Arată noutățile începînd cu...
Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei

eye 25306 Vizualizări

Din istoria satului Coteala

Coteala este un sat şi comună din raionul Briceni. Coteala este unicul sat din comuna cu acelaşi nume situat la o distanță de 24 km de oraşul Briceni şi la 260 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2022 de oameni.

Prima atestare documentară a satului Coteala datează din anul 1437, cînd aşezarea se afla în stăpînirea boierului Mihail de Dorohoi. La 1614 părţi din Coteala (Cotela în documentele epocii) se aflau în posesia lui Malic, la 1644 acesta se judeca cu Severin Latiş şi nepotul său Grigore pentru a patra parte din sat. La 1671 părţi din Coteala se aflau în proprietatea lui Vasilie Popenco.

În anul 1785 este ridicată o biserică de lemn în locul altei biserici mai vechi. În anul 1835 este fondată prima şcoală laică de alfabetizare.

Recensămîntul din 1897 atestă la Coteala 1253 locuitori, dintre care 623 bărbaţi şi 630 femei. În anul 1906 Ivan Defto devine ctitorul bisericii din piatră care activează şi în prezent. În anul  1923 în satul Coteala se deschide şcoala primară de 4 ani.

După instaurarea puterii sovietice a început colectivizarea agriculturii, iar în 1950 s-a format prima gospodărie colectivă „Garda Tînără” , apoi şi gospodăria colectivă „Patria”. În anul 1965 îşi deschid uşile Casa de  Cultură, Centrul comercial şi Casa de Deservire a populaţiei.

Pe teritoriul satului lungimea drumurilor auto este de 17 km, dintre care 7 km sînt drumuri cu acoperire rigidă. Pe teritoriul satului activează 5 societăți cu răspundere limitată, 2 întreprinderi individuale, 21 deţinători de patente.

Cuvinte cheie:

localitati , Moldova , turism

Localităţile Moldovei şi diasporei

Vanțina Mică

Statut:
Sat
Prima atestare:
1923
Populația:
6 locuitori

Vanțina Mică este un sat din cadrul comunei Pîrlița, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Soroca și la 163 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 6 oameni. Satul Vanțina Mică a fost înființat în anul 1923.

Citeşte mai departe