Mergi spre compartimentul: Teatrul
15 noiembrie 2018, 10:40 Teatrul views 11010
Uniunea Teatrală din Moldova a lansat Concursul național de dramaturgie, ediția 2018
15 noiembrie 2018, 10:40 Teatrul views 11010

Uniunea Teatrală din Moldova a lansat Concursul național de dramaturgie, ediția 2018

Uniunea Teatrală din Moldova (UNITEM) a lansat zilele acestea cea de-a IX-a ediție a Concursului național de dramaturgie, care se va desfășura până la 1 februarie 2019, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Alexandru Grecu, preşedintele UNITEM, a menţionat că scopul competiţiei este de a dezvolta procesul teatral din Republica Moldova, de a descoperi noi piese dramatice ale autorilor autohtoni, precum şi de a promova dramaturgia contemporană.

Potrivit acestuia, la concurs pot participa dramaturgi consacraţi şi debutanţi, cu opere dramatice care nu au fost publicate ori montate şi nu au luat parte la ediţiile precedente ale concursurilor naţionale de dramaturgie.

Lucrările pentru concurs urmează a fi prezentate în trei exemplare, cu un motto pe foaia de titlu, care nu trebuie să conţină numele dramaturgului. Ele vor fi însoțite de un plic închis, în interiorul căruia va fi indicat numele, adresa, telefonul de la domiciliu, copia buletinului de identitate.

Juriul va desemna piesa câştigătoare până la 1 februarie 2019. Aceasta va fi editată în colecţia UNITEM, cu susţinerea financiară Uniunii, va fi premiată în cadrul Galei UNITEM 2019 şi propusă spre montare pe scenele teatrelor din Republica Moldova.

Din juriu fac parte: actorul și regizorul Gheorghe Mândru, Maestru în Artă, director al Teatrului „B. P. Hasdeu" din Cahul, dramaturgul Dumitru Crudu și Eufrosenia Capmari, Artistă Emerită, actriță la Teatrul Național „V. Alecsandri" din Bălți.

Prima ediţie a Concursului naţional de dramaturgie s-a desfăşurat în 2009. În 2017, concursul a fost câștigat de dramaturgul Irina Nechit cu piesa "Sfaturile Melaniei".

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

teatru , concurs , dramaturgie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1830
Populația:
1008 locuitori

Ferapontievca este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Ferapontievca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 15 km de municipiul Comrat și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 1008 oameni. Satul Ferapontievca a fost menționat documentar în anul 1830.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.