi pînă în prezent aici nu s-a oficiat nici un serviciu divin, fapt care a condus la degradarea bisericii. Astăzi biserica din lemn de la Palanca reprezintă o atracţie turistică, care însă nu este valorificată pe deplin.

 

Palanca – album foto

Cuvinte cheie:

traditie , localitati , istoria , Moldova

Comentarii

 (1)
  • #1 fyf
    MULCUMESK 

Localităţile Moldovei şi diasporei

Ceapaevca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1919
Populația:
338 locuitori

Ceapaevca este un sat din cadrul comunei Şalvirii Vechi, raionul Drochia. Localitatea se află la distanța de 37 km de orașul Drochia și la 204 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 338 de oameni. Satul Ceapaevca a fost menționat documentar în anul 1919.

Citeşte mai departe