Arată noutățile începînd cu...

eye 10368 Vizualizări

Cronografia pierdută a lui Ștefan cel Mare și Sfînt


Materialele letopisețelor anonime, socotite pierdute, de la curtea domnească a lui Ștefan cel Mare, în prezent descoperite de autorul acestei descrieri și acelea a episcopului Macaria, călugarului Azaria, eremonahului Eftemia, cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, devin sa fie o necesitate deosebită de a completa golul existent în studierea științelor istorico-literare a moldovenilor, care deocamdată prea puțin au fost studiate cu o analiză fundamentală a bogatei și marcantei cronografii, ce conțin fapte istorice a Țării Moldova.

Contemporanii timpurilor avansate, prea puțin au urmărit și s-au trudit asupra materialelor a acestor descriși patrioți devotați în descoperirea fundamentală a adevărului istoric, ca el să fie fără o presiune și o prescriere de potrivire cu interesele momentului dorit. Creația care ne-a parvenit, este o operă asupra căreia au complectat truda de neprețuit a premăîrgătorilor săi. Fiecare dintrînșiui erau fiii vremii și al mediului său, dar cu toții erau fiii unei unicale mame-patrie ce acuprindea una dintre cele mai vechi națiuni a continentului european și răspundeau, de fapt, numai la o singură întrebare:"Cum s-a format faimosul stat Moldova, cunoscut și astăzi cu acest nume în toate colțurile acestei lumi vaste.În acest caz, nuimai poporul, conștient de sine însuși și feciorii ei, putea crea o operă vrednică de a se remarca pe dînsul însuși în vîltoarea vremii lor, unde, treptat evidențiau creșterea înțelepciunii la determinarea esenței demnității naționale moldovenești în epopeia lumii.

Înarmat cu aceste principii, în anul 1995, am întreprins acțiuni de a studia materialele arhivelor țărilor continentului european, Asiei Mici, Asiei Centrale și SUA, de a ști realitatea istorică a Țării Moldova.Factologia istorică este exprimată și prin descoperirea manuscriselor stravechi de la secția Academiilor de științe a Ukrainei și Poloniei, care și conțin date perdute a letopisețului cancelariei domnești a lui Ștefan cel Mare și Sfînt.

Acest material se începe cu descrierea Arhimandritului Amfilohie Șendrea care spunea:"Noi șendreștii suntem din vița lui Haralambie Șendrea, la care am fost în casa părintească șase copii; cinci băieți s-o copilă, sora mea Oana. După obiceiurile boierilor, tatăl nostru, vornicul Haralambie a înzestrat pe frații noștri cei mai mari.Pe noi amîndoi, cei mai mezini, domnia sa ne-a hărăzit lui Hristos și vieții monahicești. Pe mine m-a trimis la ascultare spre Sfîntul Munte al Atonului,unde și am învățat carte în sfînta mănăstire Vatopedi, unde s-a\ aflat ucenic și măria sa Ștefan Vodă, pe cînd era fecior tînăr și părintele său Bogdan încă n-ajunsese a apuca moștenirea Moldovei. Amîndoi am învățat la Vatopedi și de-atunci am rămas prieten statornic al măriei sale. Iar cînd a venit timpul să vie măria sa la dreptul său, m-a chemat și i-am fost sfetnic.

În continuare arhimandritul Amfilohe Șendrea descrie cum a fost organizată cancelaria de stat a lui Ștefan Vodă a Moldovei:"După o discuție profundă, Vodă statu puțin cu sprînceana încruntată, apoi se mișca îngîndurat și zice, părinte Amfilohie, vino cu mine. Vodă intră în camera sa obișnuită, unde primea pe dregătorii cei mai de credință și unde avea plăcere să poruncească diacelor să scrie, după cuvîntul său, cărțile, - fie cele latinești către Lehia ori Țara Ardealului, fie cele obișnuite către pîrcalabii cetăților. Se afla în acea încăpere un divan cu scorțuri, având pe perete deasupra podoabe de arme. Lîngă o masă joasă de abanos, cu încreștături de sidef, se afla jilțul său. La o parte erau măsuțele pentru scriitori.

În părețile dinspre răsărit, iconostasul de argint, cu candela, alcătuit din trei bucăți ce se puteau închide una p-este alta. Acest iconostas, lucrat de argintarii din Caffa și sfințit, întovărășea pe măria sa în expediții și în taberi. Un timp Măria sa tăcu-se.Apoi ofta adînc, coborî din jilț și se duse în partea stîngă a noasului, ca sa îngenuncheze la icoana Prea Curatei.Înflăcărarea sau mînia sa se potoliră încet-încet, apoi a cuvîntat:"Cînd eram pribeag și sărac, zise el, privind ațintit în trecut, am poposit într-o sară la marginea Mării cu părintele meu Bogdan-Vodă.Măria sa mi-a spus unele lucruri, ca unui copilandru ce mă aflam; apoi primind poate de la Diumnezeu o înștiințare că sfîrșitul măriei sale va să fie năprasnic, m-a dus la o biserică de cemur din marginea acelora pustietăți pe unde umblam: apoi a pus pe călugărul de acoilo să facă slujbă, după aceea mi-a poruncit să îngenunchez și m-a legat cu jurămînt înfricoșat: "Cînd vei ajunge stăpîn în moștenirea părintelui tău, - mi-a spus măria sa,- săți aduci aminte că zilele vieții tale sunt numărate. Din ziua întîia să dai lui Hristos slavă, și din ziua a doua să ridici sabia. Căci domnia Moldovei s-a întemeiat pe această poruncă de la Dumnezeu".

Măria ta, îngîna arhimandritul ca pătruns de o întristare; "toate acestea ai binevoi a mi le încredința, mărturisindu-te mie păcătosul. De aceia n-am încetat zi și noapte, de a mă ruga pentru izbînda măriei tale.Dumnezeu binecuvîntează lucrarea ce o săvîrșești de a prigoni pe lotri, de a bate peste fălci pe dușmani, de a grăbi sfîrșitul vicleniilor; toate le-ai făcut spre slava crediunței. Dumnezeu binecuvîntează lucrarea ce o săvîrșești: Înainte de a lovi pe ismailiteni(turci), această sabie a bătut întîi pe acești ticăloși pămînteni, care n-au cunoscut alcătuirea dintru început a țării și care s-au distrabalat în huzur.Popii măriei sale Domnului Moldovei nu cunoșteau decîăt praznicele; boierii măriei sale Domnului Moldovei erau vameși ai neguțătorilor, globnici ai noroadelor, se bucurau prea mult de vin și se bucurau și mai mult să fure femei și fete ale altor creștini. Măria ta ai pus cu sabia aici lege tare și sufletul meu sa bucurat. Sunt bucuros și mulțumit, stăpîîne, că ai dovedit, atunci cînd a trebuit o mîînie binefăcătoare. Cum ai spus însuți măria ta, robul este totdeauna vrednic de iertare pentru minciună; iar pentru furitșag îl bați, fără să-l strici. Pe cînd un boier, care se bucură de dulceața vieții, se face așa de vinovat, nedreptățind, sau viclenind, sau mințind, încît nu poate fi judecat decît cu ascuțitul sabiei. Așezînd măria ta așa legi în țară, întru slujba lui Hristos Dumnezeu, nu-ți poți îngădui nici o milă; după cum nu-ți îngădui slăbiciune către pruncul măriei tale." Iert desfățarea, lovesc minciuna". Măria ta ai grăit bine și mulți au luat aminte".

Părinte Amfilohie, a întrebat măria sa ridicînd frunea:"Care-i cea din urmă veste despe solii venețieni?"Luminate Doamne, solii au trecut vama Oituzului, precum luminăția ta cunoști, și se află găzduiți la starostia Tîrgului Ocnei. Așteaptă să-i ajungă din urmă și solul sfinției sale papa.Rog pe domnia sa postelnicul Ștefan să binevoiască a fi la Roman într-o săptămîînă, el are a fi limba noastră în fața acelor soli,căci italienii nu știu limba noastră moldovenească." Postelnicul Ștefan și comisul Onu Păr- Negru s-au dus la Roman cu cele două steaguri de răzeși, ca să primească pe solii papii și venețieni. Solii venețieni erau doi seniori mari, unul mai în vîrstă și unul mai tînăr. Solul papii era un clerc cu barbă căruntă și strai cernit, călugăr după rînduielile sfîntului Dominic.

Comandantul cortejului a raportat Măriei sale. Să trăiți, măria ta, am adus solia- comisul Onu Păr Negru. Domnul a făcut doi pași spre oaspeți și a cuvîntat în limba italiană – "Bine ați venit, domnilor,la curtea noastră și în țara părinților mei". La 22 a lunii noiembrie, părintele dominican Geronimo de la Rovere dădea papii"Sixt" cea dintîi înștiințare despre solia sa la curtea Voevodului Ștefan. Cât să mărturisesc, sfinte părinte și stăpîne, Signore postelnic mă prevenise că Domnul vorbește italiana.Surpinderea nu mi-a fost mai mică decît plăcerea.Religia acestor ținuturi e grecească. Limba ce se vorbește obișnuit în popor ori între nobili e alta decît arhaică slavonă a cancelariei, așa cum la noi, în Apus, limba vulgului e una și vechea latină e alta. După ce am spus numele și calitățile, voevodul s-a închinat spre noi cu voi buna și ne-a cuvîntat:"Domnilor, binevoiți a îngădui să tacă puștile și pivele ce trebuieau să sune în onoarea domniilor voastre.Mai potrivit e sa pastrăm pilberea pentru alt scop.Vă rog sa ma urmați în casa lui Hristos, ca să ne închinăm lui și să-l rugăm să dea bună lumină sfatului nostru". Nu mult după asta aprozii ne-au poftit la cină. După ce a închinat cupa cu vin în cinstea stăpînilor noștri a adaugat: "Cinstiți oaspeți, bănuiesc că prinții care v-au trimis la mine ca să cunoașteți ce fac și ce pregătesc, au o îndoială în privința acestui război cu necredincioșii. Eu socotesc că puterea lui Sultan Mehmet e destul de mare, însă n-o cred nebiruită.N-aș fi în stare singur s-o înfrîng și nădăjduiesc în ajutorul lui Dumnezeu, să am și ajutorul fraților mei creștini. Să ne înarmăm pe dinăuntru cu credință tare, dar pe dinafară să nu uităm a pune zale și a ținea în mîînă sabia ascuțită. Înainte de acest război am căutat sa așez de partea mea și alte împrejurări; deaceia am înarmat cu oșteni buni cetățile mării și am împins pe ismailiteni din Țara Valahiei peste Dunăre. Socotința mea este că Mehmet-Sultan e bine să rîmîie dinclol de fluviu. Și mai bine este să nu poate întra în cetățile Moldovei. De altfel, căderea noastră ar urma căderea neoprită de nimic a fraților noștri care stăpînesc pe leși și unguri. Ori stăpînii domniilor voastre, ori frații noștri crai ar putea spune, dacă încă n-au spus, și mi se pare că au spus, că ajutorul ce cred eu folositor pentru creștinitatea întreagă ar fi în rîndul întîi folositor intereselor mele si de aceea îl cer. Iar eu am să răspund în puține cuvinte. Cunoscînd bine puterea lui Mehmet-Sultan, m-aș putea alcătui lesne cu înălțimea sa, ca să-mi fie mai bine și să aibăă această țară tihnă. Dacă pun eu sabia la pămînt, măria sa Mehmet se îmblînzește îndată. Dar eu nu pun sabia la pămînt, eu sunt oștean al credinței mele, și războiul ce-l pregătesc e un război pentru suflet, după cuvîntul sfînt că omul nu se hranește numai cu pîîne.Taina acestor mărturisiri s-o cunoască Dumnezeu.

"Rog pe sfințitul meu părinte și stăpîn, scrie părintele dominican Geronimo de la Rovere, să binevoiască să creadă în toate acestea reflecții ale mele, făcut într-o atmosferă de furtună apropiată. Să binevoiască părintele și stăpînul meu să aștepte credul astrologilor naivi de aici, și, dacă Ismailiteanul va fi înfrînt, stăpînul și părintele meu să-mi dea dreptate. Mărtiurisesc că și eu cred în izbîndă ca și totți cei din jurul meu. E destul și asta pentru a înțelege în parte puterea acestui om de la marginea lumii. Cine poate fi atît de lipsit de logică încît să-și încipuie că Voevodul Ștefan cu mijloacele lui destul de sărace, ar putea săvîrși mai multe decît Veneția și decît regii mari împotriva Păgînului? Trebuie să reciunosc Voievodului multe însușiri; e un prinț adevarat și m-am bucurat de bunăvoința măriei salșe; mi-a pus întrebări în limba noastră și unde trebuie vorbește liber limba italiană, greacă, latină, slavonă, spaniolă și moldovenească. Unii mărturisesc că vorbește și cea franceză(celtă); mi-a părut atins de complimentele ce i-am făcut; are oaste în leafă dintre cele mai bune și bine întocmite; are în spriginul său și pe autohtoni, ceia ce mi sa părut interesant; are încredere în spriginul divin și-i dau dreptate să creadă că-l va avea, deși e schismatic; nu văd însă cum topate acestea la un loc, adăugînd și îndemnurile noastre cele mai energice, ar putea opri valul care înaintează. Se spune că Sulemain-Beg a și atacat hotarul Moldovei".

Părintele Amfilohie Șendrea arhimandritul este un cercetător mai rece al oamenilor de care mă interesam, îmi dădea o înțelegere că s-ar putea tălmăci asemenea prefacere, nu numai printr-o înrîurire mistică, ci mai ales prin puterea Voevodului de a-și impune autoritatea.De la început Domnul Moldovei a adus în jurul său oșteni buni pe care a știut să-i aleagă și să șii facă devotați.Cu o curte care numără douăsprezece ori cincsprezece mii de săbii, dacă ai însușirile necesare stăpînitorilor, poți pune rînduiala acolo unde trebuie. Cred eu, a adaugat părintele arhimandritul, cum cred toți moldovenii, că Domnul Dumnezeu a ales și a trimis la vreme Domn acestui pămînt, în acest veac de restriște timpurii..Voevodul a poruncit slujbe la bisericile tîrgului și însuși măria sa a întrat în paraclis, stînd îngenuncheat îndelungată vreme, ca și cum și-ar fi uitat trupu său acolo, la izvorul tuturor nădejdilor. Cînd s-a trezit, de pretutindeni îi veneau vești bune de topirea năvălitorilor osmani. În chilia arhimendritului luminația sa a rostit vorbe ce urmau a fi însemnate pe cartea domnească, vestind și crailor fapta de la Vaslui. La talmacirea acestei cărți a fost meșter cu mare osîrdie oaspetele și părintele Geronimo dominicanul. Cuprinsul cărții domnești a acuprins tot conținutul expus de Ștefan cel Mare:

"Noi Ștefan-Voevod, din mila lui Dumnezeu Dom al Țării Moldova, ne închinăm cu prietenie domniilor voastre tuturor cărora va scriem; și vă dorim tot binele. Domniile voastre cunoașteți că Împăratul cel necredincios al turcilor a fost și este prigonitorul creștinității și zilnic cugeta cum ar putea supune și zdrobi pe creștini. Va facem cunoscut că pe la Boboteaza trecută a intrat de la împărăția Ismailiteanuluiu în țara noastră și asupra domniei noastre mare oaste, în număr de o sută douazeci de mii de oameni, avînd capitani de trupe pe Suleima-Pașa Beglerbegul; împreună cu dînsul avînd pe toți curtenii păgînului și semențiile din Rumelia și pe Voievodul Țării Valahe cu oastea lor. Auzind și văzînd noi acest fapt, am luat sabia și, cu ajutorul Dumnezeului nostru atotputernic, am ieșit împortiva dușmanilor creștinității, i-am biruit și i-am călcat în picioare și pe toți i-am trecut sub ascuțitul sabiei; pentru care lucru dâm laudă lui Dumnezeu. Aflînd asta Împăratul păgîn va pofti să-și răscumpere înfrîngerea și va să vie, el însuși împotrivă- cu toată tăria, ca să supuie Țara Moldova. Dacă aceasta poartă a creștinității, țara noastră, ar fi să fie, ferească Dumnezeu, pierdută, atunci creștinitatea întreagă ar fi în primejdie. De aceea va îndemn pe domniile voastre să ne trimiteți oaste într-ajutor. Faceți și domniile voastre așa pretutindeni, cum noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, i-am retezat mîîna dreaptă".

Potrivit manuscrisului cronicarului anonim, Ştefan cel Mare este prin excelenţa sa arătat, ca alesul şi unsul lui Dumnezeu şi iscusitul voinţei sale pe pămînt,este talentatul comandant, care cu ajutorul devinităţii îi răpune pe numeroşii duşmani a Ţării Moldova. Aceiaşi factologie istorică este confirmată şi prin descoperirea manuscriselor istorice străvechi în Academiile de ştiinţe din Ucraina şi Polonia.Aceste manuscrise străvechi conţin date perdute a letopiseţii moldoveneşti în care se arată, că în anul morţii(1451) a voevodului Moldovei Bogdan al II-lea, fiul acestuia şi viitorul Ştefan al III-lea căruia i se va spune cel Mare, la acel timp avea 22 ani.Deci, Ştefan al III-lea, gospodar şi voevod a Ţării Moldova, sa născut în anul 1429, în satul Borzeşti de pe malul rîului Trotuşi la data de 14 noembrie,vineri. Lupta de lîngă satul Doljeşti, ţinutul Neamţ,de la data de 12 aprilie 1457, Ştefan – fiul lui Bogdan II- omorît de fratele său la Reuşeni în anul 1451, cu o armată puţin numeroasă, aduce înfrîngere acestui sîngeros duşman de familie Petru Aron: Ștefan al III-lea din nou susţine biruinţă asupra lui Petru Aron lîngă satu Orbuc ţinutul Neamţ. După această bătae Petrea Aron fuge în Polonia, dîndu-le polonejilor cetatea Hotin. Ştefan al iii-lea, la data de 14 aprilie 1457, devine moştenitorul tronului Ţării Moldova, care şi continue mai departe urmărirea lui Petru Aron ce se ascundea în partea de Miază-zi a Poloniei şi continua să aibă pretenţie la tronul Moldovei.

La 13 martie 1458 Ştefan al III-lea înoeşte benefăcător privilegiul negustorilor braşoveni, pe care ei îl aveau încă de la Alexandru cel Bun, cu care pot fi liberi pe pămîntul Ţării Moldova. Ca urmare a operaţiei înarmate, de la 4 aprilie 1459, în partea de Miază-zi a Poloniei la urmărirea lui Petru Aron a fost iscălită înţelegerea Moldo-Polonă în ţinutul „Overhelauţi, în care sa determinat starea de pace dintre Moldova şi Polonia; concomitent, voevozii Podoliei, Malorosii s-au obligat să nu-i permită lui Petru Aron să se apropie la hotarul Moldovei mai deaproape de ţinutul Smotricea, iar Ştefan al III-lea a recunoscut pe regele Poloniei Kazimir al IV-lea Eagelo(1447-1492) siuzeranul lui.

În iulie, anul 1460, Ştefan al III-lea confirmă negustorilor din Livov prioritatea de tîrguială, pe care ei o aveau de la gospodarul şi voevodul Ţării Moldova. Aceiaşi prioritate conţine presupusul regulament şi pentru negustorii moldoveni în acelaşi ţinut vecin.

Expediţia lui Ştefan al III-lea Gospodar şi Voevod al Ţării Moldova de la 5 iunie anul 1461 în Transilvania a fost necesară pentru a-i pedepsi pe secui, deoarece voevodul lor Sebastian Rozgony l-a oploşit la curtea lui pe Petru Aron, care l-a ucis pe părintele lui, apoi fiind urmărit a părăsit Polonia încă în anul 1460.

Pe 22 iunie, la asediul nereuţit a cetăţii Chilia ocupată de unguri, Ştefan al III-lea, Gospodar şi Voevod a Ţării Moldova, a fost rănit de o schijă la picior, despre ce scrie şi vestitul cronicar moldovenesc Grigore Ureche.

În anul 1463 cetatea Hotin, cedatăPpoloniei de Peru Aron, conform contractului semnat de Ştefan al III-lea- Gospodari şi Voevod al Ţării Moldovei cu partea poloneză din 1462, a fost reîntoarsă Ţării Moldova.

Pe data de 5 iulie 1463 Ştefan al III-lea – Gospodari şi Voevod a Ţării Moldova o ia de soţie pe principesa Eudochia, sora prinţului de Kiev Olelikovici Semen, la vîrsta de 34 de ani.

Pe data de 23-25 ianuarie 1465, Ştefan al III-lea, eliberează cetatea Chilia, acaparată anterior de unguri. La acel moment, Ştefan al III-lea îl numeşte ca pîrcălab în această cetate pe Isaniea şi Buhtiu ca ştiutor de limbi păgîne în traducere.

Pe data de 4 noiembrie a anului 1465 Roaba lui Dumnezeu Oltea – mama Gospodarului şi Voevodului Ţării Moldova sa trecut din viaţa pămîntească – prescrisă-i pe piatra de mormînt, pentru veşnica pomenire.

Pe 10 mai 1466, din porunca lui Ştefan al III-lea Gospodar şi Voevod a Ţării Moldova, a adus această diplomă la cunoştinţa divanului țării de a construi Mănăstirea Zugrf pe Sfîntul Munte Athos,unde este și hramul Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe Biruitorul,prescriindu-i în fiecare an cîte 100 de ducați, unde și-a făcut studiile în tinereța lui.

Pe data de 14-15 decembrie a anului 1467, a avut loc lupta din ţinutul Baia. Armata moldovenească de 12000 de oameni, sub comanda lui Ştefan al III-lea atacă armata ungurească, din trei părţi, care a năvălit pe teritoriul Moldovei, asupra căreia obţine o strălucită victorie. Această companie militară a fost ultima încercare a coroanei ungureşti de a impune a ei suzeranitate asupra Ţării Moldova.

Victorioasa biruinţă a moldovenilor sub comanda lui Ştefan al III-lea, este prima mărturie convingătoare a puterii în creştere a autorităţii Ţării Moldova şi al gospodarului Voevod a avut un ecou răsunător peste întreaga Europă.

În acelaș an 1467, se trece din viaţă şi princesa Eudochia-sora prinţului Kievului şi soţia gospodarului şi voevodului Ştefan al III-lea a Ţării Moldova, însămnat în letopiseţul de stat.

Pe arena politică, la data de 28 iulie 1468, a fost semnat un nou tratat moldo-polonez care confirmă precedentele atîrnări politice, în care regele Kazimir al IV-lea se obligă să nu ascundă în ţara sa pe nici un pretendent la tronul Ţării Moldova, în vecii vecilor.

În acelaşi an 1468, armata moldovenească, sub comanda spatarului al II-lea Popa Filip atacă Transilvania unde îi pedepseşte pe secui pentru a lor duşmănie față de domnul şi voevodului Moldovei.

În anul 1469, Ştefan al III-lea- Gospodat şi Voevod a Ţării Moldova a reuşit s-ăl ademenească în capcana sa pe Petrea Aron, care pretindea la tronul Moldovei, acesta fiind şi ucigaşul părintelui lui, fapt pentru care domnitorul a ordonat decapitarea sîngerosului duşman de familie.

La data de 20 august, anul 1469, are loc lupta în ţinutul satului Lipnic. Armata moldovenească condusă de Ştefan al III-lea, urmărind-ui pe cotropitorii tatari lîngă pădurea din acest ținut le aduce o lovitură distrugătoare, și obţine o victorie răsunătoare. Eliberează pe prizonierii moldoveni şi-şi reîntoarce toată dobînda acaparată pe teritoriul Ţării Moldova, de aceşti păgîni.

Pe data de 3 septembrie, anul 1469, după terminarea construcţiei Mănăstirii Putna, Ştefan al III-lea – Gospodar şi Voevod al Ţării Moldova a sfinţit acest sfînt locaş dumnezeiesc. În acelaşi an, din porunca domnitorului, a fost înălţată o citadelă la întărirea în Orhei Vechi.

La sfîrşitul anului 1469, armata valaho-munteană, susţinută de turci, încearcă, prin vărsări de sînge să acapere cetatea moldovenească Chilia. Însă fără succes. În luna februarie, a anului 1470, în scop de răzbunare pentru atacul de la sfîrşitul anului trecut asupra cetăţii Chilia, armata moldovenească condusă de Voevodul Ştefan al III-lea a Ţării Moldova, intră pe teritoriul Valahiei și arde oraşul Brăila, Floci şi ţinutul Ialomiţa, pentru îndrăzneala făcută.

La 1.04.1470, într-un hrișov semnat de domnitorul Ştefan al III-lea se menționează că Radu Gangur este numit pîrcălab la cetatea şi ţinutul Orheiului.

Pe 7 martie 1471, avînd intenția de a se răzbuna pentru năvălirea şi războilui din anul 1470, a lui Ştefan al III-lea, Radu cel Frumos- domn şi voevod al Valahiei, a invadat Moldova la hotaru de miazăzi. Armata moldovenească, condusă de Ştefan al III-lea, la o manevră chibzuită, efectuată din trei părţi, îl înconjoară pe agresorul Valah lîngă tîrgul Soci şi îi aplică o lovitură cruntă, obținînd victorie. În urma acestei lupte, cu mila lui Dumnezeu, agresorul voevod valah este biruit, de la care armata moldovenească a capturat toate steagurile şi schiptorul voevodului, cu a lui mulţi plenici a devenit o realitate.

La 13 septembrie, anul 1471, Ştefan al III-lea – gospodar şi voevod a Ţării Moldova s-a angajat să doneze pentru spitalul fondat de el de pe lîngă Mănăsirea ridicată de la sfîntul munte Zugraf care se mai numeşte în cinstea multpătimitului şi biruitorului Gheorghe, cîte 500 aşpri la fiecare an "în vecii vecilor".

În anul 1472, Ieromonahului Ghervasie îi este încredințată traducerea la Mănăstirea Neamţ în limba moldovenească şi slavonă (traducerea slavonă din 1335) a codului civil și criminal a sintagmei a juristului bizantin Matfei Vlastares, spre iluminare poporului nostru.

La 3 ianuarie 1473, Ştefan al III-lea – Gospodar şi Voevod a Ţării Moldova a semna actul de privilegii la tărguială pentru negustorii braşoveni, prin care li se garanta securitatea în activitatea lor pe întreg teritoriul Ţării Moldova.

La 14 septembrie, anul 1472, Ştefan al III-lea Gospodari şi Voevod a Ţării Moldova s-a luat de soţie pe princesa Maria de la Mangop.

Pe data de 20 ianuarie anul 1473, regele Ungariei- Matei Corvin le acordă negustorilor moldoveni garanţii pentru activitate în Transilvania. De regulă,ei făceau comerț în oraşele Bistriţa, Braşov, Sibiu şi Cluji.

La 17 iunie,anul 1473, ieromonahul Nicodin a terminat scrierea și împodobirea prevestituluiTetraevanghelior de la Umor, în care este zugravit faimosul portret votiv a lui Ștefan cel Mare, condsiderat drept cea mai veridică îmagine a marelui Voievod. Evangheliarul se păstrează și astăzi la Putna.

În luna noiembrie 1473, se începe compania lui Ştefan al III-lea-Gospodari şi Voevod al Ţării Moldova în Valahia, cu scopul de al alunga de la domnul pe Radul cel Frumos, alesul turcilor, ce războia necontenit hotarele Moldovei în partea ei de Miază-zi, înlocuindu-l prin Laiota Basarab. Armata moldovenească a trecut în Valahia peste apele rîului Milcov, ţinînd direcţia spre Rîmnicul Sarat, Buzău şi Giorghiţa. Pe data de 18-20 noiembrie, anul 1473, are loc bătălia la cursul apei Vodna. Ştefan al III-lea-Gospodari şi Voevod a Ţării Moldova obţine victorie asupra armatei lui Radu cel Frumos. După această biruinţă armata moldovenească înaintează spre Tîrguşor, după ocuparea lui îşi îndreaptă direcţia spre Miază-zi-răsărit, în direcţia cetăţii valahe-Dîmboviţa, Ştefan al III-lea – Gospodari şi Voevod a Ţării Moldova, e în plen pe tot ansamblu statalităţii valahe. Pe data de 24 noiembrie, anul 1473, îl instaurează în tronul Valahiei cumane pe Laiota Basarab cumanul, care a domnit pe acest scaun o lună.

La 28 noiembrie 1473 turcii încearcă să-l restabilească pe tronul Valahiei cumane pe Radu cel Frumos. Armata turcească de 13000 de soldaţi unindu-se cu cea valahă de 6000 soldaţi suferă înfrîngere grea de la osataşii lui Ștefan al III-lea-Gospodari şi Voevod al Ţării Moldova. Aproape 2300 ostaş au fost luaţ în plen şi puşi în ţepuşă.

În luna decembrie, anul 1473, Radul cel Frumos-domn şi voevod a Valahiei cumane în fruntea armatei de 17000 ostaşi turci şi 12000 valaho-cumani îl înlătură de pe tronul Valahiei pe Laiota Basarab cumanul şi ocupă tronul ţării.

Pe 23 decembrie, anul 1473, o coaliţie înarmată de 17000 de turci și 12000 de valaho-cumani atacă Moldova, ard şi fură ţara de pînă la Bîrlad.

În luna martie, anul 1474, domnul Ţării Moldova îl ajută cu armata sa pe Laiota Basarab Cumanul să între în Valahia și îl alungă din scaunul său pe Radu cel Frumos şi își ocupa tronul cel dorit a basarabilor cumani.

Pe cînd la 20 octombrie, anul 1474 – șahul Persiei – Uzun-Hasan, îi scrie lui Ştefan al III-lea, că a trimis un sol conducătorilor statelor creştine, care o să vină şi în Moldova cu misia de a îndemna la o coaliţie de luptă împotriva păgînilor turci.

Pe data de 29 noiembrie, anul 1474, Ştefan al III-lea, Gospodari şi Voevod al Ţării Moldova se adresează către papa Romei Sixit al IV-lea(1471-1484) îndemnîndu-l de a organiza o coaliţie creştină împotriva necredincioşilor turci.

Pe data de 10 ianuarie, anul 1475, armata valaho-turcă atacă Moldova. Armata moldovenească de 40000 de ostaşi, sub comanda lui Ştefan al III-lea – Gospodari şi Voevod al Ţării Moldova, la Vaslui, se contrapune şi atacă armata duşmanilor cotropitori turco-valahi de 120 000 de turci şi un regiment valah ce erau sub comanda lui „Suleiman-paşa" şi Laiota Basarab – domn a Valahiei cumane basarabe. Necătînd la o prioritate întreită de ostaşi ai duşmanilor cotropitori, Ştefan al III-lea obţine o biruinţă strălucită, care a avut un ecou răsunător în toată Europa. Această biruinţă a lui Ştefan al III-lea, văduva sultanului Murat I, a exclamat: „Nicicînd armata turcă n-a avut astfel de înfrângere catastrofală".

La 25 ianuarie, anul 1475, Ştefan al III-lea scrie o scrisoare-circulară pentru toată lumea şi monarhii creştini a Europei, în care se spune, că asupra Ţării Moldova se îndreaptă Suleiman-paşa cu o armată de 120 000 de ostaşi turci, împreună cu armata voevodului Valaho-Cuman Laiota Basarab. În continuare, Voevodul şi Gospodarul Ţării Moldova, mai arată monarhilor europeni, că, probabil, necredincioşii turci v-or încerca iarăşi să răzbune pentru lovitura primită cu o armată ce cuprinde totala lor capacitate distrugătoare să ocupe a noastră ţară, atunci dacă aceasta se va întîmpla tot creştinismul va fi în pericol de dispariţie. Noi, din partea Ţării Moldova, promitem, că noi moldovenii ne v-om lupta pînă la ultimul om pentru credinţa creştinească-ortodoxală. Credem, că şi voi toţi creştinii europeni, tot aşa trebuie să procedaţi pentru credinţa noastră, atît pe uscat, cît şi pe apele rîurilor şi a mării să luptăm împreună, deoarece credinţa creştină este egală pentru noi toţi.

Pe data de 31 martie, anul 1475, papa Sixt al IV-lea îi scrie lui Ştefan al III-lea, Gospodari şi Voevod a Ţării Moldova: „Sus-meritat este preţuită silinţa, biruinţa,bărbăţia cu care vă luptaţi pentru apărarea creştinismului, însă,cu părere de rău, la momentul dat, imposibil este un oarecare ajutor de acordat în lupta dusă".

Pe data de 6 iunie, anul 1475, turcii ocupă cetatea Caffa din Crimeea(astăzi Feodosia), unde, la apărarea oraşului, 160 de negustori moldoveni au fost omorîţi de turci. Cu supunerea Hanatului Crimeii Imperiul Otoman, tatarii locali făceau periodic năvăliri asupra pămîntului Ţării Moldova.

La data de 20 iunie 1475, Ştefan al III-lea – Gospodari şi Voevod al Ţării Moldova scrie scrisoare reprezentanţilor săi din Ungaria – Stanciu, Dume şi Mihăului:"Noi am aflat de la ai noştri oameni despre duşmanii creştinităţii cum sunt necredincioşii turci, că vin împotriva noastră, în realitate, vine asupra noastră sultanul singurul în fruntea armatei sale şi a valahiei, deoarece valahi pentru noi sunt ca şi turcii. Credeţi-mă, aceştia au semenţia cumană,naţiune turanică-romală, aceştia aşa şi sunt".

Pe data de 25 iunie,anul 1475,trimişii lui Matei Corvin din Moldova anunţă regelui, că ei s-au întîlnit cu oamenii de stat din Moldova de la care au aflat că turcii au ocupat în Krîm Caffa(Feodosia) şi ei au tendinţa de a ataca Moldova.

În luna ianuarie, anul 1476, hanul din Krîm Mengli-Ghirai îi scrie sultanului turc Mehmet Sultan II, că el la sfătuit pe regele polonez Cazimir al IV-lea să nu se unească cu Moldova, împotriva turcilor, de altfel turcii v-or strica relaţiile.

Pe 20 martie, anul 1476, papa Sixt a IV-lea îi scrie lui Ştefan al III-lea-Gospodar şi Voevod al Ţării Moldova, că cu mare preţ apreciază bărbăţia lui în apărarea creştinităţii.Pe la începutul lunii aprilie 1476. În continuare,papa Sixt al IV-lea, îi scrie regelui ungariei Matei Korvin, că ia trimis ajutor bănesc, ca el să-l susţină pe voevodul Ţării Moldova Ştefan al III-lea la apărarea ţării sale de păgîni.

La 3 aprilie, anul 1476, papa Sixt al IV-lea, concomitent îi scrie şi lui Ştefan al III-lea – Gospodar şi Voevod al Ţării Moldova: "Banii ceruţi ca ajutor pentru lupta sa au fost trimişi regelui Matei Korvin, ca o parte din aceştea resurse strînse de suveranii creştinismului o să fie aduse şi Moldovei".

Pe cînd, la 6 mai 1476, senatul Veneţiei a hotărît să fie îndreptat al său reprezentant în Moldova, ca el să-l asigure pe Gospodarul şi Voevodul Ţării Moldova Ştefan al III-lea, ca Republica Veneţia v-a ajuta permanent, avînd în vedere ca reprezentanţii moldoveni a voevodului au obţinut de la conducerea papală numai cuvinte deşerte, iar banii au fost daţi Ungariei.

Pe 13 mai, anul 1476, Sultanul Mihmet al II-lea, cu armata sa a părăsit Adrianopol, cînd și începe o puternică campanie militară împotriva Ţării Moldova. La armata turcească de 150 000 de ostaşi sa mai alăturat 12 000 de ostaşi valaho-cumani în frunte cu Laiota Basarab, iar, de la răsărit, mai năvălesc şi o armată tătărească-asupra Moldovei.

La 17 mai, anul 1476, Andrei Vendramin-conducătorul Veneţiei l-a însărcinat pe Emanuil Gerardo să se îndrepte spre solii lui Ştefan al III-lea Gospodar şi Voevod al Ţării Moldova, ca el să-l asigure în susţinerea sa, pentru ce, încearcă a dobîndi pentru Domnia sa o parte din banii îndreptaţi prin solul veneţian în Ungaria.

Pe data de 5 iunie, anul 1476, Ştefan al III-lea – Gospodari şi Voevod al Ţării Moldova aduce la cunoştinţa conducerea de la Braşov, că el se pregăteşte de luptă cu turcii, deaceia roagă să-l înştiinţeze despre orice veste în legătură cu aşteptata invazie a armatei turceşti, despre orice intenţie în mişcarea acestor duşmani păgîni.

La 11 iunie, anul 1476, Ştefan al III-lea-Gospodar şi Voevod al Ţării Moldova le mulţumeşte conducătorilor Braşovului despre veștile aduse despre mişcarea armatei turceşti şi îi roagă pe braşoveni: „Sa nu permiteți să se ducă grîul şi orice altă producţie agricolă în Valahia cumană(romală), fiindcă ei ne doresc moarte nouă şi tuturor creştinilor ca să fim supuşi turcilor". Iar la 10-25 iunie, anul 1476, armata turcească trece peste Dunai şi se îndreaptă spre Moldova.

Pe cînd, la 12 iunie, anul 1476, a avut loc lupta moldovenilor cu tatarii. Moldovenii i-au zdrobit pe tătari, ce erau sub conducerea lui Emineca Mîrza, alungîndu-i peste Nistru. Concomitent au fost eliberaţi de sub asuprire 5000 de moldoveni. După acest episod, Ştefan al III-lea-Gospodar şi Voevod a Ţării Moldova îşi disloacă armata sa pe valea rîului Berheci în apropierea hotarului valahiei-cumane(romale).

Pe data, de 26 iulie, anul 1476, a avut loc lupta de la Războieni. După o luptă crîncenă cu armata turcească ce alcătuia 150 000 de ostaşi osmani şi 12000 ostaşi valaho-cumani (romali) în fruntea cărora era şi sultanul turc Mihmet al II-lea și Laiota Basarab, armata moldovenească a lui Ştefan al III-lea este înfrîntă, şi cu un număr mic de ostaşi, se retrage spre Suceava. Sultanul turc îl urmăreşte şi asediază cetatea Suceava împreună cu Laiota Basarab, pe care n-au mai putut-o cuceri. N-au putut cuceri nici cetăţile Hotin şi Neamţ. Permanentele atacuri de manevră a armatei moldoveneşti de pe la spatele armatei turceşti, foamea, izbucnirea ciumei au impus armatele turce şi valahe, cu tot cu conducerea lor, să părăsească Moldova necucerind nici o cetate a moldovenilor.

Pe data de 8 noembrie, anul 1476, Gospodari şi Voevod a Ţării Moldova, pentru trădarea făcută de Laiota Basarab al Valahiei cumane la participarea lui în atacurile armatei Sultanului Mihmet al II-lea, Ştefan al III-lea, al Ţării Moldova ocupă capitala Valahiei cumane-Tîrgovişte şi îl alungă de pe tronul ţării lui pe acest duşman viclean. Pe 16 noembrie, aceluiaşi an armata moldovenească ocupă Bucureştiul. Iar în luna decembrie, Laiota Basarab, cu ajutorul turcilor iar-şi își ocupă tronul.

În luna noembrie, anul 1477 – Gospodari şi Voevod al Ţării Moldova Ştefan al III-lea iar-şi atacă Valahia cumană(romală) şi birue armata lui Laiota Basarab-cumanul, în locul căruia, pe tronul Valahiei cumane, îl ridică pe tînărul Basarab cu numele –Ţapăluşi – al cumanilor(romali).

La 19 decembrie, anul 1477,sa stins din viaţă Maria(de la Mangop) soţia lui Ştefan al III-lea-Gospodari şi Voevod al Ţării Moldova- feciorul lui Bogdan voevod a Moldovei.În anul 1477-1478 a fost cusut şi brodat un înveliş peste mormîntul neînsufleţit a prinţesei şi soţiei Maria(de la Mangop) a lui Ştefan al III-lea-Gospodari şi Voevod al Ţării Moldova, care prin făcătura sa prezenta o remarcabilă făurire magnifică a artei moldoveneşti din evul mediu a omenirii. Această marcantă creaţie şi astăzi cu sfinţenie se păstrează în Sfînta Mănăstire de la Putna.

La 18 noiembrie, anul 1478, mitropolitul Sucevei, botezat cu numele Theohtist, s-a stins din viaţa pămîntească și a fost înmormântat cu toate onorurile creştineşti.

Pe data de 22 iunie, Ştefan al III-lea-Gospodari şi Voevod a Ţării Moldova a început să construiască pe partea stîngă a Dunării cetatea Chilia Nouă, pe care a şi terminat-o în aceiași vară cu mâinile a 800 de pietrari și 17 mii de lucrători în ajutor.

În lunile mai-iunie, anul 1480, Ştefan cel Mare-Gospodar şi Voevod al Ţării Moldova a început o campanie spre Valahia Cumană cu scopul de al alunga pe Basarabul Tînăr, care a trădat susţinerea de a fi lansat pe tronul ţării, concomitent şi creştinismul ortodox în lupta cu păgînii, prioritar în alianţă cu turcii. De data aceasta tînărul Basarab îşi păstrează tronul.

La 8 iulie, anul 1481, are loc lupta de la Rîmnic. Ştefan cel Mare, în această crîncenă şi sîngeroasă luptă asupra turco-valahă în frunte cu Basarabul Tînăr(Ţăpălusem) şi comandanţii armatei turce Ali-Bego şi Schender-Bego, îi biruie totalmente, acaparînd o mulţime de steaguri armatelor turci şi valaho-cumane-spre ruşinea lor.

Pe la sfîrşitul lunii iulie, anul 1481, cu scopul de a pedepsi încercarea de a ataca Ţara Moldova, cu aceiaş unitate militară a tataro-turcă,concomitent şi pentru trădarea creştinismului, Ştefan cel Mare a organizat o expediţie militară împotriva Valahiei cumane, cînd şi-l alungă de pe tronul său pe Basarab cel Tînăr. Ştefan cel Mare, lasă pe tronul Valahiei pe Vlad Călugăreanu ca voevod.

Pe data de 10 martie, anul 1482 Ştefan cel Mare întăreşte cetatea Crăciuna de pe rîul Milcov. Numeşte, în această cetate, ca pîrcălabi să fie pe Vîlcu şi Ivanco, concomitent stabilește să fie reşedinţa pentru fiul său oraşul Bacău, prin ce urmărea necesitatea de a întări hotarul ţării Moldovei din partea Valahiei cumane(romale) şi a ei voevozi trădători a creştinităţii ortodoxe.

Pe data de 12 ianuarie,anul 1483, Ştefan cel Mare mărită fiica Olena(Elena-Voloşanca) cu fiul Ivan al Marelui Kneaz Ivan al III-lea a Moscovei.

În anul 1484, după porunca lui Ştefan cel Mare se coasă un veşmînt brodat „Deera" pentru Mănăstirea Putna, pe care se înfăţişa Renaşterea Maicii Domnului, care era şi a rămas o unicală lucrare artistică a broderiei a Ţării Moldovei din Evul Mediu.

În lunile iunie-august 1484,în apropierea orașului Roman Ştefan cel Mare ridică în timp de 2,5 luni de zile o cetate din piatră cu numele „Cetatea Nouă, căreia îi mai spune „Smeredova", aşezată pe partea stîgă a Sireţului. În acelaşi an sultanul Baeazid al II-lea a început o companie militară împotriva Ţării Moldova. Deja, pe data de 7 iunie, anul 1484, puternica armată otomană trece rîul Dunărea(Istria ori Dunai) şi Isacci, cînd şi se uneşte la otomani şi armata Valaho-cumană(romală) în frunte cu voevodul Vlad Călugărul, numit de Ştefan cel Mare, la alungarea voevodului duşman Basarab cel Tînăr, care, cum se vede, avea aceiaşi maneră de trădare a creştinităţii ortodoxe.

Pe data de 6-14 iulie, anul 1484, hoarda turco-tatară-valaho-cumană au asediat cetatea Chilia, apărată de moldoveni sub comanda Pîrcălabilor Ivanco şi Maxim. După 8 zile de eroică apărare cetatea a fost luată de duşmanii necredincioşi turco-tataro-valaho cumani(romali a creştinităţii.

Pe 5 august, anul 1484 armatele necredincioşilor tataro-turcă în alianţă cu cea valaho-cumană(romală) trădătoare a creştinităţii ocupă cetatea Albă apărată de moldoveni, sub comanda pîrcălabilor Harmana şi Oana, nu le-au putut rezista.

La 15 septembrie, anul 1485, Ştefan cel Mare cu o grupă de boeri pleacă spre Kolomia, unde depun jurămînt de credinţă regelui polonez Kazemir al IV-lea Eagelu, - socotind ca coroana poloneză o săi susţină în lupta moldovenilor împotriva necredincioşilor duşmani crunţi năvăliţi pe pămîntul Ţării Moldova.

În aceiaşi lună a anului 1485, folosindu-se de situaţia lipsei lui Ştefan cel Mare în ţară(aflîndu-se în Kolomia) turcii sub comanda lui Ali-Begam, împreună cu valahii-cumani(romali), sub comanda voevodului Vlad-Călugărul, au repetat invazia armată asupra Ţării Moldove, jefuind şi arzînd tot ce era în cale de pînă la Suceava.Aici, ocupanţii invadatori au fost nevoiţi să se retragă sub presiunea armatei lui Ştefan cel Mare, care ea urmărit de până la Chilia.

La 16 noiembrie, anul 1485, a avut loc bătălia(din Budjac) de la Catlabuga. Armata moldovenească sub comanda lui Ştefan cel Mare a adus înfrîngere invaziei armatei turceşti care era sub comanda lui Bali-Begam Malcoci și Ogli Paşa Silistra, de unde au fost nevoiţi să fugă.

Pe 6 martie, anul 1486, a avut loc bătălia de la Scheea. Armata turcă sub comanda lui Bali-Begam efectuează o nouă invazie în Ţaras Moldova cu scopul de al ridica pe tronul ţării pe pretendentul Petrea „Hronoda".În această luptă acest pretendent a fost omorît de boerul moldovan „Pîntece".

La Hîrlău, începînd cu 15 septembrie, anul 1486, Ştefan cel Mare construiește un nou castel domnesc, la care, în anul 1492, construiește şi o biserică pentru credincioşii ortodoxi.

Pe data de 13 iunie, anul 1487, se începe a construi biserica „Sfînta Cruce" a Mănăstirii Pătrăuţi pentru creştinii ortodoxi. În acelaşi an 1487 se termină construcţia bisericii din Milişeuţi, ridicată pe banii lui Ştefan cel Mare pentru creştinii ortodoxi.

De la 26 mai şi pînă la 14 septembrie 1488 sa construit biserica Sfîntului Gheorghe la Voroneţ, a cărei chibzuinţă a fost făcută de Ştefan cel Mare. Toată incrustaţia de înfăţişare a păreţilor „Nefei" şi a altarului se atribuie perioadei marelui Voevod Ştefan cel Mare a Moldovei.

În anul 1489, se încheie pacea dintre Ştefan cel Mare şi sultanul Baezed II. La momentul semnării documentului, Moldova a plătit Imperiului Otoman dani în valoare de 3000 florini veneţieni.

În acelaşi an – 1489, Ștefan al III-lea își căsătoreşte fiul său cel mai mare, cu numele Alexandru, cu fiica lui Bortolomeu Dragffi- voevodul Transilvaniei. Ştefan cel Mare urmărea scopul de a întări legături de prietenie dintre Ţara Moldova şi Ţara Ungară.

La 21 martie 1489, după încuscrirea făcută se îmbunătăţeşte atitudinile de prietenie dintre moldoveni şi unguri,cînd şi se încheie înţelegerea de pace dintre Turcia şi Polonia pentru doi ani. Regele Poloniei Kazemir IV Eagelo recunoaşte autoritatea Turciei asupra cetăţilor Chilia şi cea Albă, prin ce a încălcat angajamentul luat din tratatul încheiat anterior cu Ştefan cel Mare, luat de acest rege la Kolomeia.

În acelaşi an,1489 după încuscrirea făcută se îmbunătăţeşte atitudinea de prietenie dintre moldoveni şi unguri, regele Ungariei Matei Corvin a dat Moldove două cetăţi „Ciceu şi Balta cu tot cu ţinuturile lor. Această concesiune de mărturie proecta o alianţă moldo-ungară împotriva Poloniei care a încălcat acordul iscălit.

În vara anului 1490, Ştefan cel Mare a efectuat o companie militară în Pocuţia – aşezată la Nord-Est a Moldovei. Gospodarul şi Voevodul Ţării Moldova a luat sub ocrotirea sa această regiune şi numeşte la conducerea ei pe a lui pîrcălabi în cetate și la punctul de vamă.

De la 30 mai şi pînă la 28 octombrie, anul 1492, se continuă construcţia bisericii Sfântului Gheorghe din curtea domnească de la Hîrlău. Acesta este primul monument moldovenesc cu incrustaţii de fresc înscrise pe faţa pereților făcute mai tîrziu la domnia lui Petrea Rareş – fiul lui Ştefan cel Mare.

Pe 27 octombrie, anul 1492, hanul Mengli-Ghirei al tatarilor din Crimeea scrie o scrisoare marelui Kneaz a Moscovei Ivan al III-lea cu mărturie că conform convorbirii avute a părţilor ruse-tatare Moldova poate conta la o bunăvoinţă de atitudini din partea tatară la necesitatea ajutorului militar.

La data de 18 octombrie, anul 1495, sa terminat construcţia finală a bisericii de la curtea domnească din Dorohoi a lui Ştefan cel Mare.

Iar la 30 septembrie, anul 1496, Ştefan cel Mare a finalizat construcţia bisericii Sfîntului Nicolae din oraşul Botoşani. Lăcaşul clopotniţei acestei biserici este o făurire deosebită cu o arhitectură de cultură a epocii acestui domn.

Pe data de 8 noiembrie, anul 1496, sa finalizat construirea bisericii "Arhanghelul Mihail" din Războieni. Pe pereţii acestei biserici îi încrustată: „Facerea acestui Sfînt locaş este îndeplinit după porunca lui Ştefan al III-lea – domn şi voevod a Ţării Moldova, pentru pomenirea ostaşilor căzuţi în războiul din anul 1476 cu păgînii turco-tatari şi valaho- cumani năvăliţi 20 de ani în urmă asupra Ţării Moldovei din valea Albă de lîngă Războieni, pentru păstrarea creştinităţii ortodoxe în vecii vecilor pe acest faimos, mănos, sfînt şi nemuritor pămînt".

Pe data de 15 iulie, anul 1497, se începe a construi o biserică în curtea domnească de la Piatra-Neamţ, care şi a fost terminată la 11 noiembrie a aceluiaş an.

În luna august, anul 1497, se începe invazia înarmată a polonejilor în Ţara Moldova.Regele Poloniei Ion Albert a stat în fruntea armatei de 100 000 de ostaşi şi trece Nistru în ţinutul Mihalceni şi se îndreaptă spre ţinutul „Koţimani". Arestarea diplomaţilor moldoveni şi reţinerea lor în cetatea de la Livov a oglindit adevăratul plan de acţiune militară îndreptat spre Ţara Moldova. Înţelegînd planul acestei acţiuni a polonejilor, Ştefan cel Mare a ordonat întregii sale oştiri sa se concentreze la tîrgul Roman.

Pe 23 august, anul 1497, Ştefan cel Mare părăseşte oraşul Suceava şi se îndreaptă la tîrgul Roman, unde s-au întrunit 40 000 de osataş moldoveni.

La 24 august, anul 1497, armata cotropitoare poloneză a apărut pe lîngă păreţii cetăţii Suceava. Iar pe data de 26 septembrie, anul 1497 armata poloneză începe asediul acestei cetăţi, care a ţinut trei săptămîni, zi şi noapte, fără careva reuşite posibile.În luna septembrie, anul 1497, armata ungară de 12000 de ostaşi, sub comanda voevodului Bartolomeu Dragffi întră pe teritoriul Moldovei. Acest voevod ungar Dragffi se include la acestea contrapuneri de ofensivă ca înpăciutor. Ştefan cel Mare este de acord cu pacea propusă dacă agresorul polonez se va întoarce acasă pe drumul pe care l-au parcurs spre Suceava.

La 19 octombrie, anul 1497, polonejii îşi scot poziţia de asediu a cetăţii şi pleacă din Ţara Moldova. Însă, în acest caz, ei nu îndeplinesc condiţia înţelegerii pusă de Ştefan cel Mare şi îşi urmează drumul de reîntoarcere prin oraşul Sireţ și prin codrul Kozminului, orientaţi spre Cernăuţi.

La 26 octombrie, anul 1497, are loc bătălia din codrii Kozminului. Armata moldovenească sub comanda lui Ştefan cel Mare atacă armata polonă: „Atît de tare sa înciudat Ştefan cel Mare de a mînat armata polonejilor pînă tocmai la marjinea ţinutului Kozminului a Bucovinei, cînd a şi ordonat de a tăea copacii, de unde ei trebuieau să se retragă cu o singură cerinţă să se păstreze copacii tăeţi nu cu totul în picioare fiind şi legaţi, ca să se ţie pînă la a lui semn. Cînd totul era gata a dat ordin de retragere, polonejii văzînd că moldovenii fug sau luat după ei, atunci Ştefan a ordonat să se prăvale copacii prin aţele legate în lanţ. Prin această acţiune copacii s-au prăvălit peste armate polonejilor, prin ce şi s-au perdut mulţi ostaşi la pieire, iar alţii au fost luaţi în plen cu tot cu ştandarţile lor, inclusiv şi a lor muniţii".

Pe 29 octombrie, anul 1497, a avut loc următoarea bătălie la ţinutul „Linţeşti". Armata vornicului moldovan Boldura a nimicit un regiment de cavalerie care era grăbită la ajutor armatei regelui Poloniei Ion Albert din ţinutul Kozminului.

Pe 30 octombrie, anul 1497, a avut loc bătălia de la Cernăuţi. Ştefan cel Mare definitiv distruge rămăşiţile armatei poloneze. Biruinţa armatei moldoveneşti de la Cernăuţi este un act marcant în sfîrşitul ruşinos de agresiune a armatei poloneze asupra Ţării Moldova.

Pe data de 14 noiembrie anul 1497, s-a finalizat construcţia bisericii "Înălţării de la Mănăstirea Neamţ, ca monument a culturii moldoveneşti și al unui stil naţional de arhitectură, care a luat naştere în epoca domniei lui Ştefan cel Mare.

În luna iunie,iulie, anul 1498, a avut loc compania militară asupra Poloniei. Acest act a fost ca un răspuns şi ca pedeapsă pentru agresiunea efectuată asupra Moldovei de regele acestei ţări Ion-Albert din anul 1497. Ştefan cel Mare ocupă cetăţile poloneze „Trimbovlea, Buceaci, Podgoeţ şi alte de pînă la Livov, concomitent şi ţinuturile de după Nistru, în Pociucia şi Podolia. Multă lume – bărbaţi, femei, copii Ştefan cel Mare a luat în plen, mai mult de 100000 de fiinţe, pe care Ştefan cel Mare ea aşezat pe pămîntul Ţării Moldovei, unde şi pînă astăzi acest popor a prins rădăcini, vorbind limba semirusă-uncraineană, combinată cu cea moldovenească, chiar denumirea satelor au specificul lor. Această faptă a confirmat-o şi Grigore Ureche.

La 5 ianuarie, anul 1499, Ştefan cel Mare, prin surprindere a atacat şi biruie la Prut armata turcească, care se reîntorceau cu dobînzi militare acaparate în Polonia.

În anul 1499, în răspunsul său dat marelui duce al Lituaniei Alexandru, Ştefan cel Mare cere ca moldovenii aflaţi la el să fie eliberaţi la pămînturile lor de baştină din Ţara Moldova, cu mila Dumneavoastre, să nu fie reţinuţi pe ale altui stat ţinuţi, ei au pămîntul lor moldovenesc.

La 16 aprilie, anul 1499, sub mijlocirea regelui ungar Vladislav al II-lea se face act de pace dintre Moldova şi Polonia.

La 12 iulie 1499, a a fost încheiat un tratat de pace, între Moldova şi Polonia, care, în ultima redacţie a fost semnat în oraşul Hîrlău. Problema ţinutului Pocuciei a rămas încă nerezolvată. În această problemă pentru prima dată este arătat numele pîrcălabului „Costea" a cetăţii de la Soroca.

La 14 septembrie, anul 1499, Ştefan cel Mare încheie un tratat de prietenie cu marele duce al Lituaniei – Alexandru. Părţile promit să întreție relații de prietenie, avînd aceiaşi prieteni şi duşmani în ştiinţa lor, anunţîndu-se unu-altuia şi despre toate pericolele care şi de unde provin.

Pe data de 10 august, anul 1500, Ştefan cel Mare dăruieşte mănăstirii Putna o mare ornamentură a Răstignirii cu o broderie monumentală închipuind scena răstignirii Mîntuitorului. În colțurile lucrării se găsesc portretele votive a lui Ştefan cel Mare şi soţia lui Maria Voichita.

În anul 1502, Ştefan cel Mare ocupă Pocucia, numeşte pîrcălab în cetate şi vămaşi în oraş şi la pețe de tîrguială, astfel devine stăpîn.

La întîlnirea de la 3-5 noiembrie, anul 1503, dintreŞtefan cel Mare și ambasadorul polonez Tirleem, partea poloneză a recunoscut, că hotarul dintre Moldova şi Polonia va fi rîuşorul Kalacin. Ca răspuns la rugămintea Poloniei, ca armata moldovenească să elibereze Pocuţia, Ştefan cel Mare, categoric a răspuns: „Avem acest pămînt, vreau ca el să-mi rămîe pe vecii veclor al nostru".

La sfîrşitul lunii mai 1504, Ştefan cel Mare aprobă pe fiul minor Bogdan a lui urmaş la scaunul Ţării Moldova, cei care din boeri i sa împotrivit voinţii lui, au fost decapitaţi.

Pe data de 2 iulie, anul 1504, a determinat moartea lui Ştefan cel Mare, care şi determină încheierea primei descrieri a letopiseţului cancelariei statale a cronografiilor anonimi, ce şi este descrierea literaturo-istorică a culturii vieţii poporului moldoveesc şi nicidecum a poporului valaho-cuman, cu atît mai mult a celui romîn. Acest letopiseţ a fost numit monument istoric, cu voia lui Dumnezeu, a pămîntului Moldovei, letopiseţul de la Bistriţa(început în mănăstirea Bistriţa) iar cu timpul sa numit „Letopiseţul anonim a Ţării Moldova". Acest letopiseţ a fost alcătuit şi redactat după porunca şi observaţia, în unele locuri şi argumentări, chiar şi sub dictatul personal a lui Ştefan cel Mare la curtea sa. Acest unical document istoric a deschis cu sine marcata glorie de nedepreţuită creatură a literaturii istorice a Moldovei, care s-au confirmat ca letopiseţe, ca janru principal a literaturii moldoveneşti, care în realitatea avansată se începe (dacă nu luăm în consideraţie şi lucrarea lui Grigore monahu,-e vorba de Grigore Ţamblac, care a scris din porunca lui Alexandru cel Bun prima opera originală despre „Mucenicia sfîntului mucenic Ion cel Nou"; (în anul 1402) de la Gospodarul şi voevodul Ştefan cel Mare (1457-1504) care sa continuat necontenit, mai concret şi pînă la Ion Neculce. Grosul letopiseţului cronicarului anonim de la curtea domnească descrisă constituie o descriere, pe cît de precisă, pe atît şi de concisă, a domniei lui Ştefan cel Mare, ale cărui fapte de arme sunt consemnate cu grijă, dragoste şi mîndrie, ceia ce îndreptăţeşte întru totul aprecierea acestei cronici drept monument al unei entuziaste proslăviri a acestui voevod.

Acest letopiseţ este executat prin viguroase trăsături de condei, chipul lui Ştefan cel Mare se profilează în paginile cronicii în ipoteza sa de oştean neînfricat şi comandant iscusit, biruitor în atîtea războaie sîngeroase împortiva nenumăraţilor cotropitori străini. Chipul acesta, atît de exaltat în Evul mediu e creionat cu o deosebită pasiune şi pregnanţă, întrucît menirea acestei cronici era de a informa străinătatea asupra măreţilor înfăptuiri ale voevodului moldav, care a devenit numit Ştefan cel Mare. În acest cadru se înscrie şi scurta cronică moldo-rusă, variantă orignară a istoriografiei noastre oficiale care-îi proslăveşte pe feodalii moldoveni în frunte cu voevodul lor, care stă deja sub un unghi nou al originii gentilice de euro-atlanţi a neamului şi statului moldovenesc. Această faptă este o menire pe cît de originală, pe atît şi de naturală în ambianţa Europei ce-i eluminată de idei umaniste.

În statornica lui preocupare anonimul lui istoriograf îl încununează pe Ştefan cel Mare, cu titlul „neobosit şi neobişnuit-putrător de biruinţă", pentru cauza apărării creştinităţii. Deci, lupta pe care o duce Moldova pentru salvgardarea ei neatîrnării este prea îngust al propriilor sale interese şi se înscrie în aria general- creştine cu păgînia. Convingerea nestrămutată a voevodului în misiunea istorică a ţării sale e numită de el cu îndreptăţita mîndrie- poarta "creştinităţii ortodoxe". Ea este prezentă şi în paginile cronografiei iniţiată de el însuşi. Pentru a demonstra realitatea adevărului istoric. Dacă, răsunătoarea victoriei de la Vaslui, din iarna anului 1475, prilegiueşte bucurie oamenilor şi tuturor domnilor de prinprejur şi tuturor creştinilor pravoslavnici, cînd birui Dumnezeu limbile păgîne prin mîina robului său Ştefan Voevod. Însă, în schimb, cînd succesul tactic al turcilor în bătălia de la Războieni, din vara anului 1476, stîrneşte scîrbă mare nu numai în Moldova ci şi altor pămînturi şi domni de primprejur şi creştinilor pravoslavnici; valaho-cumanii aliaţii turcilor sunt numiţi de cronicarul anonim moldovan ca trădători hicleni, ai cauzei creştinităţii, devenind păgîni şi aidoma turcilor, iar voevodul Vlad Călugărul participant la cucerirea osmană a cetăţii Chiliei, în anul 1484, categoric e numit de cărturarul patriot cronicar anonim, un blestem a creştinităţii ortodoxe.

Proslăvirea voevodului Ţării Moldova, în a lui anturaj biruitor îi slujeşte nu numai entuziasta relatare a faptelor de arme ci şi reticenţa, sub care sunt trecute şi unele evenimente ale îndelungatei sale cârmuiri. În analiza migăloasă a cronografiei oficiale a domniei lui Ştefan cel Mare s-au învederat fără putinţă de a tăgada unele întîmplări ce-s omise uitării, cum ar fi vicisitudinile iniţiale ale bătăliei de la Şcheia, din anul 1468, cînd singur Ştefan voevod trebuie să zacă printre morţi, pînă la venirea boerilor, care l-au salvat, ce şi determină adevărul istoric, că el, şi în acest caz, devine pildă, ca un adevărat neînfricat participant cu sabia în mînă la lupta crînciună şi nicidecum nu se ascunde de primejdii ca ceva deosebit de ceilalţi oşteni ai săi, prin ce şi îi creştea autoritatea de voevod şi conducător de oşti al Ţării Moldova.

Ca şi în războaie, în viaţa de toate zilele Ştefan cel Mare era crunt cu duşmanii trădători. Se răfuieşte, în anul 1471, cu trădătorii boeri, chiar cu fruntaşii marii boerimi Isaia-vornicul, Negrilă – ceaşnicul şi Alexa-stolnicul. Concluzia este, că trădătorii de ţară nu se bucură de nici o favoare. Dacă marea boerime trădătoare de ţară nu se bucura de favoarea la Ştefan cel Mare, atunci, de binevoitoare atenţie, erau și alte pături sociale, vrednice şi credincioase, sunt prezente din plin în paginile letopiseţelor moldo-slave.

Instituirea vitejiilor ostaşilor moldoveni este consemnată şi de Letopiseţul anonim al cronicarului domnesc a Ţării Moldova. Aceşti viteji sunt citaţi primii printre participanţii mireni la ospăţul dat de voevod, în anul 1475, întru sărbătorirea marii victorii de la ţinutul Vaslui. La acelaşi ospăţ erau pomeniţi şi cei periţi pentru Patrie, spunîndu-le:"Cazuti-au bunii şi bravii mei viteji ai bunei aleaşei noastre oştiri. Deci, este clar, că toate aceste elemente indică o anumită atitudine a cronicii faţă de toate păturile sociale, luate fiind aparte, ar putea trece drept hazardului, însă, luate împreună, ele relevă o atitudine deosebită a voevodului.

Aşa doar, din lectura cronicii oficiale reese, că Ștefan cel Mare nu era vădit ostil numai boerilor, ca pătura socială înzestrată cu moşii şi privilegii, spriginul căreia îi era necesar, pe de altă parte, el îşi îndrepta lovitura asupra boerilor răi, trădători şi contează pe cavalerii, husari şi tîrgoveţi. Boerii fideli îşi păstrează privilegiile, însă dînşii au primit înțelepciune că nu trebuie să se considere egali ai voievodului, dar să se ţină la distanta, sub autoritatea lui, care este alesul lui Dumnezeu. Pe cei drepţi el îi răsplătește, pe cei care nu-l slujeşte cu credinţă el îi loveşte fără cruţare. Anume cronicarilor le datorăm noi consemnările migăloase pe răbojul istoriei a trecutului zbuciumat al Ţării Moldovei.

Datorită îndemnului făcut de Ștefan cel Mare, anonimii cronicari moldoveni au pus piatră de temelie a istoriografiei, care, deja în secolele următoare, în baza muncii celor anonimi descriși, de pînă în secolele XVI-lea, prin truda acelor începători au fost și continuatorii episcopul Macaria, egumenul Eftimie, călugărul Azaria, logofătul Eustrati, cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce. În felul acesta au apărut opere ale unui trecut îndepărtat, unde, acești cronicari, au făcut cronicile moldovenești să ne comunice profundele sentimente patriotice, care-s pătrunse, trup din trup a baștinei natale moldovenești, atît de încercate tendințe de a opune trecutul glorios prezentului înjositor, care cultivă moldovenilor mândria de neam cu încrederea în puterile lor ca să-și ridice la lupta sfântă pentru ași păstra demnitatea proprie a uneia din cele mai vechi națiuni europene. În acest aspect, fiind entuziasmați de strălucitele fapte de arme ale strămoșilor și dornici de a le cânta virtutele ostășești, cronicarii moldoveni ridică, ca pe un drapel, un imn de slavă Moldovei lui Ștefan cel Mare, apărător al acestei porți a "creștinismului ortodox", cum și o numea cu îndreptățita mândrie biruitorul voievod, eroul vechii noastre istoriografii.

AUTOR: TUDOR SEMENIUC

Cuvinte cheie:

Stefan cel Mare , istoria

Localităţile Moldovei şi diasporei

Paşcani

Statut:
Sat
Prima atestare:
1703
Populația:
1060 locuitori

Paşcani este un sat din cadrul comunei Manta, raionul Cahul. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Cahul și la 183 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1060 de oameni. Satul Pașcani a fost menționat documentar în anul 1703.

Citeşte mai departe