Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
15 noiembrie 2015, 14:30 views 8103
Patrimoniul cultural la baza dezvoltării economice a Sorocii
15 noiembrie 2015, 14:30 views 8103

Patrimoniul cultural la baza dezvoltării economice a Sorocii

În prima parte a săptămânii la Soroca s-a desfăşurat prima întrunire a grupului actorilor locali, parte a proiectului "Strategii urbane ghidate de comunitate în orașe istorice" (COMUS — n.a.). Printre participanţi s-au numărat secretarul de stat al Ministerului Culturii Andrei Chistol, viceprimarul oraşului Feodosie Bordian, şeful Secţiei Cultură şi Turism Grigore Bucătaru, arhitectul-șef al orașului Grigore Guțu, directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Nicolae Bulat, preşedinta Asociației "Soarta" Asea Railean şi alţii.

Cei prezenţi au discutat despre importanţa patrimoniului cultural pentru dezvoltarea economică a Sorocii, prin exemplele altor localităţi europene ce au participat în proiecte similare. Astfel, actorii locali, atât autorităţile, cât şi agenţii economici şi societatea civilă, sunt puşi în faţa unei provocări.

"Provocarea este de a identifica care sunt elementele specifice locale şi care sunt probleme cu care se confruntă fiecare cetăţean în parte, ne explică Dumitriţa Efremov, expert COMUS. Dacă ne referim la proprietarii de clădiri de patrimoniu, vrem să aflăm care sunt problemele şi necesităţile lor ca locatari, investitori şi agenţi economici. Proiectul îşi doreşte să stabilească un cadru strategic de dezvoltare pentru următorii 3-5 ani unde vor fi identificate câteva proiecte de reabilitare a clădirilor, a spaţiilor publice, cum ar fi străzi şi pieţe".

Prin acest proiect se doreşte dezvoltarea sectoarelor culturale și creative, protejarea patrimoniului existent prin implicarea sorocenilor. Proiectul COMUS a fost lansat în luna septembrie la Tbilisi, unde a participat şi primarul oraşului Victor Său, iar activităţile urmează a fi făcute în colaborare cu partenerii din Armenia, Azerbaijan, Georgia, Ucraina și Belarus. Iar pentru ca proiectul să se desfăşoare cu succes prin reabilitarea oraşului Soroca, organizatorii îşi doresc să coopteze noi membri preocupaţi de starea oraşului şi conservarea monumentelor arhitecturale, istorice şi de artă.

Sursa: odn.info.md

Cuvinte cheie:

localitati , cultura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1430
Populația:
5111 locuitori

Ciuciuleni este un sat și comună din raionul Hînceşti. Ciuciuleni este unicul sat din comuna cu același nume. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Hîncești și la 55 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populația satului constituia 5111 oameni. Satul Ciuciuleni a fost menționat documentar în anul 1430.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.