20 noiembrie 2015, 11:03 Rubrica vizitatorilor-autori 19803

Calea sacră a Moldovei. Denumirea tainică a țării și capitalei

Astăzi, cînd multe țări se confruntă cu erodarea valorilor tradiționale, ruperea de rădăcini, este important să ne păstrăm identitatea și comuniunea cu țara noastră natală și istoria ei. Pentru păstrarea acestei legături puternice, trebuie să știm că fiecare țară are misiunea ei sacră, încifrat în denumirea ei. Și mai importantă este denumirea capitalei, deoarece capitala țării este axa spiritualității și predestinării providențiale a unui sau altui stat.

Trăim vremuri dificile, cînd multe secrete sînt dezvăluite, cînd mai multe confesii: avraamică, budistă, hindusă etc. sînt în așteptarea unui nou ciclu al istoriei și fenomenului pogorîrii lui Mesia de pămînt. În acest sens, deosebit de relevantă ni se pare descoperirea misiunii secrete a statului nostru și a sensului său sacral-providențial.

La baza oricărei tradiții naționale se află o serie de simboluri care întruchipează esența țării. Principalul nostru simbol istoric este Bourul, zimbrul, care are un sens profund și-și are originile în cultul Zeului Veles, zeu al epocii de aur și al bogăției. Acest simbol antic străbate întreaga istorie a omenirii, dar la momentul dat acesta este direct legat doar cu tradiția statului moldovenesc. Statul nostru a fost creat, de fapt, nu de Dragoș, ci de Bogdan. Primul a fost vasal al regelui Ungariei, al doilea − suveran independent. Ca orice nobil mare și curtean, Bogdan avea propriul său blazon. Pe stema acestuia era reprezentat simbolul zimbrului, pentru care el s-a răzbunat, practic, pe neamul lui Dragoș ca pe un reprezentant al mentalității moldovenești și valahe. Mai tîrziu, Ștefan cel Mare a consolidat această tradiție în memoria populară.

Bogdan, creînd statul, noi considerîndu-l stat-ordin, a pus bazele bisericii Sf. Nicolae – al analogului creștin al lui Veles. Acest lăcaș din Rădăuți a devenit mormîntul domnitorului. Pe placa memorială instalată la 27 ianuarie 1480, a fost făcută inscripția în slavonă: "Străbunicului, bătînului Bogdan voievod" și reprezentat capul Zimbrului-Bour. Prin aceasta Ștefan cel Mare a indicat încă o dată cunoașterea tradiției, a acelei tradiții care a creat Moldova.

Cultul Zeului-Bour – analog al zeului slav „Belobog" – are în regiunea noastră rădăcini antice. Acest cult își are originile nu numai în legenda despre vînătoarea zimbrului. Și celții, și slavii, și vlahii, și tracii se închinau Zeului-Lumină, Zeului-Alb − simbolul unui Bour alb. Rădăcinile acestei tradiții ne aduc în Midia, Asiria și Egipt. În antichitate închinarea acestui Zeu este cunoscută și în Scandinavia, și pe Insulele Britanice.

Încă de pe timpurile tracilor vechi, popoarele indigene, dar și acelea din Balcani și Carpați, se închinau bourilor. Tracia în epoca romană se afla în partea de nord-est a Peninsulei Balcanice. Bourii sau zimbrii populau pădurile Traciei, însă ei nu erau considerați carnivori. Potrivit lui Varro, "bouri complet sălbatici într-o cantitate mare populează Dardania, Medica și Tracia (Varron.II.1.5)" (Tigroaica și Grifonul. Sankt Petersburg, p.177). Tracia, țara tracilor, se mai numea în cele mai vechi timpuri, Beeston, fapt despre care scria și Strabo: "Beeston − regiune în Tracia (Strabon. Geografia. Fragmente, VII.43..) și în conștiința multor popoare era, de fapt, percepută ca o țară a bourilor-tauri. Acest lucru este la fel de important ca și faptul că înșiși tracii, de pe timpurile lui Zalmoxis și Gebeleizis, se închinau Zeului "tărîmului de dincolo", al cărui simbol era taurul. Putem chiar presupune că anume în regiunea noastră se afla centrul inițiatic, centrul de cult al Zeului Alb și Bourului închinat lui.

Așadar, care e semnificația Moldovei? În ce constă esența denumirii acesteia și există în acest context vreo legătură cu tradiția Zeului-Bour? Dacă vom putea dovedi această legătură, atunci calea cunoașterii poate fi considerată încheiată. Desigur, Moldova este Vltava. Acesta este același cuvînt, un hidronim, iar în ultima variantă numele Vela Bela se distinge clar. Dar, devenind denumire de țară, Moldova s-a înălțat atît pe ea, cît și hidronimul și noi trebuie să-l explicăm.

Baron O. D. Shepping, autor al minunatelor lucrări de mitologie, scria: "În semnificația Zeului Soare s-a reflectat Vaal, la celți Apollonus, Belenus, Belinus sau Belis. Astfel, fără să vrem va trebui să-l comparăm cu Bulun, Belom, Belobog, mai ales, că explicația filologică a originii cuvîntului celtic Belenus ne arată clar spre rădăcina slavă Bel − alb, care se găsește în denumirea acestei culori în toate limbile europene. Astfel spune despre el Martin: "belenus este un latinism foarte vechi în limba celtică, care semnifică deschis, luminos, alb, galben. Melen și Melin semnifică același lucru. Această trecere de la "b" la "m" este supusă legii, care, după cum am văzut, este comună dialectelor slave, cum spre exemplu ar fi denumirea de Veneția la slavii de sud .. Benetki și Meletki"(D. Shepping "Miturile păgînismului slav". Ekaterinburg, 2007 p.101).

Această concluzie a unui cercetător notoriu în baza exemplului analogiilor miturilor slave fundamentează clar concluzia noastră. Această tranziție reciprocă de la un cuvînt la altul este universală și constantă. În limbile orientale și în unele cifruri sacre vocalele lipsesc. Acest lucru înseamnă că precum Melen este Belen, tot astfel și Moldova este Voldova. "Dava" − un termen vechi tracic, care semnifică oraș, cetate, așezare fortificată. Prin urmare, denumiri dădeau acei care cunoșteau dialectul local, care treceau prin ținutul crapilor spre geto-daci. "Mol" este aceeași denumire cu "Vol" sau "Val", ceea ce înseamnă centru fortificat Vela, Veles. Dar Belenus este analogic cuvîntului celtic Veles, care semnifică lumină, acest lucru fiind la fel de adevărat ca și faptul că Belen-Apollon este Zeul Luminii și Soarelui. Belenus și Vaal − Vol au aceeași semnificație. Traducerea este simplă: "Luminos" (deschis). "Dava" semnifică oraș. "Orașul Luminii" sau "Orașul Vaal-Baal". Aici este răspunsul sensului încifrat, dar și mai exact: "un loc fortificat, cetatea Baal − Vaal." Anume astfel am descifrat eu denumirea țării.

Știți, că ce e pe Pămînt, e și în Cer. Aceasta este legea magiei și a tradițiilor. Legea lui Thoth Hermes Trismegistul. Pe Cer Vaal-Belen, Soarele sistemului nostru stelar și al planetelor, iar pe Pămînt reflectarea acestuia − Soarele Negru. Karavlahia − țara florii-soarelui, analogia Soarelui Negru. Astfel, mi se pare, în cadrul tradiției venusiene și titanice se descifrează acest termen. Astfel, Moldova este Vaaldava. "Fortificația Baal", "bastionul lui Baal", a aceluia, care la slavi – este Zeul Alb − Belobog al bogomillor și al bulgarilor-pomaci, analog al lui Veles.

Acum despre denumirea sacră a capitalei noastre. Ținînd cont de continuitatea acestei tradiții, să ne întoarcem la denumirea de Chișinău. Acest oraș, la fel ca toate orașele mari, are o denumire. O denumire secretă și ascunsă. Denumirea secretă a Chișinăului este legată de același nume − Veles-Belen, Zeul Alb −Belobog, căci Chișinăul este Albasev sau Akbașev Cheshenev. Astfel suna în gramotele din anii 1436 și 1466. (gramota lui Ștefan cel Mare). Dar Akbaș semnifică Cap Alb în limba turcă, iar Cap Alb este epitetul lui Baal-Veles, părul Zeului și al lui Phoebus-Apollon, care nu-și tăia părul. Și în cele din urmă. Capul alb, potrivit Cabalei, cu care erau familiarizați perfect templierii, care au venit în Carpați după înfrîngerea ordinului în anul 1307, "în ebraică Reș Hivra epitet dat Sefirei, celei mai înalte ca rang dintre sefiroți, craniul căreia "emană roua, care-i va reîntoarce pe morți înapoi la viață" (E. Blavatskaia "Dicționar teozofic", M., 2003, p.94). Tot ea este, în conformitate cu Cabala, Capul tuturor capilor. În craniul Capului Alb, Reșa Hivra "în fiecare zi trăiesc 13.000 de miriade de lumi care se află pe El, bazîndu-se pe el" (Zogar, III, "Idra Rabba". "În acest Attica nu s-a arătat nimic, cu excepția capului, căci acesta este Capul tuturor capilor" (Zogar, vol. III, p. 289 a). Și toate acestea se spun despre Dumnezeu, manifestat și păstrat numai în cap. El și este capul, iar ea – apariția și baza sa, poate tot ce a rămas din el. Așadar despre Dumnezeu se vorbește ca despre principiul suprem, sursă a viitorului, despre faptul că acel care învie morții, reînvie întreaga Lume. În general, Capul Alb − semnul Sefirei supreme a Arborelui Cabalistic, analog al Coroanei și Cununii, Reș Avura (ebr.), de unde izvorăște prima lumină activă, iar această lumină și este manifestare a Belobog-ului. Ultima profeție a oracolului din Delphi spunea: "Într-o zi Apollo se va întoarce și de această dată pentru totdeauna". Templul lui Apollo se afla pe Insula Șerpilor. Aici și în gura de vărsare a Dunării erau locurile lui sacre. V. Lovinescu susținea că aici era începutul Daciei Hiperboreene − acea țară măreață, a cărei ultimă capitală a devenit Chișinăul, Orașul Capului Alb. Oraș al lui Apollo − Belen.

Aici se închide cercul istoriei și aici îl lăsăm pe cititor cu gîndurile și reflecțiile sale. Lumea care a fost creată de Dumnezeu, e mare, dar măreția ei, nu e numai în spațiu, dar și în timp, iar misterul timpului este taina marii reveniri. Acest mister și este cercul, trasat de noi în acest studiu. Cercul misterelor titanilor, zeilor și oamenilor. Cercul pămîntesc este acel care a fost și va fi în grija Zeului-Bour, a gardianului etern al celor două lumi − a Planetei Verzi și a celei Albastre. Păzitorul Pragului și a cheilor pentru el. Unele dintre aceste chei sacre le-am descoperit și le-am demitizat. Restul le va face soarta, căci cheia principală este în mîinile ei, în mîinile predestinării și a timpului dinaintea veșniciei, din care s-a născut cîndva regele puternic al Pămîntului, Zeul-Bour, Marele stăpînitor Veles, protectorul etern al Moldovei.

Veaceslav Matveev