Arată noutățile începînd cu...

eye 11535 Vizualizări

Cine ştie drumul în Europa?


Manualul lui Ion Şişcanu şi Ioan Scurtu „Istoria românilor. Epoca contemporană. Manual pentru clasa a XII-a. Chişinău, 2001", deja în introducere (p. 4) ne comunică: „Invităm tînăra generaţie să-şi îndrepte studiul istoric asupra neamului românesc... în toată desfăşurarea lui istorică în sec. al XX-lea". Teză xenofobă!

Sau, exemplu de fals istoric: „Constituţia din 1923 a asigurat dezvoltarea regimului democratic în România interbelică..., prevăzînd largi drepturi democratice şi libertăţi cetăţeneşti pentru toţi locuitorii «fără deosebire de originea etnică, limbă sau religie»" (p. 7). „În anii 1918-1938 în România a existat un regim democratic" (p. 10, 18). Însă în realitate în anii 1918-1940 exista o discriminare a minorităţilor naţionale şi se promova politica antisemitismului de stat.

La p. 21 se menţionează că minorităţile naţionale „s-au aşezat în Transilvania, Bucovina, Basarabia şi Moldova, în urma unor cuceriri (unguri, ruşi), a colonizărilor (saşi, şvabi, secui)..." În contradicţie cu sufleţelul naţionalist al autorilor sînt şi acţiunile reprezentanţilor minorităţilor naţionale în vederea apărării drepturilor lor legitime (p. 22): „Unii, dovedind un egoism naţional exagerat, criticau regimul din România pe motivul că le-ar crea multe «nedreptăţi» şi trimiteau plîngeri la Societatea Naţiunilor (o parte a ungurilor, a ucrainenilor ş.a.)". De asemenea autorul nu-i îndreptăţeşte (p. 23) pe „unii membri ai minorităţilor naţionale [care] s-au implicat în acţiuni ostile statului român".

La p. 41-45 se elucidează politica externă a României în anii ´20-´30 şi se ajunge la concluzia că tensionările în relaţiile cu alte state (URSS, Ungaria, Bulgaria) au avut loc numai din vina acestora. În aşa mod, ei ne fac probleme nouă.

Probabil, bănuind că elevilor nu li s-a vorbit despre aceasta, la p. 67 autorii îi informează că „stepele din [Transnistria] şi Bugeac au fost colonizate de ruşi, ucraineni, nemţi, bulgari, cărora li s-a dat, de fiecare familie, cîte 40-50 ha". La p. 72 se face concluzia că „deportările [din RASSM] au avut ca scop schimbarea structurii etnice a populaţiei prin colonizarea ţinutului cu ruşi şi rusofoni". Acest lucru nu numai că este fals sub aspect ştiinţific, fiindcă „ruşi şi rusofoni" au fost deportaţi din RASSM mult mai mulţi decît moldoveni, dar şi mai important e faptul că are ca scop trezirea spiritelor antiruseşti şi contra altor „alogeni". Şi un alt exemplu de aţîţare a xenofobiei şi urii naţionale îl avem la p. 79: „În teritoriile cedate – Basarabia, nordul Bucovinei, nord-estul Transilvaniei, Cadrilaterul – românii au fost supuşi unei politici represive, mulţi dintre ei fiind asasinaţi".

Acelaşi lucru îl avem şi la p. 80 – un semiadevăr ce trezeşte ura: „Instaurarea administraţiei sovietice în Basarabia şi nordul Bucovinei a atras un adevărat cortegiu de suferinţe pentru populaţia românească... În timp ce moldovenii erau duşi în Rusia..., zeci de mii de ruşi şi ucraineni soseau în Basarabia, ocupînd toate posturile-cheie pe linie de partid, de stat şi în conducerea întreprinderilor". Autorii dau lămuriri (p. 95) că „autorităţile de la Moscova au dorit ca prin măsurile severe adoptate împotriva populaţiei româneşti majoritare să lichideze spiritul naţional".

Nu uită autorii (p. 92) nici de „Politica de rusificare": „O dureroasă pagină de istorie a constituit-o politica de rusificare şi deznaţionalizare a basarabenilor". Probabil, dl Şişcanu a simţit „durere" cînd făcea doctorantura la Moscova, iar apoi lucrînd în calitate de colaborator ştiinţific la Institutul de istorie a PCM. „În plan fizic s-a acţionat pentru micşorarea numărului de autohtoni, folosindu-se diverse modalităţi: deportări, exterminări, exproprierea forţată, trimiterea la muncă silnică, repartizarea absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior în afara hotarelor R.S.S. Moldoveneşti... În acelaşi timp creştea numărul ruşilor şi ucrainenilor". Astfel de „adevăruri" duc în eroare tineretul, cultivîndu-i rusofobie.

În primul rînd, aceste „deportări şi exterminări" au avut loc numai în primii ani postbelici şi nu în perioada 1944-1990 cum se indică în titlul temei. De asemenea ele s-au răsfrînt asupra tuturor cetăţenilor republicii, fără deosebire de naţionalitate.

Examinînd conflictul transnistrean, autorul învinuieşte în declanşarea lui numai o singură parte – „regimul secesionist din Transnistria, susţinut de Rusia" (p. 158), „Armata a 14-a rusă" (p. 160) şi într-o măsură nu mai mică „populaţia rusă şi cea rusofilă, obişnuite cu poziţiile lor privilegiate, [care] se temeau că le vor pierde" (p. 159). Asemenea interpretări trezesc doar ură interetnică.

Se încheie manualul (p. 160) cu nişte jigniri la adresa Rusiei, afirmînd că „obsesia menţinerii imperiului... este o prioritate absolută a Moscovei şi pentru realizarea ei nu există nici o regulă de joc şi nici un reper moral". Fără comentarii...

Tatiana Josan, Dinu Ilaşciuc, Raţa Sergiu, Ion Catîrău

Cuvinte cheie:

Europa , istoria

Localităţile Moldovei şi diasporei

Valea Perjei

Statut:
Sat
Prima atestare:
1816
Populația:
4986 locuitori

Valea Perjei este un sat şi comună din raionul Taraclia. Valea Perjei este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Taraclia și la 142 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4986 de oameni. atul Valea Perjei a fost întemeiat în anul 1816.

Citeşte mai departe