|
Regimul de trecere a liniei administrative cu Transnistria va fi simplificat de sărbători
Cetățenii de ambele maluri ale Nistrului vor beneficia de regim simplificat de trecere a liniei administrative cu regiunea transnistreană, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Anunțul a fost făcut de membrii Comisiei Unificate de Control. De asemenea, reprezentanții Chișinăului, Tiraspolului și Moscovei, care fac parte din această structură, sunt convinși că activitatea lor va fi mai productivă în anul viitor.
Șeful delegației din partea Chișinăului la Comisia Unificată de Control a menționat că regimul simplificat de trecere a liniei administrative va fi aplicat în perioada 31 decembrie - 1 ianuarie și între 7 și 8 ianuarie.
"Înțelegeri au fost, sperăm că ele vor fi îndeplinite. Controlul va fi, dar nu atât de riguros, fără înregistrare, circulația va merge mai liber, ca întotdeauna, cum se face asta, fără opriri, fără a primi amendă, de a spune că a încălcat, de a agăța de ceva", a spus şeful delegaţiei Chişinăului la Comisia Unificată de Control, Ion Solonenco.
Totodată, atât reprezentanții Chișinăului, cât ai Tiraspolului și-au exprimat convingerea că activitatea Comisiei Unificate de Control va fi mai productivă în 2017.
"În anul 2017, sperăm că activitatea Comisiei Unificate de Control va aduce mai multe rezultate decât în 2016. Și sunt convins că așa și va fi", a declarat șeful interimar al delegației Tiraspolului la CUC, Vasilii Vacarciuc.
Iar militarii din cadrul forţelor mixte de menţinere a păcii în zona de securitate au primit cadouri din partea celor trei copreședinți.
În Zona de Securitate sunt opt posturi de control intern, instalate de administrația separatistă.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1607
- Populația:
- 673 locuitori
Codru este un sat din cadrul comunei Mîndreşti, raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanța de 15 km de oraşul Teleneşti şi la 102 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 673 de oameni. Satul Codru a fost menționat documentar în anul 1607.
Comentarii
(0)